Ascultă Radio România Reșița Live

Voluntariat în Africa

casa chirpici
Un grup de șapte tineri din localitățile Lugoj și Temerești vor pleca în această vară într-o misiune umanitară în Africa. Voluntarii, absolvenți de Științe Economice, Medicină și Construcții, vor petrece aproape două luni în Namibia, unde vor participa la diverse programe social umanitare. Acestea includ asistență medicală, activități educaționale și construcția de case pentru cei din zonă, printr-un proiect umanitar inițiat de studenți timișoreni. O parte din voluntari se află la a doua exeperiență în Africa, după ce și anul trecut au făcut o serie de misiuni de voluntariat. Elisabeta Mureșan, una dintre participantele de anul trecut la proiectele umanitare derulate în Namibia a amintit, printre proiectele demarate, ce vor fi continuate în acest an, cel legat de construcția caselor din chirpici. ”Oamenii încă locuiesc în case făcute din paie şi dorm afară, în jurul focului. Nu pot face foc în casă pentru că ar lua foc. S-a început un proiect de construcţie a caselor din chirpici. Localnicii au fost învăţaţi să le construiască şi sunt ajutaţi de voluntari”, a declarat lugojeanca.

Voluntariat în Africa

Articol editat de Mirabela Afronie, 4 iulie 2014, 15:30

(Ion Moldovan)
Sursa foro: redesteptarea.ro

Caransebeșenii pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:20

Caransebeșenii pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027

Direcția de Asistență Socială Caransebeș a început preluarea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire și a suplimentului pentru...

Caransebeșenii pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027
Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:08

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10

Toți cei 48 de candidați din Caraș-Severin care au susținut marți, 20 octombrie 2026, proba scrisă de management și legislație școlară din...

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:16

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara

Polițiștii au descoperit o armă letală și muniție deținute fără drept de un bărbat de 30 de ani, în urma unor percheziții domiciliare...

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:15

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate

Peste 50 de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetație uscată izbucnite în ultimele 24 de ore în mai multe localități din...

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:00

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, calendarul final al Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei...

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă

Un transport de aproximativ 880 de kilograme de deșeuri metalice și de echipamente electrice și electronice a fost depistat de polițiști în...

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:43

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI

AJPIS Caraș-Severin a virat fondurile către bănci și Poșta Română. Cei mai mulți bani sunt alocați beneficiarilor venitului minim de...

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:37

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara continuă colectarea datelor pentru recensământul general de circulație rutieră....

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor