Ascultă Radio România Reșița Live

Minivacanță în siguranță

ziua politiei romane (5)

Minivacanță în siguranță

Articol editat de Sebastian Dragomir, 1 mai 2015, 09:24

În judeţul Caraş-Severin, efectivele de poliţie au fost suplimentate în acest sfârşit de săptămână, astfel că numărul poliţiştilor se ridică la câteva sute în fiecare zi. Oamenii legii îşi vor face simţită prezenţa mai ales în spaţiile publice unde se se preconizează un aflux numeros de persoane, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Ancuţa Cheţan. „Scopul principal al acestor activităţi îl reprezintă asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, apărarea patrimoniului public şi privat, atât în localităţile urbane cât şi rurale, în zonele de agrement şi staţiunile turistice. O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor turistice Muntele Semenic, Muntele Mic, staţiunii Băile Herculane şi alte zone unde se preconizează un aflux numeros de persoane”.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe drumurile de acces spre staţiunile turistice, pe drumurile naţionale, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei, prevenirii accidentelor rutiere şi ambuteiajelor, a mai spus Ancuţa Cheţan.

(Sebastian Dragomir)

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 12:28

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale marți, 3 noiembrie, de la ora 11:00, după aproximativ cinci luni și...

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:14

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României

Organizațiile neguvernamentale, școlile și grupurile de inițiativă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara pot obține...

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României
Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:00

Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin desfășoară, în perioada 2–8 noiembrie 2026, acțiuni pentru creșterea siguranței pietonilor și...

Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni
Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 08:40

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici O intervenție la rețeaua de canalizare din zona...

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 07:15

AJOFM Caraș-Severin a implementat zece proiecte în 2026. 74 de contracte de ucenicie și sute de tineri consiliați profesional

Zece proiecte destinate creșterii gradului de ocupare a forței de muncă au fost implementate în 2026 de Agenția Județeană pentru Ocuparea...

AJOFM Caraș-Severin a implementat zece proiecte în 2026. 74 de contracte de ucenicie și sute de tineri consiliați profesional
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 21:30

Moara din Valeapai intră într-o nouă etapă de restaurare. Acoperișul de 500 de metri pătrați va fi refăcut

Moara din Valeapai, una dintre clădirile reprezentative ale patrimoniului industrial rural din Banat, intră într-o nouă etapă de restaurare....

Moara din Valeapai intră într-o nouă etapă de restaurare. Acoperișul de 500 de metri pătrați va fi refăcut
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 18:50

Ilie Bolojan a făcut o vizită fulger în Caraș-Severin

Președintele PNL Ilie Bolojan a efectuat o vizită la Reșița pentru a explica noua direcție a partidului și intrarea în opoziție. Acesta s-a...

Ilie Bolojan a făcut o vizită fulger în Caraș-Severin
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 18:15

Parc fotovoltaic în comuna Ticvaniu Mare. Investiție de aproape 393.000 de lei pentru reducerea facturilor la energie

Comuna Ticvaniu Mare din județul Caraș-Severin beneficiază de un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 56,58 kWp. Acesta este destinat...

Parc fotovoltaic în comuna Ticvaniu Mare. Investiție de aproape 393.000 de lei pentru reducerea facturilor la energie