[FOTO-AUDIO] Toaletarea de primăvară, moartea copacilor din Reşiţa

Mai multe străzi, bulevarde, spaţii verzi şi parcuri de pe raza municipiului Reşiţa au fost desfigurate de toaletările de primăvară efectuate într-un mod haotic de Primăria urbei. Din unii dintre copacii, care dădeau altădată farmec locului, nu au mai rămas decât trunchiurile şi câteva crengi. Specialiştii spun că arborii din coroana cărora se taie mai mult de 30 la sută sunt sortiţi pieirii. În consecinţă, 9 ONG-uri de pe raza municipiului au luat act de „moartea” copacilor din zonele verzi ale oraşului şi au înaintat o adresă, în primăvara anului trecut, Primăriei, sesizare rămasă însă fără ecou, toaletarea haotică reluându-şi cursul în această primăvară, spune Andrei Szabo – preşedintele Asociaţiei Euroland Banat, iniţiatoarea demersurilor. Acum reprezentanţii ONG-urilor implicate au iniţiat o nouă formă de protest cu scopul de a stopa „genocidul verde” din oraş şi au trimis o nouă serie de adrese autorităţilor de mediu abilitate, a mai spus acesta.

Reporterul Radio Reşiţa consemnează:

Aşa cum se poate vedea în fotografii nu au fost respectate prevederile avizelor de tăiere, arborii fiind complet mutilaţi.

În conformitate cu Hotărârea Nr. 304/ 2009, ADP-urile care nu respectă prevederile avizelor eliberate vizând tăierea arborilor vor fi sancţionate cu sume cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei.

Dincolo de aspectele estetice, ONG-urile consideră toaletările abuzive drept un atentat împotriva naturii şi a sănătăţii oamenilor. „Din câte ştim noi, Primăria Reşiţa nu permite toaletarea a mai mult de 30 la sută din coroana copacului. Este un atentat împotriva naturii şi a sănătăţii populaţiei fiindcă aproximativ 2 mp de spaţiu verde din cei 12 mp pe cap de locuitor provin de la aliniamentele stradale, adica aceşti copaci toaletaţi. Toată lumea ştie că dacă tai mai mult de 30-40 la sută din coroana copacilor aceştia se usucă în majoritatea cazurilor. În plus, toaletările se fac înainte de intrarea în vegetaţie a copacului, adică înainte să înverzească„, a precizat pentru Radio Reşiţa Andrei Szabo – preşedintele Asociaţiei Euroland Banat.

Peisagiştii spun că sunt două tipuri de toaletări, dar că ambele trebuie făcute doar de specialişti. „Tăieri de formare – atunci când vrei să conduci într-un anumit fel coroana arborelui, cel mai elocvent exemplu fiind modul în care francezii taie platanii. Dar, pentru acest tip de tăiere se presupune că tu ai un cadastru verde, că deja eşti foarte sigur de imaginea pe care vrei să o creezi. În plus, fiecare plantă are modul ei de a creşte. Nu pot să tai un frasin care creşte 30 cm pe an ca pe un arţar care este considerat de horticultori un fel de „buruianăîntre arbori şi creşte mult mai accelerat.

Şi mai sunt însă şi tăieri de întreţinere, adică te duci şi tai ramurile uscate sau cele care nu corespund cu imaginea pe care vrei să o aibă copacul”.

Prof. univ. dr. Ana-Felicia Iliescu spune în cartea sa „Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali” că: „Retezarea anuală a coroanelor unor arbori, precum salcâmi, castani şi arţari, păstrându-se doar trunchiul şi părţile bazale ale ramurilor inferioare, este o practică nejustificată, deosebit de păgubitoare, epuizând treptat capacitatea de refacere a coroanei şi scurtând viaţa arborilor„.

Iar în Reşiţa toţi arborii sunt tăiaţi aşa. Şi dacă salcâmul şi arţarul sunt un fel de buruieni, adică au o putere mare de regenerare, acesta nu este şi cazul altor specii de pe raza municipiului, în consecinţă aceştia fiind şi mai ameninţaţi de aceste tăieri severe”, a explicat Andrei Szabo.

Muncitorii primăriei care efectuează în mod haotic aceste toaletări ar trebui supravegheaţi de la sol, în cel mai bun caz de un inginer horticol, pentru că aceştia nu au nici cea mai vagă idee de a tăia o ramură şi le taie pe toate ca să fie siguri„, a mai spus preşedintele Asociaţiei Euroland Banat.

Vă prezentăm mai jos adresa ONG-urilor înaintate recent către: Primăria Reşiţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş -Severin, Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Caraş – Severin şi Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu – Garda Naţională de Mediu Comisariatul General:

Organizatiile semnatare vă reiterăm cele scrise în adresele anterioare şi vă subliniem faptul că de mai multi ani asistam la o agresiune constanta asupra spatiului urban, asupra zonelor verzi si mediului, asupra patrimoniului cultural din Resita si nu numai.

Consideram ca deteriorarea continua din ultimii ani a vietii si sanatatii locuitorilor din Resita este direct legata de disparitia unui mare numar de spatii verzi, de taierea abuziva si iresponsabila a arborilor, de mutilarea arhitectonica a orasului prin avizarea unor constructii indoielnice (realizate in special in spatii verzi) ceea ce ne obliga sa reactionam si sa va cerem public incetarea acestor taieri, distrugeri si agresiuni.

Pentru a asigura existenta si supravietuirea arborilor ramasi pe strazile si bulevardele orasului, a putinelor oaze verzi (multe dintre ele fiind neintretinute), va solicitam sa dispuneti incetarea oricaror taieri (inclusiv aceea ce Primaria Resita denumeste impropriu “toaletari”) si stoparea oricaror avize de construire in zone verzi. In ultimii ani au fost taiati fara discernamant foarte multi arbori iar bulevarde si zone intens circulate au ramas fara vegetatie.

De asemenea, va aducem in atentie importanta esteticului si a peisajului urban care este degradat major prin aceste asa zise “toaletari”. Interventiile pot fi facute rational (numai acolo unde exista un pericol, o situatie punctuala etc.), consultand adevarati specialisti si respectand intru totul prevederile legale.

Asociatia Prietenii Muntilor, Asociatia Speologica Exploratorii, Asociatia Cogito, Asociatia Nevo Parudimos, Asociatia Voluntariatul pentru Toti, Grupul Ecologic de Colaborare Nera, Asociatia ProVitam, Asociatia Evolution, Asociatia Euroland Banat va scriem pentru a ridica formal atenţia asupra unor noi posibile abuzuri de mediu efectuate pe raza municipiului Resita.

Mai exact, ne referim la varii operaţiuni de taiere, totală sau parţială, a florei arboricole locale, documentate in plansele fotografice atasate si trimise Primariei Resita de catre mai multe organizatii de mediu in ultimii ani.

Va rugam sa luati nota asupra faptului ca aceste taieri, in fapt retezari totale sau cvasi‑totale ale coroanelor arborilor, sunt abuzive si contravin atat Legii (Legea 24/2007, art. 12, alin. 5), cat si bunelor practici in arboricultură. Expertiza stiintifica, a Asociaţiei Dendro‑Ornamentale „Anastasie Fătu” Iaşi, eliberata cu acordul Academiei Române, Filiala Iasi, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, arată că „retezarea anuală a coronamentului arborilor urbani, cu păstrarea trunchiului şi a părţilor bazale ale ramurilor inferioare, este o practică populară, însă nejustificată şi extrem de dăunătoare. Indiferent de specie, această practică afectează negativ starea fitosanitară a arborelui:

1) Epuizează energia arborelui şi capacitatea sa de compartimentalizare a rănilor. Reduce durata totală de viaţă a copacului.
2) Facilitează dezvoltarea diverselor forme de putregai al lemnului, deseori cu rezultate fatale (i.e., uscarea totală a specimenului).
3) Expune scoarţa la radiaţii solare nocive.
4) Crează reiterate multiple şi crăci „lacome”, cu o dezvoltare rapidă şi un ancoraj superficial, care la vânturi puternice se pot desprinde şi crea pagube materiale sau umane. Aceste situaţii, cauzate direct de neglijenţă, sunt incriminabile legal.
5) Au un efect inestetic. Copacii cu coronament retezat sunt urâţi.
6) Provoacă cheltuieli suplimentare. Arborii care supravieţuiesc mutilărilor trebuie îngrijiţi suplimentar la intervale regulate, iar cei care se usucă trebuie îndepărtaţi. Practica aceasta conduce, totodată, la diminuarea valorii turistice a zonei afectate.
7) Distruge sau diminuează capacităţile eco‑protective (filtrarea complexă a aerului, asigurarea de umbră) ale arborilor, afectând negativ sănătatea populaţiei locale.”

În concluzie, astfel de retezări ale coroanei arborilor sunt strict interzise.

Totodată, deoarece aceste aspecte sunt de interes public si privesc gestionarea mediului, în virtutea prevederilor din Legea 233/2002, Legea 544/2001 şi HG nr. 878/2005, vă solicitam prin prezentul act:

–               A1) Eliberarea, la adresele de poştă electronică exploratorii@gmail.com; contact@prietenii-muntilor.ro; andreibal@yahoo.com; nevoparudimos@yahoo.com; youthvoluntari@yahoo.ro, gecnera@yahoo.com, provitam_resita@yahoo.com; evolutionresita@yahoo.com; euroland_banat@yahoo.com a tuturor actelor (solicitări şi aprobări) care, la cererea Primariei Resita, a firmelor contractate de aceasta administratie, sau a unor terţe părţi, au sancţionat/aprobat tăieri/toaletari de arbori, respectiv relocări/reabilitări de spaţii verzi in cazurile prezentate in fotografiile atasate si in alte situatii similare. Dacă astfel de acte nu există, vă rugam să ne confirmaţi acest fapt în scris. Mentionam, de asemenea, ca s‑a vehiculat informatia ca arborii taiati ar fi fost bolnavi. Va rugam confirmati validitatea acestei informatii prin eliberarea expertizei dendrologice (morfologie, profilaxie, patologie) pentru fiecare arbore in parte. Daca aceasta expertiza nu exista, va rog sa confirmati acest fapt in scris.

–               A2) Eliberarea, la adresele de poştă electronică exploratorii@gmail.com; contact@prietenii-muntilor.ro; andreibal@yahoo.com; nevoparudimos@yahoo.com; youthvoluntari@yahoo.com, gecnera@yahoo.com, provitam_resita@yahoo.com; evolutionresita@yahoo.com; euroland_banat@yahoo.com a proiectelor urbanistic‑peisagistice care vizează posibile „modernizări”/reabilitari de vegetatie/”toaletari” prezentate in fotografiile atasate sau in alte zone si situatii similare de pe raza muncipiului Resita. Daca APM Caras Severin nu se afla in posesia unor astfel de proiecte, vă rugam să ne confirmaţi acest fapt în scris.

–               A3) Eliberarea, la adresele de poştă electronică exploratorii@gmail.com; contact@prietenii-muntilor.ro; andreibal@yahoo.com; nevoparudimos@yahoo.com; youthvoluntari@yahoo.com, gecnera@yahoo.com, provitam_resita@yahoo.com; evolutionresita@yahoo.com; euroland_banat@yahoo.com a registrului local al spaţiilor verzi din mun. Resita. Daca acest registru este disponibil in integralitate in forma digitala, va rugam indicati‑ne adresa unde il putem accesa. Dacă acest registru este incomplet sau nu exista, vă rugam să ne confirmaţi acest fapt în scris.

În ceea ce priveşte taierile de arbori mentionate mai sus, solicitam formal Gărzii de Mediu CJ Caras Severin, în virtutea HG 1005/2012, Legii 46/2008, Ordinului 264/1999 şi a Legii 24/2007 (actualizata si republicata), să verifice:

–       B1) Dacă, in cazul eventualelor taieri rase ale acestor arbori, acestea au respectat (sau nu) regimul silvic;

–       B2) Dacă tăierile (inclusiv cele de intretinere) s‑au bazat şi consemnat formal în registrul local al spaţiilor verzi, cf. art. 17 & art. 18 din Legea 24/2007;

–       B3) Dacă s‑a realizat auditul suprafeţei, calităţii şi accesibilităţii spaţiilor verzi din mun. Resita;

–       B4) Dacă există documente relevante, în ceea ce priveşte administratia edilitara Resita, privind îndeplinirea obligaţiei de a asigura o suprafaţă de spaţiu verde de minim 26 mp / locuitor;

–       B5) Dacă s‑a evaluat impactul acestor operatiuni de taiere/”toaletare” asupra faunei, microfaunei şi bio‑sistemelor aflate în zonele afectate.

În funcţie de rezultatul acestor investigaţii, vă atragem atenţia că Garda de Mediu are atribuţii şi obligaţii legale de a amenda abuzurile de mediu şi de a sesiza şi colabora cu organele de cercetare penală, acolo unde este cazul.

Ne rezervam, de asemenea, dreptul de a include sau cita această corespondenţă în orice acţiuni civice sau juridice relevante.

Semneaza prezenta petitie urmatoarele organizatii:

Asociatia Prietenii Muntilor
Asociatia Speologica Exploratorii
Asociatia Cogito
Asociatia Nevo Parudimos
Asociatia Voluntariatul pentru Toti
Grupul Ecologic de Colaborare Nera
Asociatia ProVitam
Asociatia Evolution
Asociatia Euroland Banat

(Hardy Cvoica)

Vom reveni cu informaţii!

De același autor

Related Articles