Ascultă Radio România Reșița Live

Timișoara investește aproape 17 milioane de lei în modernizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 16. A fost lansată licitația pentru lucrări

Articol editat de Casandra Silitra, 10 iunie 2026, 05:30

Primăria Municipiului Timișoara a lansat procedura de licitație pentru execuția lucrărilor de creștere a eficienței energetice la corpul C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16, situată pe strada București, în zona Tipografilor. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027. Urmărește atât îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi, cât și reducerea consumului de energie al clădirii.

Valoarea estimată a contractului de execuție este de 13,5 milioane de lei, inclusiv TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere.

Dominic Fritz: Educația rămâne o prioritate pentru administrația locală

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a subliniat că investițiile în infrastructura școlară continuă să reprezinte una dintre principalele direcții de dezvoltare ale municipiului.

„Și anul acesta, educația e în topul priorităților în bugetul local al Timișoarei. Asta înseamnă noi unități de învățământ care intră în reabilitare cap-coadă. Sunt școli care, din păcate, nu au beneficiat de modernizări, ci doar de reparații și cârpeli, de când au fost date în folosință. În ultimii 5 ani acest lucru s-a schimbat în Timișoara și educația a devenit – așa cum e și normal – domeniu prioritar de investiții. Ambiția noastră este să oferim condiții egale de studiu tuturor copiilor, indiferent de școala la care învață”, a declarat edilul.

Lucrări complexe pentru reducerea consumului de energie

Proiectul vizează reabilitarea energetică a clădirii cu parter și două etaje, care are o suprafață construită de peste 3.600 de metri pătrați.

Printre lucrările prevăzute se numără:

  • izolarea termică a fațadelor cu vată minerală bazaltică;
  • izolarea planșeului peste ultimul nivel;
  • înlocuirea elementelor de tinichigerie;
  • termoizolarea soclului clădirii;
  • refacerea finisajelor exterioare.

Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu una performantă din punct de vedere energetic, iar pe fațada sudică vor fi montate jaluzele exterioare pentru limitarea supraîncălzirii spațiilor interioare în sezonul cald.

Modernizarea instalațiilor și montarea de panouri fotovoltaice

Investiția include și lucrări importante la instalațiile clădirii. Vor fi modernizate sistemele de încălzire și ventilare, iar pentru creșterea performanței energetice vor fi instalate sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și echipamente pentru prepararea apei calde.

De asemenea, proiectul prevede montarea unor panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, contribuind astfel la reducerea costurilor de funcționare și la diminuarea impactului asupra mediului.

În plus, vor fi realizate lucrări de refacere a unor finisaje interioare, reorganizarea unor spații și intervenții pentru îmbunătățirea accesibilității.

Finanțare europeană de aproape 17 milioane de lei

În luna martie a acestui an, Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru acest proiect, valoarea totală a investiției ridicându-se la aproape 17 milioane de lei, inclusiv TVA.

Proiectul face parte din strategia administrației locale de modernizare a infrastructurii educaționale și de eficientizare energetică a clădirilor publice din municipiu.

Unde pot fi depuse ofertele

Companiile interesate de execuția lucrărilor pot depune ofertele prin intermediul platformei naționale de achiziții publice.

Link licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100240801

Tot mai mulți copii cu probleme de greutate în Caraş-Severin. Medicii avertizează asupra consecințelor pe termen lung
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 16:21

Tot mai mulți copii cu probleme de greutate în Caraş-Severin. Medicii avertizează asupra consecințelor pe termen lung

Cazurile de obezitate în rândul copiilor continuă să crească în Caraș-Severin, iar medicii atrag atenția că fenomenul a devenit o problemă...

Tot mai mulți copii cu probleme de greutate în Caraş-Severin. Medicii avertizează asupra consecințelor pe termen lung
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Reșița
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 16:03

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Reșița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin organizează, în 9 octombrie 2026, Bursa locurilor de muncă pentru...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Reșița
Podul de Fier din Lugoj intră în etapa de vopsire
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 14:53

Podul de Fier din Lugoj intră în etapa de vopsire

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o nouă etapă. Constructorul începe vopsirea structurii metalice, iar...

Podul de Fier din Lugoj intră în etapa de vopsire
Weekend cu emoții pentru doi turiști din Caraș-Severin. Au sunat la 112 după ce au văzut un urs
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 13:48

Weekend cu emoții pentru doi turiști din Caraș-Severin. Au sunat la 112 după ce au văzut un urs

O noapte cu emoții pentru doi turiști aflați cu cortul în zona Șaua Iepii, din comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin. Aceștia au alertat...

Weekend cu emoții pentru doi turiști din Caraș-Severin. Au sunat la 112 după ce au văzut un urs
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 13:30

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timișoara: pacient cu arsuri pe 75% din corp, externat după șapte săptămâni

O nouă reușită medicală la Clinica de Arși din Timișoara. Un pacient care avea arsuri pe 75% din suprafața corpului și un risc estimat de...

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timișoara: pacient cu arsuri pe 75% din corp, externat după șapte săptămâni
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 10:46

Concurs pentru directori de școli în Caraș-Severin. 130 de funcții vacante de director și director adjunct

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din...

Concurs pentru directori de școli în Caraș-Severin. 130 de funcții vacante de director și director adjunct
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Acțiune rutieră de tip „RELEU” pe DN 6. Polițiștii din Caraș-Severin verifică viteza, alcoolul și drogurile la volan

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară, luni, 14 septembrie 2026, o amplă acțiune rutieră de tip „RELEU” pe Drumul...

Acțiune rutieră de tip „RELEU” pe DN 6. Polițiștii din Caraș-Severin verifică viteza, alcoolul și drogurile la volan
Actualitate luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Cursă contra cronometru pentru remiza Secției de Pompieri Moldova Nouă

Secția de Pompieri Moldova Nouă va beneficia de o remiză modernă, realizată la standarde europene. Proiectul este coordonat direct de...

Cursă contra cronometru pentru remiza Secției de Pompieri Moldova Nouă