O actriță cu o fizionomie aparte, un fel de Greta Garbo a românilor,  Marga Barbu,  născută  Margareta-Yvonne Butuc, pe  24 februarie 1929, la  Ocna Șugatag, Maramureș şi a plecat pe 31 martie 2009…

Margareta-Yvonne Butuc a fost o fetiță timidă care dorea să devină balerină. Însă, destinul ei a fost altul. A devenit o mare actriță, iubită de public pentru rolurile din seria filmelor „Haiducii lui Șaptecai” și „Mărgelatu”. Astăzi, 24 februarie, se împlinesc 92 de ani de la nașterea apreciatei actrițe.

Tatăl ei era directorul salinelor din localitate, iar mama fusese balerină cu studii la Viena. „Singura mea explozie de exuberanță a fost la 4 ani. Atunci am făcut senzație la o serbare citind cuplete pentru reclame. În copilărie mă jucam tot timpul de-a farmacista, dar toți cei din jur erau încântați să mă vadă imitându-i perfect pe musafiri”,își amintea Marga Barbu într-un interviu.

S-a mutat împreună cu familia în București după împlinirea vârstei de 14 ani. Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama, balerină la Viena. A fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că are o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la ideea unei cariere de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filosofie, alege în final actoria.

A absolvit Insititutul de Teatru din București în 1950, iar din anul 1952 și până la pensionare, a fost actriță la Teatrul Nottara. A debutat în cinematografie în anul 1953  cu filmul „Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Anița din seria „Haiducilor” și Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar și pentru rolul de compoziție din „Domnișoara Aurica” -regia Șerban Marinescu, 1986, pentru care a fost distinsă cu Premiul ACIN. A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide”, de Dan Pița -1980 – Premiul ACIN și „Comoara din Carpați”, regizat de Cornel Todea -1975. Ultimul film în care a apărut a fost „Lacrima cerului” ,1989.

A reprezentat cinematografia românească la numeroase Festivaluri și evenimente internaționale: Festivalul de film de la San Sebastian -1966, Festivalul de film de la Karlovy Vary -1966, Festivalul de film de la Moscova (1969), Festivalul de film de la Sarajevo-1969, Zilele filmului în R.F. Germania-august 1968, Zilele filmului românesc în U.R.S.S. -1965, Zilele filmului românesc la Roma-1967, etc.

În afara carierei impresionante pe care a avut-o în cinematografie, Marga Barbu a fost și o mare actriță de teatru. Din 1952 și până la pensionarea sa în 1993, Marga Barbu a fost actriță la Teatrul Nottara (fostul Teatru al Armatei), unde spectatorii au putut s-o admire în roluri memorabile. Rolul său preferat din teatru a fost cel al Cleopatrei din piesa „Antoniu și Cleopatra” de William Shakespeare. A jucat exemplar roluri de comedie precum „Mâța-n sac”, „Mizerie și noblețe” etc.

Ca toți actorii generației sale, Marga Barbu a fost un om erudit, vorbind mai multe limbi străine, cum ar fi spaniola, italiana, franceza, engleza, maghiara, germana, greaca, japoneza. Pentru japoneză a făcut cursuri speciale la Universitatea Dalles.

Dorința de a învăța, de-a se cultiva i-a fost insuflată și de ultimul său soț, scriitorul Eugen Barbu, despre care mărturisea: „Cu nimeni nu aș fi putut să fiu atât de apropiată cum am fost cu Eugen… Eu aveam nevoie de un bărbat cu tărie de caracter și l-am găsit pe el, o fire artistica, de un talent viguros, care putea să mă înțeleagă“.

Au fost căsătoriţi timp de peste 30 de ani, actriţa fiind la a treia căsătorie, prima consumându-se cu un inginer textilist din Ploiești, iar cea de-a doua cu actorul Constantin Codrescu.

Din prima clipă în care s-au văzut, s-au plăcut. Nu a fost o atracție fizică, ci s-a lăsat fermecată mai degraba de ușurința cu care au legat o conversație. „Se înălțase o punte de comunicare extraordinara intre noi. Ba chiar râdeam de aceleași lucruri și mă bucuram că are simțul umorului bine conturat. Daca poti să zâmbești, treci mai ușor peste greutățile vieții“.

Dealtfel,Marga Barbu își amintea cu umor: „Cred că mi-am găsit nașul“.

El nu i-a mărturisit niciodată cu ce anume l-a cucerit. Ea bănuia că a fost atras de firea ei visătoare, cu capul în nori, de blândețea ei, de aplecarea către arte frumoase.

„Mai mult am dedus că acestea au fost armele mele, din cartea „Ianus“, prin felul în care era construit portretul pianistei în care mă recunosc foarte mult“.

Eugen Barbu  i-a dedicat și primul volum din „Caietele Principelui“, la care îl ajutase cu traduceri după cărți cumpărate de la anticari francezi.Din păcate cuplul nu a avut copii.
Au locuit într-o casă frumoasă de pe  strada Eminescu, și-au purtat reciproc de grijă și s-au ocrotit unul pe altul până la dispariția scriitorului, în 1993.

O relație specială de prietenie, care a durat toata viața, a fost cea cu Florin Piersic, partenerul sau din mai toate filmele de acțiune în care a jucat.

„Era modestă, comunicativă, mereu zâmbitoare, frumoasă… un om normal, fără ifose, fără prefăcătorii“, mărturisește îndrăgitul actor,

 Președintele României de atunci  a decorat-o pe Marga Barbu în 2004 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler. Distincția i-a fost acordată ca „semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”

După 1990, nu a mai jucat în niciun film din cauza vârstei și a problemelor de sănătate.

Frumoasă, elegantă, cu o distincție aparte, și-a cucerit publicul atât prin rolurile jucate în teatru, cât și prin personajele de film cărora le-a dat viață. Dar rolurile cu care numele actriței Marga Barbu se identifică în conștiința publicului sunt Anița, din seria filmelor cu haiduci, și Agatha Slătineanu, din seria filmelor cu Mărgelatu.Inima uneia dintre cele mai frumoase actriţe românce din anii ’70 a încetat să mai bată în ziua de 31 martie 2009, pe patul Spitalului de Urgenţă Floreasca, după o lungă suferinţă, la vârsta de 80 de ani.

„Noi toţi actorii suntem un fel de vulcani care dorm, apoi erup. Când te aştepţi mai puţin sau nu te mai aştepţi deloc, erup. Adevărul e că niciodată nu poţi să ştii de ce este în stare un actor, până nu-l provoci. Mi s-a întâmplat şi în teatru să observ situaţii similare la colegii mei, care m-au surprins, uneori atât de plăcut, cu un rol despre care eu nici nu visam că l-ar putea face astfel… Întotdeauna am spus: regizori, provocaţi actorii!”, mărturisea regretata actriță Marga Barbu.

Astăzi, în amintirea sa, vă provoc la rândul meu să facem o reverență prin care să o așezăm într-un veșnic Laudatio!

Anca Marilena Bica

Sursa-cinemagia