În încercarea de a atrage cât mai mulţi turişti, Herculane va avea propriul centru de informare turistică

Turiştii care vor veni în sezonul turistic estival din acest an în staţiunea Băile Herculane vor beneficia de serviciile unui chioşc de informaţii turistice, unde vor găsi toate datele privind atât ofertele turistice din staţiune, cât şi despre traseele din împrejurimi.  “Primăria a demarat împreună cu o asociaţie de turism din Băile Herculane înfiinţarea unui Centru de informare turistică şi sperăm ca până la începutul sezonului acest centru de informare să fie gata şi să deservească turiştii care vor sosi la noi în staţiune”, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul oraşului Băile Herculane.

Centrul de informare turistică va fi amplasat în zona Parcului Vicol şi va fi dispune de CD-uri de prezentare, mape, hărţi turistice, precum şi diferite materiale publicitare, prin care va fi promovată staţiunea de pe Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles