Reșița, în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in sârbă Решица, în croată Ričica, este municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, Banat, România, format din localitățile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Secu și Țerova, și din satul Moniom.
Numele de Reșița poate proveni de la termenul latin recitia, care înseamnă “izvor rece”, așa cum Nicolae Iorga sugera odată, presupunând romanii au dat numele orașului, de la un izvor de pe valea Domanului.
O altă variantă, susținută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un cuvânt slav: al oamenilor care au trăit în zona Carașovei la 15 km distanță, care referindu-se la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca și al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu). Se poate observa că mai toate popoarele slave au orașe cu numele de Rečice (pronunțat Recițe în limba română)
Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei.
Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse (impozitate) de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate apropiate – Reșița Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) și Reșița Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului.
Între anii 1910 – 1925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin.
În Reșița se vorbesc multe limbi, dintre care cea mai vorbită este româna. Mai sunt: maghiară, sârbo-croată, germană și multe altele.
Sub genericul 3 iulie 1771- 3 iulie 2021- în noi arde un foc, de 250 de ani, Reşiţa de astăzi serbează cei 250 a căror istorie a început pe 3 iulie 1771, când a fost aprins focul furnalelor Franziskus și Josephus, eveniment ce a marcat începutul industriei în Reșița.
Acel moment a semnificat și transformarea orașului nostru într-un important centru industrial.
Consilierul pe probleme de cultură al primarului Reşiţei, Dorinel Hotnogu face apel la solidaritate prin cultură, la o seară aniversară la care să participe toate generaţiile de reşiţeni, fiindcă este sărbătoarea oraşului în istoria căruia fiecare a pus propria semnătură:
Primăria propune un program menit să aducă bucurie în sufletele reşiţenilor cu muzică bună, acrobații cu foc și un grandios joc de artificii, ingredientele cu care vom sărbători cei 250 de ani de la nașterea Reșiței moderne, în Centrul Civic, printr-un SPECTACOL marca #Reșița250.
– FILM DOCUMENTAR – REȘIȚA 250
– CRISTI IAKAB & THE ROAD BAND
– CIRC DISCRET – spectacol de acrobație cu flacără vie
– VAMA
– FOC DE ARTIFICII
#Reșița- oraș cu trecut, oraș de viitor!Asemeni Pasării Phoenix, Reşiţa renaşte în acesct început de mileniu cu dorinţa de a scrie povestea mai departe…
La mulţi ani, Reşiţa!
