Ascultă Radio România Reșița Live

Incendii de vegetație în Caraș-Severin: peste 400 de hectare afectate, mai multe focare sunt încă active

Peste 400 de hectare de vegetație uscată, mărăciniș, litieră și fond forestier au fost afectate de incendii în mai multe zone din județul Caraș-Severin. Potrivit situației operative centralizate de ISU Caraș-Severin, joi, 10 septembrie 2026, pompierii militari continuă misiunile de monitorizare și intervenție, iar mai multe focare sunt încă active și nelocalizate.

Incendii de vegetație în Caraș-Severin: peste 400 de hectare afectate, mai multe focare sunt încă active

Articol editat de Adam Valentina, 10 septembrie 2026, 11:04

Cele mai întinse suprafețe afectate au fost raportate în zona Agadici – Jitin – Ticvaniu Mic, unde au ars aproximativ 232 de hectare, dar și la Gârliște, Ocna de Fier și Glimboca.

Incendiul de pe Domogled continuă. Un focar de un hectar nu este localizat

La Băile Herculane – Domogled, incendiile au afectat aproximativ 3,5 hectare de litieră și fond forestier.

Pentru sprijinirea intervenției, elicopterul Inspectoratului General de Aviație a efectuat 14 aruncări cu apă.

În zonă sunt două focare. Unul este localizat și se întinde pe aproximativ 2,5 hectare, iar al doilea, cu o suprafață de aproximativ un hectar, se află în zona Vârfului Șușcu și nu este localizat.

Elicopterul IGAv a fost retras temporar pentru verificări tehnice.

232 de hectare arse la Agadici – Jitin – Ticvaniu Mic

Cel mai mare incendiu raportat a afectat zona Agadici – Jitin – Ticvaniu Mic, unde au ars aproximativ 232 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș.

Potrivit ISU Caraș-Severin, incendiul a fost stins în dimineața zilei de joi.

Două focare active la Gârliște

La Gârliște, aproximativ 70 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș au fost afectate de foc.

Incendiul se manifestă la două focare și nu este localizat. La această oră nu există însă risc de propagare către obiective.

Pentru stingerea incendiului acționează două autospeciale de primă intervenție și comandă, cu șapte pompieri militari.

Incendii la Cănicea și Ocna de Fier

La Cănicea, ard aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș, precum și alte 10 hectare de litieră.

La momentul raportării situației operative nu se aflau forțe de intervenție în teren.

Un alt incendiu important este activ la Ocna de Fier, unde ard aproximativ 40 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș. Incendiul nu este localizat, iar la fața locului intervin două autospeciale de stingere, cu cinci militari.

Incendii la Rusca Montană, Glimboca și Zorlencior

La Rusca Montană, focul a afectat aproximativ șapte hectare de vegetație uscată și mărăciniș. Incendiul nu este localizat, iar autoritățile locale vor solicita sprijin suplimentar dacă evoluția situației o va impune.

La Glimboca, aproximativ 40 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș au fost afectate. Incendiul a fost lichidat.

Un incendiu de fond forestier este semnalat și în zona Zorlencior. Pentru stingerea acestuia acționează o autospecială cu trei pompieri militari și patru lucrători silvici.

ISU Caraș-Severin: incendiile sunt monitorizate permanent

Pompierii militari monitorizează permanent evoluția focarelor, iar în funcție de dinamica incendiilor și de condițiile din teren vor fi dispuse noi măsuri pentru limitarea și stingerea acestora.

ISU Caraș-Severin le recomandă cetățenilor să evite utilizarea focului deschis în apropierea vegetației uscate și să nu arunce țigări aprinse sau alte materiale care pot provoca incendii.

Persoanele care observă un incendiu trebuie să sune imediat la 112 și să indice cât mai precis locul în care acesta s-a produs.

Foto ISU Semenic

Urmărește-ne și pe Google News

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 14:07

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD

SMURD Caraș-Severin organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, un nou curs gratuit de prim ajutor, destinat tuturor celor care vor să învețe cum...

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Cinci persoane, cercetate pentru trafic de droguri în Timișoara. Anchetatorii au găsit substanțe interzise și sume de bani în mai multe valute
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 13:50

Cinci persoane, cercetate pentru trafic de droguri în Timișoara. Anchetatorii au găsit substanțe interzise și sume de bani în mai multe valute

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 37 de ani, sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru...

Cinci persoane, cercetate pentru trafic de droguri în Timișoara. Anchetatorii au găsit substanțe interzise și sume de bani în mai multe valute
Lemn de foc 2026: Romsilva pune la dispoziția populației 2 milioane de metri cubi. Prețurile pornesc de la 200 de lei
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 13:20

Lemn de foc 2026: Romsilva pune la dispoziția populației 2 milioane de metri cubi. Prețurile pornesc de la 200 de lei

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva estimează că va pune la dispoziția populației aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn de foc în...

Lemn de foc 2026: Romsilva pune la dispoziția populației 2 milioane de metri cubi. Prețurile pornesc de la 200 de lei
Colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice la Timișoara. Cum pot solicita timișorenii ridicarea de la domiciliu
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 13:15

Colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice la Timișoara. Cum pot solicita timișorenii ridicarea de la domiciliu

O nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice și electronice va avea loc la Timișoara, în perioada 15 octombrie...

Colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice la Timișoara. Cum pot solicita timișorenii ridicarea de la domiciliu
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 13:08

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice în comuna Ticvaniu Mare

Locuitorii comunei Ticvaniu Mare vor putea preda aparatele electrice și electronice uzate în cadrul unei campanii de reciclare. Campania este...

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice în comuna Ticvaniu Mare
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 10:58

Restricții de circulație pe autostrada A1, în Timiș. Lucrări de asfaltare între Traian Vuia și nodul rutier Balinț

Circulația pe autostrada A1, între Traian Vuia și nodul rutier Balinț, va fi restricționată începând de joi, 15 octombrie. Măsura este...

Restricții de circulație pe autostrada A1, în Timiș. Lucrări de asfaltare între Traian Vuia și nodul rutier Balinț
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 08:15

Timișoara începe identificarea și protejarea arborilor remarcabili. Un Ginkgo biloba de peste 120 de ani, legat de familia Mühle, se află pe listă

Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) – Filiala Teritorială Vest, a început...

Timișoara începe identificarea și protejarea arborilor remarcabili. Un Ginkgo biloba de peste 120 de ani, legat de familia Mühle, se află pe listă
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:17

Tenaris cumpără Artrom Steel Tubes, proprietarul fabricilor din Reșița și Slatina. Tranzacție de 86 de milioane de euro aprobată de Comisia Europeană

Tranzacția, evaluată la 86 de milioane de euro, vizează compania  care deține oțelăria din Reșița și fabrica de țevi din Slatina. Actualul...

Tenaris cumpără Artrom Steel Tubes, proprietarul fabricilor din Reșița și Slatina. Tranzacție de 86 de milioane de euro aprobată de Comisia Europeană