Gata cu aglomeraţia! În Timişoara vor fi amenajate încă două creşe
Primăria Timişoara va amenaja două noi creşe cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, una în nordul oraşului şi una în sud, pe Calea Lipovei, respectiv Calea Buziaşului. Viceprimarul Dan Deaconu spune că au fost identificate terenurile şi odată cu aprobarea bugetului pe anul 2017 se vor lansa licitaţiile.
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 ianuarie 2017, 15:15
Deficitul de locuri în zona creşelor este de cel puţin 400 de locuri (diferenţa între cereri depuse şi cereri onorate), iar investiţiile în acest domeniu sunt absolut necesare.
Alte trei spaţii vor fi transformate în creşe. Ele vor fi amenajate şi dotate pentru a putea prelua în cel mai scurt timp copii.
Spaţiile provin în mare parte din reorganizarea unor unităţi preşcolare sau şcolare (Calea Aradului, Independenţei – foste gradiniţe, Calea Girocului – spaţii ale unui liceu).