Ascultă Radio România Reșița Live

Meniu special pentru bolnavii care sunt nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile în spital

Pacienţii care sunt nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pascale în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa vor avea parte de un meniu bogat. Conducerea instituţiei sanitare şi-a propus să îi facă pe bolnavi să treacă mai uşor peste problemele de sănătate cu care se confruntă, şi să simtă cu adevărat spiritul acestei sărbători.

Meniu special pentru bolnavii care sunt nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile în spital

Articol editat de Daiana Rosca, 15 aprilie 2017, 11:00

Mâine, în prima zi de Paşti, drobul de miel, pasca, ouăle roşii, cozonacii şi friptura de pui vor fi nelipsite din meniul bolnavilor. Cheltuielile cu meniul de sărbătoare vor fi suportate integral de firma care distribuie mâncarea în unitatea medicală.

Un meniu la fel de bun va fi şi în a doua zi de Paşti, care va cuprinde dimineaţa, pâine cu unt sau caşcaval, la prânz o supă de găluşte cu griş, un grătar de pui cu garnitură de orez şi salată, iar seara – brânză de vaci cu smântână şi compot.

Astfel, pacienţii care nu au contra indicaţii medicale vor primi atât produse tradiţionale, cât şi alte preparate gustoase. Peste 1.000 de bolnavi vor primi acest meniu special de sărbători. Pentru însănătoşirea unui bolnav alimentaţia are un rol definitoriu, de aceea, s-a decis şi în acest an ca bolnavii care nu au contraindicaţii medicale să primească o mâncare mai consistentă în calorii.

Daiana Roşca

Etichete:
Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 16:51

Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin

Pacienții din Reșița care au nevoie de investigații prin rezonanță magnetică (RMN) beneficiază de un acces mai rapid la aceste servicii...

Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin
Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 15:15

Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro

Municipiul Caransebeș își extinde flota de transport public cu un autobuz electric și două microbuze electrice. Acestea au sosit vineri, 9...

Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro
Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 14:13

Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut

Un accident rutier în care au fost implicate două trotinete electrice s-a produs pe bulevardul Republicii din Reșița, în apropierea zonei Intim....

Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut
306 persoane au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 12:54

306 persoane au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată vineri, 9 octombrie 2026, la Reșița, a reunit 306 persoane aflate în căutarea unui loc...

306 persoane au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 12:15

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic. Investiția depășește 11 milioane de lei

Primăria Municipiului Caransebeș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare pentru un proiect de...

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic. Investiția depășește 11 milioane de lei
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 11:30

192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara. Un șofer de 23 de ani a rămas fără permis pentru 150 de zile

Un tânăr de 23 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce circula cu 192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara, în noaptea de 8...

192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara. Un șofer de 23 de ani a rămas fără permis pentru 150 de zile
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 11:15

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii

Noi containere destinate colectării deșeurilor textile au fost instalate în municipiul Caransebeș. Inițiativa urmărește încurajarea...

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 10:30

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: 160 de persoane au intervenit pentru stingerea focarelor

Incendiile de vegetație uscată și fond forestier din Parcul Național Domogled – Valea Cernei continuă să necesite intervenții complexe....

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: 160 de persoane au intervenit pentru stingerea focarelor