Ascultă Radio România Reșița Live

Jaqueline Cristian, stopată în sferturile turneului de la Adelaide

După două victorii împotriva unor tenismene de primă mână, Jaqueline Cristian a fost stopată în sferturile turneului de la Adelaide de o sportivă din afara topului 100.

Jaqueline Cristian, stopată în sferturile turneului de la Adelaide

Articol editat de Vali Hora, 15 ianuarie 2026, 14:31

Jucătoarea australiană Kimberly Birrell, locul 107 WTA, s-a impus contra româncei în trei seturi, 5-7, 6-1, 7-5. Meciul a durat trei ore și șase minute. Reprezentanta gazdelor și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea suferită în mai anul trecut, când Jaqueline Cristian a învins-o, pe zgură, cu 6-1, 6-0.

Anterior, românca trecuse pe tabloul principal de rusoaica Ekaterina Alexandrova și de reprezentanta Australiei, Daria Kasatkina.

În cadrul turneului de la Antipozi, Jaqueline a obținut patru victorii: două în calificări şi două pe tabloul principal. În urma acestor succese, ea va urca  pe locul 35 WTA, cea mai bună clasare din carieră. De săptămâna viitoare, românca va participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Barcelona a răpus Realul în Supercupa Spaniei. Catalanii și-au adjudecat pentru a 16-a oară trofeul
Sport luni, 12 ianuarie 2026, 10:32

Barcelona a răpus Realul în Supercupa Spaniei. Catalanii și-au adjudecat pentru a 16-a oară trofeul

 FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid în finala disputată la Jeddah, în Arabia...

Barcelona a răpus Realul în Supercupa Spaniei. Catalanii și-au adjudecat pentru a 16-a oară trofeul
Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal la Adelaide
Sport duminică, 11 ianuarie 2026, 19:18

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal la Adelaide

Tenismenele Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au asigurat prezența pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la...

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal la Adelaide
Cristian Chivu, fruntaș între antrenorii din Serie A!
Sport sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 18:24

Cristian Chivu, fruntaș între antrenorii din Serie A!

Cristian Chivu, tehnicianul român al echipei Inter Milano, este pe primul loc printre antrenorii din Serie A. Clasamentul a fost întocmit pe baza...

Cristian Chivu, fruntaș între antrenorii din Serie A!
Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, victorioase în calificări la Adelaide
Sport sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 15:01

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, victorioase în calificări la Adelaide

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au obținut victorii, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de...

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, victorioase în calificări la Adelaide
Sport sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 14:37

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a ajuns și la Polul Sud

Alpinistul român Adrian Ahrițculesei a reușit să ajungă, pe 9 ianuarie, la Polul Sud, fapt care îi permite să bifeze o performanță unică...

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a ajuns și la Polul Sud
Sport vineri, 9 ianuarie 2026, 15:05

Fotbalul cărăşean, la primul bilanţ al sezonului. Viorel Lolea: “Este o luptă acerbă pentru locurile de play-off”

Echipele de fotbal din Liga a IV-a cărășeană se află în pauza de iarnă. Lider după turul sezonului regulat e formația CSM Caransebeș, care...

Fotbalul cărăşean, la primul bilanţ al sezonului. Viorel Lolea: “Este o luptă acerbă pentru locurile de play-off”
Sport joi, 8 ianuarie 2026, 16:24

CSM Reșița începe pregătirile: reunire la Stadionul „Mircea Chivu” pentru partea a doua a sezonului

Vacanța de iarnă a luat sfârșit pentru echipa de fotbal din Liga a II-a, CSM Reșița. Luni, 12 ianuarie, jucătorii pregătiți de Flavius...

CSM Reșița începe pregătirile: reunire la Stadionul „Mircea Chivu” pentru partea a doua a sezonului
Sport joi, 8 ianuarie 2026, 14:31

UTA l-a transferat pe Ime Ndon

UTA Arad a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul nigerian Ime Ndon (22 de ani), care a semnat un contract valabil până în 2027, cu posibilitatea...

UTA l-a transferat pe Ime Ndon