Ascultă Radio România Reșița Live

Incendii de vegetație în Parcul Natural Porțile de Fier: intervin şi două elicoptere Black Hawk

Pompierii militari, alături de lucrători silvici și voluntari, acționează pentru stingerea a două incendii izbucnite în localitățile Sichevița și Berzasca, unde există risc de propagare la fondul forestier. În sprijinul echipajelor de la sol au fost trimise două elicoptere Black Hawk echipate cu sisteme Bambi Bucket.

Incendii de vegetație în Parcul Natural Porțile de Fier: intervin şi două elicoptere Black Hawk

Articol editat de Sebastian Dragomir, 31 iulie 2026, 14:37 / actualizat: 31 iulie 2026, 16:52

UPDATE | Incendiile se manifestă pe aproximativ 45 de hectare

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, incendiile au izbucnit pe pășuni împădurite din UAT-urile Sichevița și Berzasca și se manifestă în mai multe focare, condițiile meteorologice favorizând extinderea flăcărilor.

În localitatea Sichevița, incendiul afectează o suprafață estimată la aproximativ 30 de hectare, în timp ce în Berzasca focul se manifestă pe circa 15 hectare. Principalul obiectiv al salvatorilor este împiedicarea propagării incendiilor către fondul forestier.

Două elicoptere Black Hawk participă la intervenție

Pentru limitarea incendiilor, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a trimis un elicopter Black Hawk, dotat cu sistem Bambi Bucket, destinat stingerii incendiilor din aer.

Până la momentul transmiterii informațiilor, aeronava efectuase 10 aruncări cu apă. Trei au avut loc în zona Sichevița și șapte în zona Berzasca. Totodată, un al doilea elicopter Black Hawk se deplasează către zona afectată pentru a sprijini operațiunile de stingere.

Pompieri, voluntari și lucrători silvici luptă cu flăcările

La intervenție participă pompieri militari din cadrul Secțiilor Oravița și Moldova Nouă, alături de voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sichevița și de lucrători ai Ocolului Silvic Berzasca.

Forțele de intervenție folosesc o autospecială de primă intervenție și comandă, două microbuze și alte mijloace logistice necesare pentru gestionarea situației din teren.

Pentru suplimentarea efectivelor au fost mobilizate și echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Reșița și Caransebeș.

Misiunea este în desfășurare

Reprezentanții ISU Caraș-Severin precizează că intervenția este în dinamică, iar echipele din teren continuă acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiilor, precum și pentru protejarea fondului forestier de extinderea flăcărilor.

Autoritățile monitorizează permanent evoluția situației, în condițiile în care temperaturile ridicate și vântul pot favoriza reaprinderea și extinderea focarelor.

***

Două incendii de vegetație de amploare au izbucnit în Clisura Dunării, pe suprafața Parcului Natural Porțile de Fier. Acestea se manifestă pe raza localităților Sichevița și Berzasca. Pentru limitarea focarelor intervin pompieri, dar și pădurari. Incendiile au multiple focare, iar în zonă bate vântul, spune ofițerul de serviciu de la ISU Semenic, locotenent colonel Adrian Sorescu.

Pentru gestionarea situației de urgență acționează o autospecială de primă intervenție și comandă, două microbuze și lucrători ai Ocolului Silvic.

“La incendiul din Sichevița este afectată o suprafață aproximativă de 30 hectare, cu risc de propagare la fondul forestier, fiind afectată doar pășunea împădurită. Acționează pompieri de la Secția Moldova Nouă și Oravița. La Berzasca intervin militari de la Secția de pompieri Moldova Nouă și pădurari de la Ocolul Silvic”.

Dispeceratul I.S.U. Caraș-Severin a solicitat către I.G.A.V., alocarea unei resurse aviatice pentru a acționa cu apă și urmează ca intervenția sa fie sprijinită și de către un elicopter. Acestea trebuie să ajungă de la Cluj-Napoca.

Incendii similare au loc aproape anual în Parcul Natural Porțile de Fier.

Urmărește-ne și pe Google News

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:23

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au efectuat, marți, 3 noiembrie 2026, 16 percheziții domiciliare în...

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă
Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 12:28

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale marți, 3 noiembrie, de la ora 11:00, după aproximativ cinci luni și...

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:14

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României

Organizațiile neguvernamentale, școlile și grupurile de inițiativă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara pot obține...

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României
Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:00

Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin desfășoară, în perioada 2–8 noiembrie 2026, acțiuni pentru creșterea siguranței pietonilor și...

Polițiștii din Caraș-Severin verifică respectarea regulilor de circulație de către pietoni
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 08:40

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici O intervenție la rețeaua de canalizare din zona...

Deșeuri neobișnuite, descoperite în canalizarea din Lupac. Apelul primarului către localnici
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 07:15

AJOFM Caraș-Severin a implementat zece proiecte în 2026. 74 de contracte de ucenicie și sute de tineri consiliați profesional

Zece proiecte destinate creșterii gradului de ocupare a forței de muncă au fost implementate în 2026 de Agenția Județeană pentru Ocuparea...

AJOFM Caraș-Severin a implementat zece proiecte în 2026. 74 de contracte de ucenicie și sute de tineri consiliați profesional
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 21:30

Moara din Valeapai intră într-o nouă etapă de restaurare. Acoperișul de 500 de metri pătrați va fi refăcut

Moara din Valeapai, una dintre clădirile reprezentative ale patrimoniului industrial rural din Banat, intră într-o nouă etapă de restaurare....

Moara din Valeapai intră într-o nouă etapă de restaurare. Acoperișul de 500 de metri pătrați va fi refăcut
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 18:50

Ilie Bolojan a făcut o vizită fulger în Caraș-Severin

Președintele PNL Ilie Bolojan a efectuat o vizită la Reșița pentru a explica noua direcție a partidului și intrarea în opoziție. Acesta s-a...

Ilie Bolojan a făcut o vizită fulger în Caraș-Severin