[FOTO] Teatru radiofonic: „Comedia zorilor” şi „Liliom” în această seară la Radio Reşiţa!

Motto: „Teatrul este barometrul cultural”.Alexander Hausvater

Articol editat de Radio Resita, 20 iulie 2020, 17:48

Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească… şi aşa cum este tradiţia, în fiecare seară de luni ascultăm teatru radiofonic.

În această seară de la ora 22, vom asculta Comedia zorilor, de Mircea Ștefănescu o piesă de teatru din an; o dramă comedie.

Teatrul National Radiofonic. „Comedia zorilor” de Mircea Ştefănescu. Regia artistică: Paul Stratilat.

În distribuţie: Valeria Seciu, Emil Hossu, Florian Pittiş, George Bănică. Regia de studio: Constantin Botez. Regia muzicală: Livio Bellegante. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1974.

Comedia zorilor, de Mircea Stefănescu,este scrisă în anul 1928, publicată la editura Vremea din Bucureşti în anul 1930. Premiera piesei a avut loc la 6 februarie 1931 pe scena teatrului bucureştean „Maria Ventura”, în direcţia de scenă şi decorul lui Victor Ion Popa.

Considerat „întemeietor al comediei lirice românesti” în perioada interbelică, Mircea Ştefănescu cultivă un teatru al actualităţii, păstrând structura dramatică tradiţională, prin  atmosfera epocii ce transpare sub unda de duioşie şi lirism în care autorul transcrie destinele personajelor sale. Piesa dezvoltă o acţiune lineară cu patru personaje, axată pe motivul „Un băiat iubea o fată”, ce se petrece „între două apusuri de soare şi într-un singur decor, de atmosferă intimă: odaia lui Vlad.” Simplităţii decorului îi corespunde simplitatea acţiunii.

Piesa, şi cea intenţională şi cea reală, nu poate li tratată decât ca o comedie, „Pentru că la vârsta noastră, reflectează unul dintre personaje, în asa-zisii zori ai vieţii, orice am face, orice am drege, sintem in plină comedie!” Aceasta este ideea operei.

„Comedie a adolescenţei şi a plânsului cu soare”, cum o definise sugestiv Eugen Jebeleanu înca din anul 1931, ea parcurge experienţa iniţiatică a patru tineri care trăiesc între deziluzie şi speranţă, candoare şi inechitatea regulilor sociale, imaginaţie şi inflexibilitatea unei ordini pe care nu o pot transcende, dar căreia îi răspund prin încrederea tinerească în viaţă şi prin vis. Ascultătorul este fascinat şi astăzi de lumea de altadată a gramofoanelor şi seralelor, a boemei bucureştene, de parfumul unei epoci revolute. Comedia zorilor este piesa cea mai buna a lui Mircea Ştefănescu.

Mircea Ştefănescu, dramaturgul şi prozatorul s-a născut pe  11 aprilie 1898,în  Bucureşti şi a plecat pe 23 octombrie 1982.

A fost fiul generalului Dumitru Ştefănescu şi al Vasikcăi, născută Scarlatescu.

A absolvit în 1917 Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, făcând apoi, o vreme, studii juridice, la care renunţă pentru a se putea dedica teatrului şi ziaristicii.

Debutează cu proză în revista Cuvântul liber în anil 1920. În 1924 i se joacă, la Brăila, prima piesă, Roba alba, scrisă în colaborare cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu. Colaborează la Epoca, Vremea, Curentul etc. Primul succes important îl obţine cu Comedia zorilor în anul 1930.Drama pasională Veste bună, 1936, apreciată în mod deosebit de Eugen Lovinescu, este distinsă cu Premiul Teatrului Naţional. În 1939 i se reprezintă „romanul dramatic”. Acolo, departe, axat pe problema artistului. Celelalte drame notabile ale lui Ştefănescu sunt Casa cu două fete,1946 şi Ave Maria,1947. Comedia Vis de secatură,1946, surprinde pitorescul mahalalei bucureştene, iar comedia Micul infern,1948 – adevărat „roman dramatic”, căci acţiunea se petrece de-a lungul a patruzeci de ani – urmăreşte tribulaţiile triunghiului conjugal. Dupa 1948, dramaturgul se consacră frescelor dramatice, al căror nucleu îl formează teatralizarea biografiei unor personalităţi: Barbu Lăutaru în Rapsodia ţiganilor,1948, Matei Millo si Mihail Pascaly în Căruţa cu paiaţe,1953; aceleaşi intenţii le revela şi piesele Ciprian Porumbescu,1952, Cuza Vodă ,1959, Procesul domnului Caragiale,1962, Eminescu,1964. În ultimii ani s-a dedicat memorialisticii: Un dramaturg îşi aminteşte ,1980. Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române , 1949. Premiul special al Uniunii Scriitorilor , 1978.

De la ora 23 vom asculta „Liliom” de Molnár Ferenc. Adaptarea și regia artistică: Elena Negreanu.

În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Valeria Seciu, Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Victoria Mierlescu, Dan Condurache, Alexandru Lazăr, Chiril Economu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1989

Ferenc Molnár este pseudonimul literar al lui Ferenc Neumann. A văzut lumina zilei pe 12 ianuarie 1878,în Budapesta şi a urcat în veşnicie în anul 1952.A fost  publicist și scriitor maghiar.

S-a născut într-o familie înstărită de evrei. Tatăl său, Mor Neumann, a fost un medic renumit.

La vârsta de 18 ani, Molnár și-a început cariera în jurnalism și studiile de drept internațional la Universitatea din Geneva. A făcut parte din colectivul redacțional al ziarului Budapesti napló, ocazie cu care și-a schimbat numele german, pentru a putea fi perceput ca scriitor mghiar. Peste mai mulți ani, Molnár s-a converit la creștinism.

Ca scriitor, a devenit celebru, în 1907, cu cartea A Pál utcai fiúk, tradusă și în română sub titlul „Băieții de pe strada Pál”.

Se spune că suntem mai sinceri în teatru decât în viaţă! Aşadar, de la ora 22, faceţi fiecare un recurs la sinceritate şi ascultaţi Teatru Radiofonic.

Audiţie plăcută!

Epilog: „Teatrul nu este viaţă în miniatură, ci viaţă mărită enorm, viaţă exagerată înfiorător”.H.L. Mencken

Anca Bica Bălălău

Sursa wikipedia