Rigolele şi şanţurile au fost verificate de autorităţile arădene
Rigolele şi şanţurile stradale din localităţile arădene sunt corespunzător întreţinute şi curăţate. La această concluzie au ajuns membrii comisiei care au verificat modul de salubrizare a cursurilor de apă din judeţ pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari. Astăzi, în şedinţa Colegiului prefectural, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, Caius Parpală, a menţionat că problemele minore constatate pe raza localităţilor Ineu, Lipova, Păuliş şi Petriş vor fi remediate în baza unui plan de măsuri în care sunt implicaţi primarii localităţilor în cauză.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 2 iunie 2014, 13:01
„Au fost verificate localităţile Conop, Bârzava, Petriş, Lipova, Păuliş, Săvârşin, Pecica, Ususău în Bazinul Hidrografic Mureş şi Pâncota, Tauţ, Ineu, Beliu, Archiş, Craiva, Dezna, Moneasa, Gurahonţ, Sebiş, Vârfurile, Hălmagiu, Hălmăgel în Bazinul Hidrografic Crişuri, cu satele aparţinătoare, fiind întocmite, de Garda Naţională de Mediu Note de constatare, semnate de cei prezenţi la verificare. S-a constatat că rigolele şi şanţurile stradale sunt corespunzător întreţinute şi curăţate”, a menţionat Caius Parpală.
(Sebastian Dragomir)