Ascultă Radio România Reșița Live

Silvicultorii de pe Valea Cernei se pricep la turism

Pe lângă activitatea specifică de îngrijire a fondului forestier, silvicultorii de pe Valea Cernei încearcă să profite de potenţialul turistic al zonei, prin serviciile de turism pe care le oferă la căsuţele pe care le administrează în zona 7 Izvoare.

Silvicultorii de pe Valea Cernei se pricep la turism

Articol editat de Radio Resita, 28 iulie 2017, 20:00 / actualizat: 31 iulie 2017, 16:37

„Dispunem de o bază turistică nu foarte mare, dar nici foarte mică! Avem 20 de camere cu câte 3 locuri în fiecare cameră şi, dacă ne luăm după data calendaristică, suntem la jumătatea sezonului estival – ştiţi foarte bine că la noi sezonul este două luni de zile : iulie şi august! – când avem turişti foarte mulţi şi gradul de ocupare se apropie de sută la sută! În prezent cazările merg bine, turiştii au un aflux destul de mare, iar numărul lor este în continuă creştere în aceste zile!„, ne-a declarat ing. Grigore Bardac – şeful Ocolului Silvic Băile Herculane.

După un început de sezon modesţ numărul cazărilor a început să crească, odată cu terminarea examenelor şcolare, astfel că solicitările vin pentru perioade mai lungi de timp, ne explică şeful silvicultorilor de pe Valea Cernei : „În această perioadă avem pe toată săptămâna şi pe săptămânile următoare solicitări de cazare… De multe ori avem grupuri care solicită 7-8-10 camere, care stau o săptămână sau zece zile şi, datorită acestui fapţ nu mai avem nerealizări sau „ferestre” la o cameră ca să rămână liberă, să nu avem de pe o zi pe alta! Având grupuri de turişti pentru o săptămână sau zece zile consecutive, rezervăm toate camerele şi ne bucurăm de încasările pe care le facem!”

Paul-Sever SMADU

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 10:15

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire

Cererile pentru sezonul rece 2026-2027 se depun la Direcția de Asistență Socială Reșița sau online Reșițenii care se află în situații de...

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:38

Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?

Timișoara găzduiește, în perioada 15–17 octombrie 2026, Bienala de Științe Medicale, Tehnologie și Artă „UMAN – The Biennial”, un...

Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?
Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:15

Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare

Pădurea Verde din Timișoara ar putea beneficia de noi trasee pentru plimbări și biciclete, alei suspendate, podețe peste pârâul Behela și...

Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare
Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 07:45

Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa

Medicul internist Cristian Toader a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa....

Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 07:15

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128

Locuitorii județului Timiș se pot vaccina împotriva gripei sezoniere și în farmacii autorizate, nu doar în cabinetele medicilor de familie. La...

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 06:15

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică

Inițiativa vizează în special elevii care fac naveta la școlile din Reșița, dar și ceilalți locuitori care au nevoie de o legătură...

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 20:20

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână din curtea locuinței sale, în municipiul Reșița....

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 18:32

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara

UPDATE | IPJ Timiş anunţă că față de bărbatul de 39 de ani, reținut în urma incidentului, instanța a dispus măsura arestării preventive...

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara