Ascultă Radio România Reșița Live

Pacienții cu afecțiuni oncologice din Arad au fost mutaţi într-o clădire modernă

Pacienții cu afecțiuni oncologice sunt internați, în noul sediu al Secției Clinice Oncologie Medicală, din strada Vicențiu Babeș! Pacienții care erau îngrijiţi la Oncologie, în clădirea din strada Piața Mihai Viteazul, au fost transferați cu ajutorul ambulanțelor Serviciului de Ambulanță al Județului Arad, transmit reprezentanţii spitalului.

Pacienții cu afecțiuni oncologice din Arad au fost mutaţi într-o clădire modernă

Articol editat de Daiana Rosca, 27 iulie 2024, 13:21

Lucrările la noul sediu au fost finalizate în toamna anului trecut, iar mai apoi, clădirea a fost dotată și utilată cu mobilier medical nou și cu echipamente de specialitate. Capacitatea secției este de 50 de paturi, repartizate în 13 saloane. La parterul clădirii sunt funcționale două saloane de spitalizare de zi, utilate atât cu paturi cât și cu fotolii pentru efectuarea chimioterapiei.

Începând de luni, 29 iulie, consultațiile oncologice, în regim ambulatoriu, care până acum se efectuau în cabinetul din incinta fostului Spital Municipal, se vor efectua la noul sediu al secției, din strada Vicențiu Babeș, nr. 10- 13, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz.

Furtunile puternice au provocat primele pagube în Caraș-Severin. Pompierii au intervenit pentru copaci căzuți și gospodării inundate
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 20:14

Furtunile puternice au provocat primele pagube în Caraș-Severin. Pompierii au intervenit pentru copaci căzuți și gospodării inundate

Pompierii militari din Caraș-Severin au fost mobilizați luni seara pentru gestionarea efectelor produse de fenomenele meteorologice severe care au...

Furtunile puternice au provocat primele pagube în Caraș-Severin. Pompierii au intervenit pentru copaci căzuți și gospodării inundate
Cod roșu de furtuni în vestul țării: vijelii, grindină și ploi torențiale în Caraș-Severin și Timiș
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 18:17

Cod roșu de furtuni în vestul țării: vijelii, grindină și ploi torențiale în Caraș-Severin și Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 22 iunie 2026, două avertizări nowcasting Cod roșu de fenomene meteorologice...

Cod roșu de furtuni în vestul țării: vijelii, grindină și ploi torențiale în Caraș-Severin și Timiș
A început construcția unei noi creșe în Arad, în cartierul Micălaca. Investiție de peste 12 milioane de lei pentru educația timpurie
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 16:54

A început construcția unei noi creșe în Arad, în cartierul Micălaca. Investiție de peste 12 milioane de lei pentru educația timpurie

Primăria Municipiului Arad a anunțat demararea lucrărilor pentru construirea unei noi creșe pe strada Voinicilor, în cartierul Micălaca, în...

A început construcția unei noi creșe în Arad, în cartierul Micălaca. Investiție de peste 12 milioane de lei pentru educația timpurie
Evaluarea Națională 2026: peste 1.500 de elevi au susținut proba la Limba Română în Caraş-Severin. Doar 33 de absenți
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 15:46

Evaluarea Națională 2026: peste 1.500 de elevi au susținut proba la Limba Română în Caraş-Severin. Doar 33 de absenți

Absolvenții clasei a VIII-a au susținut luni, 22 iunie, prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2026, cea la Limba și literatura...

Evaluarea Națională 2026: peste 1.500 de elevi au susținut proba la Limba Română în Caraş-Severin. Doar 33 de absenți
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 15:46

Regulamentul de trafic greu din Lugoj va fi modificat. Strada Traian Vuia ar putea fi inclusă pe lista arterelor fără restricții de tonaj

Regulamentul privind organizarea traficului greu în municipiul Lugoj va fi modificat după o nouă sesiune de consultări publice și după...

Regulamentul de trafic greu din Lugoj va fi modificat. Strada Traian Vuia ar putea fi inclusă pe lista arterelor fără restricții de tonaj
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 15:00

Primăria Timișoara a demolat construcții ridicate ilegal pe domeniul public. Costurile vor fi suportate de firmele implicate

Funcționarii Primăriei Timișoara au pus în aplicare, luni, dispoziția emisă de primarul Dominic Fritz privind desființarea mai multor...

Primăria Timișoara a demolat construcții ridicate ilegal pe domeniul public. Costurile vor fi suportate de firmele implicate
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 13:47

Hramul Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului, în 23 și 24 iunie 2026

Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului, județul Caraș-Severin, își sărbătorește hramul în zilele de...

Hramul Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului, în 23 și 24 iunie 2026
Actualitate luni, 22 iunie 2026, 12:50

Două noi concerte în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative culturale a municipalității

Două noi concerte vor avea loc în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative culturale derulate de municipalitate, prin Administrația...

Două noi concerte în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative culturale a municipalității