Ascultă Radio România Reșița Live

Vacanţa judecătorească nu e tocmai vacanţă

tribunalul arad
408 cauze vor judeca magistrații Tribunalului Arad în perioada vacanţei, până în 31 august. Se vor soluţiona numai procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă. Restul acţiunilor se vor înregistra şi vor primi termen de judecată pentru lunile septembrie – octombrie.
Până la sfârşitul vacanţei, judecătorii vor avea de soluţionat 67 de cauze la secţia civilă, 168 de cauze la secţia a II-a civilă, 120 de cauze la secţia contencios administrativ şi fiscal şi 53 de cauze la secţia penală.
Pe de altă parte, în primele două săptămâni de vacanţă judecătorească, 1-15 iulie, pe rolul Tribunalului Arad au fost înregistrate 381 de dosare.
Dintre aceste 50 de cauze înregistrate la Secţia penală a Tribunalului Arad, 37 de cauze sunt cu arestaţi preventiv în cauză şi persoane aflate în stare de detenţie, având ca obiect: menţinere măsură arestare preventivă; cereri privind modificarea pedepsei; intervenirea unei legi penale noi; cereri privind liberarea condiţionată şi contestaţii la executare. La acestea se adaugă şi cauzele ce vor fi înregistrate în perioada vacanţei judecătoreşti legale, pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă.

Vacanţa judecătorească nu e tocmai vacanţă

Articol editat de Mirabela Afronie, 19 iulie 2014, 19:00 / actualizat: 19 iulie 2014, 21:44

(Mirabela Afronie)

Reșița este capitala mobilității inteligente din România
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 15:28

Reșița este capitala mobilității inteligente din România

Reșița găzduiește conferința națională SmartBanat 2026 – „Smart Mobility in Smart Cities”. Evenimentul este dedicat digitalizării...

Reșița este capitala mobilității inteligente din România
CJPC Timiș: peste 2.300 de controale și amenzi de 4,72 milioane de lei în primele nouă luni din 2026
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 14:29

CJPC Timiș: peste 2.300 de controale și amenzi de 4,72 milioane de lei în primele nouă luni din 2026

Potrivit datelor transmise de instituție, comisarii au aplicat 1.363 de amenzi contravenționale și 1.081 de avertismente, ca urmare a neregulilor...

CJPC Timiș: peste 2.300 de controale și amenzi de 4,72 milioane de lei în primele nouă luni din 2026
Drepturile urmașilor persoanelor persecutate de regimul comunist. Mii de cereri soluționate de AJPIS Caraș-Severin
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 14:11

Drepturile urmașilor persoanelor persecutate de regimul comunist. Mii de cereri soluționate de AJPIS Caraș-Severin

Elena Solomonesc, directorul AJPIS Caraș-Severin, explică cine poate beneficia de indemnizații pentru persecuțiile suferite în perioada...

Drepturile urmașilor persoanelor persecutate de regimul comunist. Mii de cereri soluționate de AJPIS Caraș-Severin
DSP: Vaccinarea antigripală a început în Caraș-Severin. Unde se face imunizarea şi cine beneficiază de vaccin compensat?
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 12:28

DSP: Vaccinarea antigripală a început în Caraș-Severin. Unde se face imunizarea şi cine beneficiază de vaccin compensat?

Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul 2026-2027 a început astăzi și în județul Caraș-Severin. Direcția Judeţeană de Sănătate...

DSP: Vaccinarea antigripală a început în Caraș-Severin. Unde se face imunizarea şi cine beneficiază de vaccin compensat?
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 10:33

Silviu Hurduzeu: „Lipsa unui Guvern legitim adâncește criza din teritoriu”

Situația financiară a administrațiilor locale din Caraș-Severin devine tot mai dificilă, pe fondul blocajului politic de la București. Bugetele...

Silviu Hurduzeu: „Lipsa unui Guvern legitim adâncește criza din teritoriu”
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 10:09

SmartBanat 2026, la Reșița. Mobilitatea inteligentă și transportul public al viitorului, în centrul unei conferințe naționale

Reșița găzduiește, în perioada 1–2 octombrie 2026, conferința națională SmartBanat 2026 – „Smart Mobility in Smart Cities”, un...

SmartBanat 2026, la Reșița. Mobilitatea inteligentă și transportul public al viitorului, în centrul unei conferințe naționale
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 10:09

Siguranța participanților la trafic cu două roți, în atenția polițiștilor din Caraș-Severin

Polițiștii rutieri și cei din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară, pe parcursul lunii...

Siguranța participanților la trafic cu două roți, în atenția polițiștilor din Caraș-Severin
Actualitate joi, 1 octombrie 2026, 08:46

Reșițenii sunt scutiți de penalități dacă își achită taxele restante până la 30 noiembrie

Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, care a avut pe ordinea de zi peste 40 de proiecte de hotărâre. Pe...

Reșițenii sunt scutiți de penalități dacă își achită taxele restante până la 30 noiembrie