Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, mesaje emoţionante de Ziua Naţională a României:„Întotdeauna o mândrie să te reprezint!”
Două dintre cele mai mari legende ale fotbalului românesc, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, au transmis mesaje speciale cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, amintind de mândria de a purta tricoul naţional și de legătura profundă cu țara pe care au reprezentat-o pe marile stadioane ale lumii.
Articol editat de Valentina Adam, 1 decembrie 2025, 11:48
Mesajul lui Gheorghe Popescu: „Am fost cel mai fericit când mi-am îndeplinit visul”
Fostul căpitan al echipei naționale, Gheorghe Popescu, a rememorat emoția primelor momente sub tricolor.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, acesta a subliniat cât de mult a însemnat pentru el cariera din națională:
„Am visat să joc pentru tine și am fost cel mai fericit când mi-am îndeplinit visul. Îți mulțumesc pentru fiecare emoție trăită sub tricolor. Să avem grijă de casa noastră, să o iubim mai mult, să o apărăm și să ne aducem aminte mereu că nicăieri nu-i ca acasă. La mulți ani, România mea!”
Gheorghe Popescu a strâns 115 selecții la echipa națională, fiind unul dintre cei mai respectați fundași ai generației de aur.
Mesajul lui Gheorghe Hagi: „La mulți ani, România! Întotdeauna o mândrie să te reprezint!”
La rândul său, Gheorghe Hagi, considerat „Regele” fotbalului românesc și simbol al generației de aur, a transmis un mesaj scurt, dar puternic:
„La mulți ani, România! Întotdeauna o mândrie să te reprezint!”
Hagi rămâne unul dintre cei mai iubiți sportivi ai României, iar cuvintele sale reamintesc mândria de a fi român și de a duce numele țării pe culmile performanței.
Foto Gheorghe Hagi/Gheorghe Popescu – Facebook