Ascultă Radio România Reșița Live

Parada frumuseții pe Valea Cernei!

În staţiunea Băile Herculane se desfăşoară până în 31 august prestigioasa manifestare TOP INTERNATIONAL – MODEL OF THE WORLD, care aduce pe Valea Cernei cele mai frumoase modele din întreaga lume.  Modele din 20 de ţări se vor reuni la Complexul hotelier Afrodita, unde vor concura pentru titlul de MISS şi MISTER OF THE WORLD, printre ţările reperezentate aici numărându-se India, Myanmar, Grecia, Bulgaria, Estonia, Filipine, Croaţia, Spania, Italia şi, desigur, din ţara noastră.

Parada frumuseții pe Valea Cernei!

Articol editat de Mirabela Afronie, 23 august 2016, 08:00

Pe parcursul celor nouă zile de şedere pe Valea Cernei, modelele au programate în fiecare zi diverse activităţi, de la şedinţe foto la vizitarea unor obiective turistice din zonă, iar în fiecare seară este programată câte o petrecere în onoarea invitaţilor. Când ajung aici, avem pregătită pentru ei o petrecere tradiţională, prin care vrem să le arătăm puţin din cultura românească! Le-am pregătit o petrecere cu taraf, cu proţap, cu mâncăruri tradiţionale, cu dansuri populare… avem o echipă de fete care zicem noi că reprezintă frumuseţea românească şi iscusinţa dansului, care vor întreţine atmosfera! Este o mândrie pentru noi să găzduim acest spectacol, ediţia de anul trecut  a avut loc în Spania şi ne bucurăm că în acest an  au ales Băile Herculane pentru acest eveniment şi este important pentru noi  că această staţiune capătă din ce în ce mai multă importanţă în acest mediu!, ne-a declarat Laura Pătru – director de marketing al complexelor hoteliere Diana şi Afrodita.

Manifestările se vor încheia cu un spectacol de gală în seara de 30 august, în care vor fi atribuite numeroase premii din partea organizatorilor.

Paul-Sever SMADU

Admitere de toamnă la UBB Reșița. Înscrierile pentru anul universitar 2026-2027 încep pe 7 septembrie
Actualitate sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:15

Admitere de toamnă la UBB Reșița. Înscrierile pentru anul universitar 2026-2027 încep pe 7 septembrie

Cea de-a doua sesiune de admitere la Centrul Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița începe luni, 7 septembrie, și se încheie pe...

Admitere de toamnă la UBB Reșița. Înscrierile pentru anul universitar 2026-2027 încep pe 7 septembrie
Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere
Actualitate sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:15

Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere

Municipiul Lugoj face pași pentru dezvoltarea transportului public periurban prin crearea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)....

Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere
Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 18:42

Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți

Prima prelevare de organe din acest an la Arad a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de...

Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți
Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 14:00

Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat

Primul pod rutier construit peste Bega în Timișoara după Revoluție intră în etapa de execuție. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul...

Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:46

Anul școlar 2026–2027 începe în Caraș-Severin cu peste 37.700 de copii și elevi. 18 situații de relocare, monitorizate de ISJ

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a finalizat principalele demersuri pentru debutul anului școlar 2026–2027. Pregătirile au vizat:...

Anul școlar 2026–2027 începe în Caraș-Severin cu peste 37.700 de copii și elevi. 18 situații de relocare, monitorizate de ISJ
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:22

Peste 150 de polițiști, în școlile din Caraș-Severin la începutul noului an școlar. Ce măsuri au fost pregătite

Caraș-Severin începe noul an școlar cu un dispozitiv special de siguranță. Peste 150 de polițiști vor fi prezenți, din prima zi de cursuri,...

Peste 150 de polițiști, în școlile din Caraș-Severin la începutul noului an școlar. Ce măsuri au fost pregătite
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:20

Peste 20 de școli și grădinițe din Timișoara, reparate în vacanța de vară. Primăria a investit peste 8 milioane de lei

Timișoara se pregătește pentru începutul noului an școlar cu mai multe unități de învățământ reparate și igienizate. Primăria...

Peste 20 de școli și grădinițe din Timișoara, reparate în vacanța de vară. Primăria a investit peste 8 milioane de lei
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:15

Disconfort olfactiv în sudul Timișoarei și în Chișoda. Garda de Mediu a identificat sursa și a aplicat o amendă de 50.000 de lei

Locuitorii din zona de sud a municipiului Timișoara și din Chișoda au reclamat în ultima perioadă un disconfort olfactiv. În urma sesizărilor,...

Disconfort olfactiv în sudul Timișoarei și în Chișoda. Garda de Mediu a identificat sursa și a aplicat o amendă de 50.000 de lei