Incendiu la un bloc de locuințe în Sasca Montană
Incendiul s-a produs la etajul 3 al blocului, din cauza folosirii de combustibil lichid pentru aprinderea focului într-un cuptor pe lemne.
Articol editat de Radio Resita, 20 noiembrie 2017, 15:57
În urma incendiului, o fetiță, în vârstă de doi ani, a fost rănită la un membru inferior. Aceasta a fost transportată la spitalul din Oravița, împreună cu mama sa, de către primarul localității, care se deplasase la locul intervenției împreună cu membrii SVSU Sasca Montană. Salvarea refuzase deplasarea.
Din fericire, incendiul a fost localizat și stins în timp util, nefiind necesară evacuarea celorlalți locatari.
Ada Botezan
Foto: Banatul Azi