Ascultă Radio România Reșița Live

Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa înregistrează datorii de aproape 29 de milioane de lei. Conducerea anunţă că ritmul de creştere a fost încetinit

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa continuă să se confrunte cu probleme financiare majore, înregistrând datorii totale de aproape 29 de milioane de lei. Potrivit managerului unităţii medicale, Cristian Toader, arieratele, adică datoriile mai vechi de 90 de zile au ajuns la 21 de milioane de lei, în creştere faţă de cele 20 de milioane raportate la finalul anului trecut. Cu toate acestea, conducerea spitalului susţine că ritmul de acumulare a noilor datorii a fost încetinit comparativ cu anii anteriori, când situaţia financiară s-a deteriorat într-un timp accelerat.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa înregistrează datorii de aproape 29 de milioane de lei. Conducerea anunţă că ritmul de creştere a fost încetinit

Articol editat de Daiana Rosca, 28 mai 2026, 16:03

„Arieratele la ora asta sunt 21 de milioane, iar la sfârşitul lunii decembrie erau în cuantum de 20 de milioane. Ritmul de creştere al arieratelor am reuşit oarecum să-l reducem. A fost un ritm de creştere cam de 600 de mii de lei”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Cristian Toader.

Explozia datoriilor în ultimii doi ani

Conducerea unităţii medicale arată că cele mai mari creşteri ale arieratelor au fost înregistrate în perioada 2024–2025, când s-au acumulat datorii de peste 13 milioane de lei.

„Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în 2024-2025, în sumă de 6 milioane şi jumătate pe an. Deci în cei doi ani s-au acumulat 13 milioane de lei arierate. Comparând cu această sumă, creşterea care există şi anul acesta cred că am reuşit un pic să o înfrânăm”, a explicat Cristian Toader.

Managerul susţine că perioada cea mai dificilă din acest an a fost în lunile martie şi aprilie, când costurile pentru achiziţii medicale au crescut semnificativ.

„Am avut un moment mai prost în luna martie-aprilie, când achiziţiile au explodat şi au atins valori de 1,8 milioane de lei. Vorbim de achiziţii de materiale sanitare şi medicamente”, a precizat acesta.

Strategia de redresare financiară a Spitalului Judeţean Reşiţa

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa spune că principalul obiectiv este oprirea acumulării de noi datorii şi plata eşalonată a celor deja existente. Potrivit managerului, au fost purtate discuţii cu furnizorii de servicii şi materiale medicale, care au acceptat să nu blocheze conturile spitalului, pentru a evita afectarea activităţii medicale.

Strategia de redresare financiară include:

  • reducerea ritmului de acumulare a arieratelor;
  • optimizarea cheltuielilor;
  • creşterea gradului de decontare;
  • extinderea serviciilor medicale;
  • creşterea adresabilităţii spitalului.

Cristian Toader afirmă că investiţiile în infrastructură şi siguranţa pacienţilor ar putea contribui la îmbunătăţirea imaginii unităţii medicale şi implicit la creşterea veniturilor.

„Avem speranţa să reducem aceste arierate prin investiţii bine ţintite în confortul pacientului, în creşterea nivelului de igienă şi în siguranţa pacienţilor, astfel încât să avem o adresabilitate mai bună. Vrem să demonstrăm că şi într-un oraş ca Reşiţa se poate face performanţă”, a mai declarat managerul spitalului.

Ce înseamnă arieratele pentru spitale?

Arieratele reprezintă datorii neachitate mai vechi de 90 de zile şi sunt considerate unul dintre cei mai importanţi indicatori ai problemelor financiare din sistemul sanitar. Creşterea acestora poate afecta achiziţiile de medicamente, plata furnizorilor şi funcţionarea normală a spitalelor. În cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, conducerea susţine că obiectivul imediat este stabilizarea financiară şi reducerea graduală a restanţelor. Managerul Cristian Toader mizează pe o redresare treptată, în beneficiul pacienților și al personalului medical.

Urmărește-ne și pe Google News

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 07:15

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128

Locuitorii județului Timiș se pot vaccina împotriva gripei sezoniere și în farmacii autorizate, nu doar în cabinetele medicilor de familie. La...

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128
Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 06:15

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică

Inițiativa vizează în special elevii care fac naveta la școlile din Reșița, dar și ceilalți locuitori care au nevoie de o legătură...

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică
Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 20:20

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână din curtea locuinței sale, în municipiul Reșița....

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița
Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 18:32

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara

UPDATE | IPJ Timiş anunţă că față de bărbatul de 39 de ani, reținut în urma incidentului, instanța a dispus măsura arestării preventive...

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:54

Bărbat din Jimbolia, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor

Un bărbat de 41 de ani, din Jimbolia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este  cercetat pentru pornografie infantilă și viol...

Bărbat din Jimbolia, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:30

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% până la 31 octombrie 2026

Ministerul Finanțelor a anunțat joi, 15 octombrie 2026, prelungirea reducerii cu 25% a accizei la motorina standard, pentru perioada 16–31...

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% până la 31 octombrie 2026
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:15

Două firme vor să modernizeze Școala Mică din Plopi. Clădirea va fi transformată în grădiniță cu program prelungit

Două firme sunt interesate de contractul pentru modernizarea Școlii Mici din cartierul Plopi, din Timișoara, și transformarea clădirii într-o...

Două firme vor să modernizeze Școala Mică din Plopi. Clădirea va fi transformată în grădiniță cu program prelungit
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 13:38

155 de tineri cărășeni au vrut să fie agenți de poliție. După evaluarea psihologică, au rămas 131

Campania de recrutare a viitorilor agenți de poliție din Caraș-Severin a fost un succes. La finalizarea perioadei de înscriere la concursul de...

155 de tineri cărășeni au vrut să fie agenți de poliție. După evaluarea psihologică, au rămas 131