Primăria Timișoara pregătește exproprieri de peste 6,8 milioane de lei pentru Podul Solventul
Primăria Municipiului Timișoara avansează cu procedura de expropriere pentru realizarea conexiunii dintre strada Gării și bulevardul Dâmbovița, proiect care include construirea Podului Solventul și completarea Inelului IV de circulație. Valoarea totală a despăgubirilor propuse depășește 6,8 milioane de lei, sumă care urmează să fie aprobată de Consiliul Local și va fi suportată din bugetul municipalității.
Articol editat de Casandra Silitra, 29 octombrie 2026, 16:15
Aproape 19.000 de metri pătrați, incluși în procedura de expropriere
Coridorul de expropriere are o suprafață totală de 18.847 de metri pătrați. Terenurile aparțin unei persoane juridice, iar procedura vizează și părți din două construcții, cu suprafețe afectate de 223, respectiv 159 de metri pătrați.
Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a despăgubirilor pentru terenurile și construcțiile vizate este de 6.802.192,62 lei.
Suma a fost stabilită de un expert independent, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. Procedura se desfășoară în baza Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Podul Solventul va avea patru benzi auto și linie dublă de tramvai
Podul Solventul va avea o lungime de 55,5 metri și o lățime de 35,5 metri. Acesta va asigura o legătură directă între strada Gării și bulevardul Dâmbovița și va contribui la completarea Inelului IV de circulație al Timișoarei.
Proiectul prevede construirea podului cu linie dublă de tramvai, patru benzi pentru circulația autovehiculelor, piste pentru biciclete și trotuare.
Investiția include și lărgirea bulevardului Dâmbovița, pe tronsonul cuprins între noul pod și intersecția cu strada Ion Barac, precum și introducerea liniei de tramvai pe această porțiune.
Conexiuni mai bune între vestul orașului și celelalte cartiere
Realizarea conexiunii dintre strada Gării și bulevardul Dâmbovița face parte din strategia municipalității de dezvoltare a infrastructurii de mobilitate. Proiectul urmărește îmbunătățirea legăturilor rutiere dintre zona de vest a orașului și celelalte cartiere, dar și dezvoltarea transportului public și a infrastructurii pentru bicicliști și pietoni.
Proiectul de hotărâre privind declanșarea procedurii de expropriere urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara.
Documentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Timișoara: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/2026/594
Urmărește-ne și pe Google News