Sondaj privind transportul în comun
Primăria Reşiţa este interesată de părerea populaţiei cu privire la calitatea transportului local şi regional. Drept urmare, în colaborare cu Universitatea Eftimie Murgu desfăşoară o campanie de intervievare. Începând de mâine vor fi realizate anchete atât în trafic, cât şi la domiciliu. Cetăţenii vor fi întrebaţi despre obişnuinţele de deplasare, respectiv mijlocul de transport folosit, distanţa şi scopul călătoriei. Toate informaţiile vor fi confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv pentru elaborarea planului de mobilitate urbană durabilă a municipiului Reşiţa. Studiul este parte a unui proiect ce are ca scop îmbunătăţirea calităţii transportului. Primăria roagă cetăţenii să coopereze cu operatorii de sondaj. (Mirabela Afronie)
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 iunie 2015, 10:09