Motto: „Când cineva nu e în stare să simtă şi să-şi manifeste recunoştinţa, atunci ceva lipseşte din umanitatea sa. Un om poate fi aproape definit prin atitudinea sa faţă de recunoştinţă”. Elie Wiesel
„Dacă grecii au inventat tragedia, romanii epistola şi Renaşterea sonetul, generaţia noastră a inventat o nouă literatură, aceea a mărturiei. Toţi am fost martori şi toţi simţim că va trebui să stăm ca mărturie pentru viitor. Şi aceasta a devenit o obsesie, singura şi cea mai puternică obsesie care a marcat toate vieţile, toate visele, toată munca acestor oameni. Chiar şi cu un minut înainte să moară au crezut că asta trebuie să facă”.
Într-o lume care, de la Cain și Abel, “pionierii” inconștienți ai primei crime din umanitate, a rămas refractară față de Unanimitatea Binelui, să ne reamintim povestea tinerei Anne Frank, născută într-o zi de 12 iunie 1929, în Frankfurt pe Main, Germania care, și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial.
Anne Frank:„voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”?
Annelies Marie-„Anne” Frank a fost una dintre victimile ororilor naziste murind cu puţin înainte de terminarea războiului în lagărul din Bergen-Belsen, Germania, în martie 1945.
Visul ei era să ajungă scriitoare sau jurnalistă şi a rămas cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată şi publicat, după război, de către tatăl ei, care supraviețuise. Jurnalul este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.
Anne Frank a stat ascunsă alături de familia ei, timp de doi ani între anii 1942-1944, în Anexa unei fabrici a tatălui ei, pentru a nu fi deportată într-un lagăr de concentrare nazist. În tot acest timp, adolescenta de 13 ani, la momentul ascunderii ei în Anexă,şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru scris… La 28 martie 1944 a auzit într-o emisiune radio, difuzată din Londra, că guvernul olandez va colecta, după razboi,jurnale personale. Decide să rescrie Jurnalul în speranţa că va fi publicat ulterior sub forma unei cărţi. Se gândeşte şi la un titlu: „Anexa Secretă”. Ştirile despre debarcarea Aliaţilor în Normandia şi înaintarea acestora îi fac pe lacatarii ”Anexei Secrete”să nutrească speranţe legate de eliberare…
Din păcate Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei au fost arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia tatălui sau, toți au murit. Anne şi sora ei s-au stins de tifos la Bergen-Belsen la începutul anului 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, Otto Frank, tatăl Annei, va publica jurnalul fiicei sale ca pe un omagiu adus vieţii, speranţei, o bucaţică din sufletul unui copil care s-a inălţat către Veşnicia Neuitării fără să apuce să-şi înţeleagă destinul atât de crud…
Cain și Abel, “pionierii” inconştienţi ai primei crime din umanitate
Un copil și-a privit Moartea în Ochi așa cum si-ar privi părinții… fără a înțelege “ De Ce” nu mai are timp să crească, să ajungă jurnalistă sau scriitoare… un “De Ce” pe care nici măcar nu a avut timp să- l murmure… să-l interogheze cu asprimea unui singur gând… un” De Ce” la care se cuvine sa răspundem: Azi, Măine într-o „cronologie” a sentimentelor firească pentru cei care întelegem, sau măcar încercăm să ne reamintim de copilul din noi la vârsta Annei Frank. Crede un copil că există granițe ale timpului? Nu. Doar “lagare ale uitării”, nu există rase și oameni, ci doar criminali și Oameni, într-o lume care, de la Cain și Abel, “pionierii” inconştienţi ai primei crime din umanitate, a rămas refractară față de Unanimitatea Binelui, Toleranței, Speranței.
Din anul 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.
Anne Frank a lăsat posterităţii un jurnal ce a devenit document istoric, jurnal ce ţine între coperţile sale tragismul unei lumi încrâncenate şi guvernate de crimă şi autoflagelare, un motiv în plus să nu facem rabat de la memorie şi să nu-i jertfim memoria tinerei care prin moartea ei timpurie, a luat cu ea propriile vise, sperante și iubiri, DAR ne-a lăsat povestea să o spunem mai departe… şi să rămană doar poveste pentru a nu se mai repeta…
Dacă întrebarea Annei Frank: „voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”? a rămas în sufletele îngerilor cu aripi crescute prea devreme, se cuvine a ne reaminti de ceea ce spunea Elie Wiesel: „Nu vă întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi-vă unde a fost omul! Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate”.
Anca Bica Bălălău
