Ascultă Radio România Reșița Live

Furt la o casă de amanet ce aparţine viceprimarului din Orăştie

amanetO casă de amanet ce aparţine soţiei viceprimarului din Orăştie, Dorin Ioan Popa, a fost spartă de hoţi, după ce aceştia au dezactivat sistemele de siguranţă ale spaţiului comercial şi au plecat apoi cu un seif în care se aflau mai multe bijuterii şi bani. Viceprimarul Dorin Ioan Popa, a declarat pentru Agerpres că încă se lucrează la inventar, pentru a putea stabili paguba. Lucrăm acum la inventar pentru a putea stabili valoarea pagubei. Estimăm însă că prejudiciul este de peste 200.000 de lei.
Potrivit acestuia, furtul a avut loc în noaptea de 30 spre 31 decembrie, fără ca sistemele de securitate montate în incinta casei de amanet să transmită vreun semnal de alarmă către societatea de pază ce supraveghea acest obiectiv. Ancheta este, acum în desfăşurare însă cu autor necunoscuţ spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Laura Bradu. Poliţia continuă cercetările în acest caz, pentru furt calificat. A fost alcătuit un cerc de suspecţi.
Prejudiciul în acest caz va fi stabilit la finalizarea inventarului de către reprezentanţii firmei păgubite.

Furt la o casă de amanet ce aparţine viceprimarului din Orăştie

Articol editat de Mirabela Afronie, 6 ianuarie 2015, 06:35 / actualizat: 6 ianuarie 2015, 11:35

Sursa: AGERPRES

Sursa foto: adevarul.ro

„Maratonul Resuscitării” la Arad: Cum poți învăța să salvezi o viață în doar câteva minute
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 20:10

„Maratonul Resuscitării” la Arad: Cum poți învăța să salvezi o viață în doar câteva minute

Fundația pentru SMURD organizează sâmbătă, 27 iunie, la Arad, prima ediție a „Maratonului Resuscitării”, un eveniment dedicat instruirii...

„Maratonul Resuscitării” la Arad: Cum poți învăța să salvezi o viață în doar câteva minute
Centru de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor, sprijinit de Primăria Timișoara. Clădire din patrimoniul orașului, pusă la dispoziția Spitalului „Louis Țurcanu”
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 19:00

Centru de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor, sprijinit de Primăria Timișoara. Clădire din patrimoniul orașului, pusă la dispoziția Spitalului „Louis Țurcanu”

Primăria Municipiului Timișoara susține inițiativa Spitalului de Copii Spitalul de Copii Louis Țurcanu de a înființa un Centru de Sănătate...

Centru de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor, sprijinit de Primăria Timișoara. Clădire din patrimoniul orașului, pusă la dispoziția Spitalului „Louis Țurcanu”
Accident într-o parcare din Timișoara: trei persoane au fost rănite după ce un autoturism a pătruns pe zona pietonală
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 18:18

Accident într-o parcare din Timișoara: trei persoane au fost rănite după ce un autoturism a pătruns pe zona pietonală

Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc joi, 25 iunie 2026, în jurul orei 17:00, în municipiul Timișoara. Potrivit...

Accident într-o parcare din Timișoara: trei persoane au fost rănite după ce un autoturism a pătruns pe zona pietonală
DSP Timiș deschide puncte de prim-ajutor pentru perioada caniculei. Unde vor funcționa și ce recomandări au medicii
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 15:08

DSP Timiș deschide puncte de prim-ajutor pentru perioada caniculei. Unde vor funcționa și ce recomandări au medicii

Direcția de Sănătate Publică Timiș va operaționaliza, începând de sâmbătă, 27 iunie 2026, punctele de prim-ajutor destinate persoanelor...

DSP Timiș deschide puncte de prim-ajutor pentru perioada caniculei. Unde vor funcționa și ce recomandări au medicii
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:16

Accident grav pe DN6, la Slatina-Timiș: patru persoane au ajuns la spital, una dintre victime a fost încarcerată

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, pe DN6, în localitatea Slatina-Timiș din județul Caraș-Severin. În eveniment au...

Accident grav pe DN6, la Slatina-Timiș: patru persoane au ajuns la spital, una dintre victime a fost încarcerată
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 09:00

„Viitorul se construiește la Reșița”: educația duală, în dialog cu tinerii, companiile și comunitatea, pe terasa Radio Reșița

Pe 25 iunie 2026, de la ora 14:00, terasa Radio Reșița devine locul de întâlnire al tinerilor, instituțiilor de învățământ, autorităților...

„Viitorul se construiește la Reșița”: educația duală, în dialog cu tinerii, companiile și comunitatea, pe terasa Radio Reșița
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 19:58

Tensiuni pe calea ferată Caransebeș – Severin: prefectul Cristian Gâfu critică CFR pentru lipsa de comunicare

Prefectul Cristian Gâfu critică CFR. Tensiuni între autoritățile locale și CFR SA pe tema unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare a...

Tensiuni pe calea ferată Caransebeș – Severin: prefectul Cristian Gâfu critică CFR pentru lipsa de comunicare
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 13:43

Amendă de 40.000 de lei pentru comuna Domașnea pentru nerespectarea măsurilor de protecție a mediului

Inspectorii de la Apele Române Banat, împreună cu autoritățile de control din județul Caraș-Severin, au aplicat o amendă de 40.000 de lei...

Amendă de 40.000 de lei pentru comuna Domașnea pentru nerespectarea măsurilor de protecție a mediului