Ascultă Radio România Reșița Live

Pelerinaj la Schitul Sfântului Pantelimon

În fiecare an în data de 27 iulie, foarte mulți credincioși din Episcopia Caransebeșului, precum și din alte părți, vin la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș, într-o zi specială pentru așezământul monahal întrucât își cinstește ocrotitorul, pe sfântul tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. 

Pelerinaj la Schitul Sfântului Pantelimon

Articol editat de Gerhard Chwoika, 26 iulie 2021, 16:03

Și în acest an sunt așteptați credincioși și pelerini din municipiu, dar și din alte părți ale țării să ia parte la bucuria hramului.

Din încredințarea Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului marți, 27 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al schitului.

Toți cei care vin să se roage la Sfântul Pantelimon vor avea bucuria să se închine și la o părticică din moaștele sfântului tămăduitor, aduse la acest așezământ monahal în anul 2017, din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

După sfânta slujbă bucuria praznicului va continua cu o agapă frăţească oferită de părintele stareţ Ioachim tuturor credincioşilor ce sunt așteptați să participe și în acest an la hram. Metocul se află în curs de amenajare, sub purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad.

Sfântul Pantelimon a trăit în primele veacuri creștine, primind cununa muceniciei în anul 303. Acest sfânt tămăduitor, care tânăr fiind a plecat prin martiriu din această lume la aproximativ 23-25 de ani. În momentul decapitării sfântului din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment.

Moldova Nouă: blocul nr. 8 de pe Aleea Ștefan cel Mare va fi reabilitat cu fonduri europene
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:14

Moldova Nouă: blocul nr. 8 de pe Aleea Ștefan cel Mare va fi reabilitat cu fonduri europene

Un nou bloc de locuințe din Moldova Nouă va beneficia de lucrări de reabilitare și eficientizare energetică, în urma semnării contractului de...

Moldova Nouă: blocul nr. 8 de pe Aleea Ștefan cel Mare va fi reabilitat cu fonduri europene
Ziua Mondială a Diabetului, marcată în avans la Reșița. Cărășenii își pot verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:00

Ziua Mondială a Diabetului, marcată în avans la Reșița. Cărășenii își pot verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială

Reșițenii și locuitorii județului Caraș-Severin sunt invitați să participe la o acțiune de prevenție organizată cu prilejul Zilei Mondiale...

Ziua Mondială a Diabetului, marcată în avans la Reșița. Cărășenii își pot verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială
Reșița: Alte trei blocuri din Piața 1 Decembrie 1918 intră în programul de reabilitare energetică. Investiția depășește 11,9 milioane de lei
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 19:00

Reșița: Alte trei blocuri din Piața 1 Decembrie 1918 intră în programul de reabilitare energetică. Investiția depășește 11,9 milioane de lei

Programul de reabilitare energetică a blocurilor din Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița continuă cu alte trei imobile. Primăria Municipiului...

Reșița: Alte trei blocuri din Piața 1 Decembrie 1918 intră în programul de reabilitare energetică. Investiția depășește 11,9 milioane de lei
Presiune scăzută a apei potabile în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș. Care este cauza
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:00

Presiune scăzută a apei potabile în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș. Care este cauza

Presiune scăzută a apei potabile în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș. Care este cauza Locuitorii cartierului Valea Cenchii din municipiul...

Presiune scăzută a apei potabile în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș. Care este cauza
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:00

Reșița: 15 terenuri ale Primăriei, scoase la vânzare prin licitație publică. Care sunt prețurile și când se depun ofertele

Municipiul Reșița scoate la vânzare, prin licitație publică, 15 terenuri și loturi aflate în proprietatea administrației locale. Acestea sunt...

Reșița: 15 terenuri ale Primăriei, scoase la vânzare prin licitație publică. Care sunt prețurile și când se depun ofertele
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:00

Mere, lapte și produse de panificație pentru 17.641 de copii din Caraș-Severin. A început distribuirea alimentelor în școli

Distribuirea merelor, a produselor lactate și de panificație a început în unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin. Primele...

Mere, lapte și produse de panificație pentru 17.641 de copii din Caraș-Severin. A început distribuirea alimentelor în școli
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:15

Maratonul Resuscitării revine la Timișoara. Bănățenii pot învăța gratuit cum să salveze o viață, pe 14 noiembrie

Timișorenii și locuitorii din întreg Banatul sunt invitați să participe la cea de-a patra ediție a Maratonului Resuscitării, un eveniment prin...

Maratonul Resuscitării revine la Timișoara. Bănățenii pot învăța gratuit cum să salveze o viață, pe 14 noiembrie
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 13:15

Bărbatul acuzat de crima din Oțelu Roșu, arestat pentru 30 de zile. Acesta a fost operat la Spitalul Județean Reșița după ce a încercat să se sinucidă

Bărbatul în vârstă de 40 de ani din Oțelu Roșu, cercetat pentru că și-a ucis fiul vitreg și și-a înjunghiat soția, a fost arestat...

Bărbatul acuzat de crima din Oțelu Roșu, arestat pentru 30 de zile. Acesta a fost operat la Spitalul Județean Reșița după ce a încercat să se sinucidă