Ascultă Radio România Reșița Live

Restricții de circulație pe drumurile județene din Caraș-Severin, în perioada codurilor de caniculă. Vizate sunt autovehiculele de peste 7,5 tone

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin anunță instituirea unor restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în contextul avertizărilor meteorologice de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Restricții de circulație pe drumurile județene din Caraș-Severin, în perioada codurilor de caniculă. Vizate sunt autovehiculele de peste 7,5 tone

Articol editat de Valentina Adam, 28 iunie 2026, 08:30

Începând cu data de 28 iunie 2026 și până în data de 30 iunie 2026, sau până la încetarea codurilor portocalii și roșii de caniculă, pe drumurile județene din Caraș-Severin se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Restricțiile vor fi aplicate în intervalul orar 10:00 – 20:00.

Restricții pentru autovehiculele de peste 7,5 tone pe drumurile județene din Caraș-Severin

Potrivit Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, restricțiile de circulație se aplică pe drumurile județene din județul Caraș-Severin. Acestea pot fi prelungite și în perioada următoare, dacă va fi necesar, până la încetarea codurilor galbene, portocalii și roșii de caniculă, inclusiv pentru județul Caraș-Severin, emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă. Precum și pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile care pot apărea pe rețeaua rutieră ca efect al desfășurării traficului greu în condiții climatice de caniculă.

Aceste deformații pot implica și pierderea stabilității straturilor rutiere.

Excepții de la restricțiile de circulație

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin amintește că măsurile sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit cadrului legal, administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale și drumuri județene din județele afectate de cod portocaliu, cu anumite excepții.

Sunt exceptate:

  • transporturile de persoane;
  • transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturile funerare;
  • transporturile poștale;
  • transporturile de echipamente de prim ajutor;
  • transporturile pentru distribuire de carburanți;
  • transporturile de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturile pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturile pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturile de apă îmbuteliată;
  • transporturile de produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturile militare implicate în exerciții multinaționale.

Pe perioada restricțiilor sunt exceptate utilajele societăților comerciale cu care Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin are contracte de lucrări în derulare.

Informații despre starea drumurilor județene

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin anunță că, pe parcursul următoarelor zile, va reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri județene pot fi obținute de la Dispeceratul Direcției de Drumuri Județene, la numărul de telefon 0255/213 212.

Restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin precizează că restricțiile vor fi ridicate, menținute sau prelungite în funcție de avertizările de caniculă emise de ANM pentru județele aflate sub incidența codurilor galbene, portocalii și roșii.

Conducătorii auto sunt atenționați ca, în aceste condiții meteorologice, cu temperaturi ridicate, caniculă și disconfort termic, să își adapteze conduita în trafic.

Șoferilor li se recomandă ca, înainte de a porni la drum, să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale.

Persoanele cu probleme de sănătate sunt sfătuite să evite, pe cât posibil, călătoriile în jurul după-amiezii. În cazul deplasărilor pe distanțe lungi, conducătorii auto sunt îndemnați să efectueze opriri regulate în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, astfel încât să fie prevenită instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan.

Caniculă și disconfort termic accentuat în vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat pentru mai multe zone ale țării.

Pentru 27 iunie 2026, avertizarea de Cod Portocaliu vizează Banatul, Crișana, Maramureș și Transilvania, unde valul de căldură  se va intensifica. Temperaturile maxime au fost prognozate între 32 și 34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și între 38 și 39 de grade în Câmpia de Vest.

Pentru 28 iunie 2026, ANM a anunțat Cod Portocaliu de val de căldură intens, caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei. Temperaturile maxime urmau să se situeze între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Noaptea va fi tropicală, cu minime între 17 și 22 de grade.

Tot pentru intervalul 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00, ANM a emis Cod Roșu pentru Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, unde sunt prognozate temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Temperaturile maxime sunt estimate între 35 și 38 de grade, mai ridicate în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei, spre 39 – 40 de grade.

Urmărește-ne și pe Google News

Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare
Actualitate duminică, 23 august 2026, 08:15

Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj atrage atenția asupra riscurilor pe care le reprezintă medicamentele expirate sau neutilizate...

Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare
Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 07:18

Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă

Trei proiecte importante pentru comunitățile din Lugoj și Moșnița Nouă au ajuns la final. Consiliul Județean Timiș a organizat conferințele...

Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă
Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 15:47

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor

Acțiunea a avut ca obiect verificarea legalității transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri, atât în zona trecerilor la nivel cu calea...

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor
Pompierii timișeni intervin în sprijinul autorităților din Serbia!
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 15:01

Pompierii timișeni intervin în sprijinul autorităților din Serbia!

69 de pompieri au fost mobilizați la nivel național prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.  Inspectoratul pentru Situații de...

Pompierii timișeni intervin în sprijinul autorităților din Serbia!
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 08:59

146 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe posturi sunt disponibile la Caransebeș și Reșița

Angajatorii din Caraș-Severin pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 146 de posturi vacante, potrivit situației...

146 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe posturi sunt disponibile la Caransebeș și Reșița
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 07:15

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR   Municipiul Lugoj face un nou pas...

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR
Actualitate vineri, 21 august 2026, 21:02

Aeroportul Arad se pregătește să preia temporar zborurile de la Timișoara

Consilierii județeni din Arad au aprobat, vineri, 21 august 2026 rectificarea bugetului pentru finanțarea unor lucrări și cheltuieli considerate...

Aeroportul Arad se pregătește să preia temporar zborurile de la Timișoara
Actualitate vineri, 21 august 2026, 20:38

Școala din Turnu Ruieni va fi modernizată cu fonduri europene

Investiția este derulată de Primăria Turnu Ruieni, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate până la 30 iunie 2028. Școala din Turnu...

Școala din Turnu Ruieni va fi modernizată cu fonduri europene