Motto: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața morții.”Albert Camus

Toţi avem nevoie unii de ceilalţi şi viaţa şi istoria ne-au demonstrat acest lucru, iar în această perioadă de pandemie, poate că înţelegem foarte bine acest lucru… iar singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața morții.

Din păcate, omenirea a trecut de-a lungul timpului prin multe astfel de scenarii ce ar fi trebuit să îi dea puterea de a le evita pe unele, de a se uni în faţa altora… acum 35 de ani, pe 26 aprilie  un oraș din raionul Ivankiv, regiunea Kiev, Ucraina devenea un fel de „Hiroshimă” a lumii  din cauza accidentului nuclear de la centrala nucleară de la Cernobîl, care se află la 14,5 km spre nord-vest de localitate.  Centrala electrică a fost denumită după oraș și s-a aflat în raionul Cernobîl⁠(en), iar localitatea și centrala n-au fost conectate direct. În timpul construirii centralei, un oraș denumit Prîpeat a fost construit pentru lucrători.

La data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al centralei nucleare a explodat la 01:23 noaptea. Toți locuitorii permanenți ai orașului și împrejurimilor acestuia au fost evacuați pentru că nivelul de radiație în aria respectivă devenise periculos. Înainte de accident, orașul avea o populație de aproximativ 14.000 locuitori.

Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre dezastru în timp ce guvernul ucrainean a decis, la început, să țină secretă știrea despre explozie.

În memoria victimelor  tragicului accident, Radio România Reşiţa a acceptat propunerea unui parteneriat într-o iniţiativă internaţională de solidaritate susţinută şi de Fabiola Bădoi, care ne propune difuzarea proiectului „Tchorno 2021”!

Acest proiect conţine prolog, interludiu şi tapet sonor ce acompaniază musical vocea plină de emoţie a amfitrioanei noastre, care împreună cu Jérôme Poret au dat viaţă textului „Prolog al cărţii Rugăciune pentru Cernobil” de Svetlana Alexievici,  în studioul DKMASTERING, Paris, Franţa.

Jérôme Poret este muzician şi plastician are o practică sonoră care, prin intermediul fieldrecordingului, îi permite să parcurgă peisaje vernaculare ascultând cu delicateţe un context. El încearcă să culeagă istorisiri la scara umană sau meteorologică. Le traduce în piese muzicale sau în configuraţii sonore pentru opere plastice şi imersive.

Această solidaritate internaţională, la care vă invităm să luaţi parte duminică, 25 aprilie, ora 22:10,este un apel umanitar adresat femeilor din întreaga lume şi citit de către femei.

Dealtfel, amfitrioana noastră pe care o veţi asculta pe frecvenţele radioului reşiţean, Fabiola Bădoi ne-a mărturisit:

„Mă bucur să particip la Apelul din 26 aprilie cu lectura Prologului cărții Rugăciune pentru Cernobîl de Svetlana Alexievici. Cu atâ mai mult cu câ înregistrarea vă fi difuzata din Reșița.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1986, a explodat centrala nucleară Lenin din Cernobîl. Scriitoarea belarusă, laureată a Premiului Nobel 2015, a adunat în cartea să mărturiile soțiilor primilor pompieri prezenți la fața locului.

Arhivar a idealurilor și a înfrângerilor, a vieții în URSS înainte și după căderea comunismului, prin mărturiile pe care le culege cu pasiune pentru adevăr și le transformă în literatură cu finețe, Svetlana Alexievitch preia obstinato-ul unei chaccone. Scriitoarea se ascunde în spatele particularităților fiecăruia și le adâncește strat cu strat până când ajunge la un fel de blue note a unei voci universale.

Prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl” este un strigăt de dragoste al unei femei.

Citesc, pentru a vorbi despre dragoste.

Vă propun să împărtășim acest moment, duminică, pe 25 aprilie 2021, la ora 22:10 la Radio România  Reșița.

Lectura acompaniată de realizarea audio a lui Jérôme Poret, durează 45 de minute.

https://www.radioresita.ro/radio-online Informațiile figurează pe site-ul : https://april26appeal.noblogs.org/post/2021/04/16/fabiola-badoi-radio-reșița-romania/

Alte lecturi, în mai multe limbi, vor avea loc în întreaga lume. Iată linkul către platforma care le repertoriază: https://april26appeal.noblogs.org

 Cu drag, Fabiola”

Fabiola Bădoi mărturiseşte într-o prezentare pentru ascultătorii Radio România Reşiţa: Sunt născută în oraşul de pe Bârzava, într-un regim totalitar, descopăr lumea într-o familie unde învățam să admir diferențele. Dialecte, limbi, religie, rituri, culturi, clase sociale se amestecă în jurul meu, și totul îmi pare rotund, perfect. Mult mai târziu îmi voi da seama că ele mi-au hrănit ființa. Ele și cărțile. Ele și avântul înspre libertatea pe care o (re)cunosc prin absență.Îmi petrec primii ani într-o mare familie : mama, două mătuși, bunicii, vorbitori și de maghiară, veniți din Ardeal, și tatăl, bănățean. Bunicul, Iosif Ciarnău, fost prizonier politic din lotul preotului Coriolan Tămâian. Multă vreme mi s-a spus că fusese închis pentru că fluierase în biserică. Aveam mare frică să nu mi se întîmple și mie asta. Condamnat la doisprezece ani de temniță pentru colectă de semnături în ’58, el aderase la Memoriul care cerea guvernului ca slujbele după rit greco-catolic să poată fi din nou oficiate în biserici. Cei cinci ani ispașiti la Jilava au redesenat crâncen viața întregii familii.

În satul lor de lângă Carei, Pișcolt, trei fete, cea mare cu poliomielită, cea mijlocie, mama, umilită la școală ca fiica de trădător de țară, cea mică, doar trei ani, au trebuit să supraviețuiască, și au supraviețuit, căci bunica era aprigă sub chipul ei blajin. Mai apoi, pamânturile tot erau colectivizate, la întorsul bunicului, au vândut casa și au urmat-o pe mama care se căsătorise în Banat. Au luat-o de la început.Cercuri de poeți și pictori, de filozofi, de oameni rebeli, frumoși și nelinisititi, Ion Chichere, prima mea dragoste, aveam 4 ani și el 17, mi-au scrijelit și îmbătat copilăria și adolescența.Alții mi le-au zdrelit. Viața nu era un poem de dragoste.Ïn mai ’89, traversez ilegal frontiera cu Iugoslavia, Revoluția mă surprinde în Ungaria.Alegerile din ’90 mă alungă în Germania de unde revin în ’93 în România.La începutul lui 1997 mă stabilesc în Franța.O ședere în Cuba, altele prelungi în Benin și în Africa de Vest, o școală de artă la Paris și câteva înțâlniri îmi trezesc dorința de a nu mă lăsa prinsă în plasa certitudinilor, nici ademenită de ideea de veșnicie ci de a miza pe întrebări și pe frumusețea insolență a efemerului.Cu structura mea la dilettante, acompaniez artiști plasticieni în căutările lor și visez cu ochii larg deschiși la o școală de artă alternativă în Porto Novo, l’école de Hogbonu, în Benin.

Sunt autoarea textelor primului catalog ce repertoriază artiștii plasticieni de pe întreg teritoriul Beninului în 2013, directoarea artistică și autoarea textelor noului catalog care îl actualizează în 2020 și care dezvăluie în franceză și engleză 267 artiști.Un proiect, Rezerva cu licurici sau Școala Sorin Oncu, colaborare între artiști francezi, brazilieni, beninezi, români, e prevăzut pentru Timișoara 2021.

O descopăr pe Svetlana Alexievici acum câțiva ani cu „Sfârșitul omului roșu”, o carte căreia visez să îi smulg paginile și să le lipesc pe pereții metroului și prin oraș.

Când o prietenă îmi propune să mă asociez „Apelului din 26 aprilie 2021”, lecturii de femei a „Prologului cărții Rugăciune pentru Cernobîl”, visul începe să prindă chip, Jérôme Poret, sensibil la proiect, mi-a permis să îi dau respiraţie!

E timpul să sfârșim cu tragediile previzibile care transformă oamenii în reactoare sau în morți în probațiune și îi izolează de comunitatea lor. Cu nuclearul.

A venit vremea că Epimeteu să îl detroneze pe Prometeu, vremea ca știință să își recunoască limitele și să îi dea naturii ce e al naturii. Condiție indispensabilă pentru ca omul să se mai poată imagina în viitor.

Fabiola Bădoi, trăiește și lucrează la Paris.

Svetlana Alexandrovna Alexievici s-a născut pe  31 mai 1948, în  RSS Ucraineană, URSS . Este o jurnalistă, ornitologă și scriitoare belarusă, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură 2015 „pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”.

În 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobîl. Flăcările au aprins cerul, iar radiațiile rezultate au contaminat pământul și au otrăvit oamenii vreme de ani întregi. În timp ce autoritățile au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori – foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani –, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire.

Cartea este unică în literatură:autoarea construiește tabloul unor evenimente din istorie prin mărturiile celor direct implicați. Astfel, în timp ce citeam cartea, m-am simțit implicată direct în acțiune, de parcă aș fi luat ceaiul cu oamenii de la Cernobîl, care îmi spuneau suferințele inimaginabile prin care au trecut.

Cartea ne face să conștientizăm câtă nevoie au copiii de la Cernobîl de noi toți. Mamele lor nu pot fi învinovățite că au decis să îi aducă pe această lume, majoritatea au făcut-o din iubire, altele nu au avut de ales. Motivele nu mai contează, ci faptul că multe suflete inocente au nevoie disperată de ajutorul nostru.

Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor,” Rugăciune pentru Cernobîl” este o carte crucială care, datorită forței emoționale și onestității sale, rămâne o amintire de neșters în mintea cititorului.

„O istorie orală emoționantă în care atitudinea generală fatalistă și curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru… Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus.“ Publishers Weekly

„Una dintre cărțile cele mai pline de compasiune și mai terifiante pe care le-am citit vreodată.“ Observer

„Un colaj de mărturii orale ce se transformă în psihobiografia unei națiuni care nu este prezentă pe nici o hartă… Această carte provoacă arsuri ca de radiații pe creier.“ Julian Barnes, Guardian

„Devastatoare… esențială, puternică și curajoasă.“ John Freeman

Toţi avem nevoie unii de ceilalţi şi viaţa şi istoria ne-au demonstrat acest lucru, iar în această perioadă de pandemie, poate că înţelegem foarte bine acest lucru…iar singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața morții.

Epilog: „Răul propriu-zis nu este substanţa, ci lipsa binelui, la fel cum întunericul nu este altceva decât lipsa luminii”.Svetlana Alexievici

(A.B.B.)

Nota redacţiei:

Cernobîl este un oraș raional din raionul Ivankiv, regiunea Kiev, Ucraina. În afara localității principale, nu cuprinde și alte sate.

Orașul a fost părăsit în anul 1986 din cauza accidentului nuclear de la centrala nucleară de la Cernobîl, care se află la 14,5 km spre nord-vest de localitate. Centrala electrică a fost denumită după oraș și s-a aflat în raionul Cernobîl⁠(en), iar localitatea și centrala n-au fost conectate direct. În timpul construirii centralei, un oraș denumit Prîpeat a fost construit pentru lucrători.

Chiar dacă orașul este în principal nelocuit, câțiva oameni trăiesc încă acolo. Casele ocupate nu sunt diferite față de cele nelocuite, însă pe ele se află scrieri care declară că „proprietarul acestei case trăiește aici”. De asemenea, lucrători în patrulă și personalul administrativ al zonei de excludere Cernobîl sunt staționați în oraș pentru paza temporară.

Orașul Cernobîl și împrejurimile sale sunt acum casă pentru oamenii de știință, oferă slujbe de întreținere pentru centrala nucleară Cernobîl, slujbe de lichidare, pentru doctori, fizicieni și fizicieni nucleari. Deși Prîpeat, orașul părăsit învecinat a rămas neîntreținut, Cernobîl a fost renovat, iar sute de turiști vizitează orașul care, în 2014 a avut o populație de aproximativ 611 locuitori.

Cantitatea de radiații eliberată este de cel puțin 100 de ori mai puternică decât cea eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima. Ploi radioactive au fost înregistrate până și în Irlanda. Ucraina, Belarus și Rusia au fost țările cele mai afectate, înregistrând 63% din cantitatea totală de radiații emisă la Cernobîl.

Oamenii din Prîpeat, orașul cel mai apropiat, au fost evacuați la două zile după dezastru. Până atunci, mulți dintre ei fuseseră deja expuși unui nivel înalt de radiații.De când a fost abandonat de oameni în perioada radiațiilor maxime, Prîpeat a fost populat de animale precum lupi, cai sălbatici, castori sau mistreți. Animalele care trăiesc în zona de excludere din jurul Cernobîlului manifestă o rată a mortalității mai mare, un număr crescut de mutații genetice și rată de înmulțire scăzută. Prîpeat este un oraș foarte contaminat și va rămâne abandonat deoarece plutoniul are nevoie de mai mult de 24 000 de ani pentru a-și reduce doar jumătate din intensitate.

Ai putea crede că celelalte reactoare de la Cernobîl au fost oprite imediat, dar 3 dintre ele au fost repornite și folosite pentru o perioadă de încă 13 ani!

În urma accidentului, materialul radioactiv a fost acoperit de o carapace din ciment aflată azi în stare de degradare avansată. O nouă structură protectoare se construiește astăzi peste sarcofagul vechi, dar aceasta va rezista doar 100 de ani.

Pădurea din apropiere a fost numită „pădurea roșie” deoarece radiațiile i-au dat o nuanță puternic roșcată, lăsând doar moarte în urma lor.

Industria nucleară și guvernele susținătoare din Ucraina, Rusia și Belarus vor să cheltuiască miliarde pe alte proiecte nucleare, ignorându-și responsabilitatea față de supraviețuitorii de la Cernobîl. De asemenea, minimalizează impactul dezastrului și ascund realitățile zilnice de la Cernobîl.

Sursa:wikipedia