Lucrările la noul sens giratoriu de pe DN 6, în Lugoj, au început. Termen de execuție: 6 luni
Lucrările pentru amenajarea unui nou sens giratoriu pe DN 6, în municipiul Lugoj, au început în 21 septembrie 2026. Investiția este realizată la kilometrul 495+000, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, iar constructorul are la dispoziție șase luni pentru finalizarea lucrărilor.
Articol editat de Valentina Adam, 21 septembrie 2026, 14:29
Ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Amenajare Sens Giratoriu DN 6 km 495+000, județul Timiș” a fost emis începând cu data de 21 septembrie.
Noul sens giratoriu va fi amenajat la intersecția DN 6 cu strada Tapiei și DJ 680, într-un punct rutier important din municipiul Lugoj.
Antreprenorul desemnat pentru realizarea investiției este asocierea EBENS BLUE BAU S.R.L. & CML.RO S.R.L.
Potrivit informațiilor transmise, constructorul are un termen de 6 luni pentru finalizarea noului sens giratoriu.
Vor fi anunțate restricții de circulație
Pe durata lucrărilor vor fi comunicate informații suplimentare privind stadiul execuției și eventualele restricții de circulație aplicate în zonă.
Șoferii care tranzitează DN 6 prin Lugoj sunt sfătuiți să urmărească anunțurile oficiale privind modificările temporare ale traficului pe perioada șantierului.
Urmărește-ne și pe Google News