Ascultă Radio România Reșița Live

Închisoare cu suspendare pentru medicii acuzaţi de luare de mită

tribunalul arad

Închisoare cu suspendare pentru medicii acuzaţi de luare de mită

Articol editat de Mirabela Afronie, 9 octombrie 2014, 16:48

Secţia penală a Tribunalului Judeţean Caraş-Severin a amînat, ieri, pronunţarea în dosarul de corupţie în care este implicat medicul Sebastian Telbis, ce a ocupat funcţia de medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin. Acesta a fost condamnat, tot ieri, de către Tribunalul Arad, pentru corupţie, la trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani, interzicerea unor drepturi şi muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria Municipiului Caransebeş.
O pedeapsă similar a primit şi medicul Ioan Ungur.
Conform sentinţei, cei doi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de luare de mită săvîrşită în formă continuată.
Totodată, s-a menţinut sechestru asigurător pe mai multe sume de bani şi s-a dispus confiscarea banilor primiţi cu titlu de mită.
Sentinţa nu este definitivă, ea putînd fi atacată atît de inculpaţi, cît şi de Ministerul Public.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a medicilor Sebastian Telbis, sub aspectul săvîrşirii a 291 infracţiuni de luare de mită şi Ioan Ungur, pentru opt infracţiuni de acelaşi gen.
Potrivit rechizitoriului „inculpaţii Telbis Sebastian (medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin), Ungur Ioan Dorel (medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin, zona Caransebeş) şi Cenda Ioan Octavian (medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin, zona Oraviţa-Moldova Nouă-Bozovici) au primit diverse sume de bani şi alte foloase materiale de la diverşi pacienţi care s-au prezentat la cabinete pentru expertizarea capacității de muncă, în vederea obţinerii sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate şi a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activităţi specifice atribuţiilor de serviciu ale acestora“.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul medicului Sebastian Telbis, precum şi la cabinetele medicale unde îşi desfăşura activitatea, au fost identificate şi ridicate sume de bani în lei şi valută (107.915 euro, 480 lire sterline, 4.120 USD şi 52.644 lei), sume ce au fost indisponibilizate. Totodată, au fost identificate două carnete cec emise de o bancă din Austria, având solduri de 137.178 euro, respectiv 41.041 euro.
În comunicatul Parchetului General se mai spune că: „având în vedere sumele mari de bani care au fost găsite și ridicate de la inculpat, precum și numărul imobilelor, proprietatea sa și a rudelor sale, pe care nu le poate justifica, precum și faptul că nu a făcut dovada că ar fi realizat venituri și din alte activități licite, în cauză s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1121 Cod penal privind confiscarea extinsă şi asupra celorlalte sume de bani (aprox. 300.000 euro) și imobile indisponibilizate (bunurile imobile au fost evaluate conform prețului de piață, constatîndu-se că cele opt apartamente și case au o valoare de 490.000 euro, cele opt terenuri o valoare de 165.000 euro, iar cele patru garaje o valoare de 25.000 euro, deci o valoare totală de aprox. 685.000 euro). S-a constatat, astfel, că valoarea bunurilor dobîndite de către inculpat, într-o perioadă de cinci ani înainte de săvîrşirea infracţiunilor, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de acesta în mod licit. Ca atare, în cauză s-a instituit măsura confiscării extinse asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului în valoare totală de aprox. 1.000.000 euro“.
De asemenea, a mai fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului şi asupra sumelor de 1.490 euro şi 2.925 lei ridicate în urma efectuării percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Ungur Ioan Dorel, precum şi a sumelor de 200 de euro şi 800 de lei ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate la cabinetul medical al inculpatului Cenda Ioan.

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 07:15

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei

Nouă firme și asocieri de constructori au depus oferte la licitația pentru reabilitarea și modernizarea a trei clădiri ale Liceului Teoretic...

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei
Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, și-a dat demisia
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 21:15

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, și-a dat demisia

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca (PNL), și-a depus demisia luni, 19 octombrie 2026 la Cancelaria premierului, motivând că decizia este în...

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, și-a dat demisia
37 de mașini, scoase la licitație de Primăria Arad. Prețurile pornesc de la 271 de lei
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 18:15

37 de mașini, scoase la licitație de Primăria Arad. Prețurile pornesc de la 271 de lei

Primăria Municipiului Arad organizează o nouă licitație publică pentru vânzarea a 37 de autoturisme abandonate sau fără stăpân. Printre...

37 de mașini, scoase la licitație de Primăria Arad. Prețurile pornesc de la 271 de lei
România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:00

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel...

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 16:11

Acțiune de amploare pe DN 6: peste 50 de amenzi și trei permise reținute

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin și Mehedinți au desfășurat, duminică, 18 octombrie 2026, o acțiune coordonată în sistem...

Acțiune de amploare pe DN 6: peste 50 de amenzi și trei permise reținute
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 16:00

Acte de vandalism în Caransebeș. Locul de joacă din Parcul Dragalina, o fântână publică și mobilierul urban, deteriorate

Serviciul Public de Administrare, Întreținere și Reabilitare din Caransebeș atrage atenția asupra actelor repetate de vandalism care afectează...

Acte de vandalism în Caransebeș. Locul de joacă din Parcul Dragalina, o fântână publică și mobilierul urban, deteriorate
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 15:00

UCMH Reșița livrează ultima componentă pentru Porțile de Fier I

UCMH Reșița livrează ultima componentă pentru Porțile de Fier I. Un rotor de turbină, cu o greutate de aproximativ 300 de tone, a fost...

UCMH Reșița livrează ultima componentă pentru Porțile de Fier I
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 13:56

Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Când scad temperaturile și în ce perioadă sunt anunțate ploi

Vremea va fi, în general, apropiată de normalul perioadei, în următoarele două săptămâni. Însă, temperaturile vor avea variații de la o zi...

Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Când scad temperaturile și în ce perioadă sunt anunțate ploi