[FOTO-VIDEO] Una din excelenţele turistice ale Banatului lăsată de izbelişte în apropiere de Reşiţa

Una dintre “excelenţele turistice” ale Banatului este lăsată de izbelişte de cei care ar trebui să o promoveze şi să o introducă în circuitul turistic naţional şi internaţional.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 mai 2016, 20:30

Existenţa obiectivului nu atrage cu absolut nimic turistul, fie el drumeţ sau nu, aflat în zonă. La faţa locului, poate doar cu un panou „dezrădăcinat”, iar în şosea, un indicator destul de mic ca mărime şi extrem de derutant care arată obiectivul la 300 de metri. În realitate acesta se găseşte la peste 1.5 km faţă de DN58. Traiectoria potecii se pierde într-o fâneaţă, iar de marcaj turistic nici nu poate fi vorba.

Cetatea a fost construită la înălţime, deasupra Cheilor Caraşului, care îşi etalează frumuseţea şi sălbăticia la poalele sale. Privind în jos către chei, zidul de stâncă este înalt şi deosebit de abrupt. De acolo, orizontul pe care îl poate cuprinde privirea este extrem de larg. Undeva în preajmă poate fi zărită foarte distinct localitatea Caraşova, iar mai departe înălţimile care se succed până în Banatul sârbesc.

Dealul pe care se află cetatea, la o altitudine de 415 m, se numeşte Zaglovac. Iniţial acolo fusese un punct de observaţie folosit de romani, poziţia sa strategică fiind una foarte bună, la marginea Cheilor Caraşului şi cu posibilitatea de a supraveghea drumul care trecea prin zonă şi trecătorile montane. Ea a fost atestată din anul 1200 sub denumirea de Cetatea Regală (Castra Regalis), apoi în 1323 drept Castrum de Crassou. Distrusă şi reconstruită mai târziu de către turci, ea avea să facă parte din sistemul de fortificaţii al Banatului. Până astăzi, numele sub care este cunoscută de către craşoveni este de „Turski grad” (Cetatea Turcului), amintind perioada stăpânirii otomane.

Această cetate se întindea pe o suprafaţă de 2.500 mp şi avusese iniţial o formă ovoidală, fiind alcătuită din blocuri mari de piatră. Pe latura nord-estică are două şanţuri de apărare săpate în stâncă naturală, aceea fiind de altfel şi singura cale de acces. Zidul de incintă, din care se mai păstrează unele fragmente pe latura de nord, are grosimi cuprinse între 1,7 şi 3,2 m. Este totodată interesant de menţionat că în incinta cetăţii se observă foarte bine şi acum urmele unui rezervor circular de apă, despre care o legendă locală spunea că ar fi fost un puţ săpat în stâncă până la o peşteră situată dinjos de ea, existând în acest mod o sursă permanentă de apă pentru cei aflaţi în interior.

Astăzi pare greu de crezut o asemenea ipoteză, întrucât un puţ de acest fel ar fi trebuit să fie săpat până la o mare adâncime printr-un strat compact de calcar. De aceea, pare mai plauzibil ca el să fi fost un puţ natural. Însă legenda nu poate fi cu totul exclusă, deoarece chiar dedesuptul cetăţii, pe malul Caraşului, se află într-adevăr o peşteră inundabilă denumită tocmai „Peştera de sub Cetate.” Descoperirea acesteia este în favoarea credibilităţii tradiţiei populare.

Situată destul de aproape de Reşiţa, la marginea şoselei către Anina şi relativ uşor de găsit, ea poate servi ca un bun model de cunoaştere a activităţii militare din Banatul medieval. Prin frumuseţea peisajelor ce o înconjoară, ea poate fi şi un important punct turistic. De aceea, este necesar ca această cetate să fie cunoscută de bănăţeni, ca un vestigiu de primă mărime al efortului de apărare al înaintaşilor noştri.

Până în prezent niciunul din cele 40 de centre de informare turistică din judeţ nu are în portofolii acest obiectiv, unic în regiune. Poate interesant era amplasarea acestor centre în imediata vecinătate a siturilor pentru a deservi direct zonele etnografice în care se află, uitate de vreme, obiective demne de lista patrimoniului UNESCO.

Surse: facebook Marius Hegheduş; Istoria Banatului – Blogul lui Mircea Rusnac; Ghidul turistic al Banatului montan – Gheorghe Popovici

(Hardy Cvoica)