În fiecare an, în prima zi de vineri după Învierea Domnului, în Săptămâna Luminată, este prăznuită sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Este o zi importantă în Calendarul Ortodox, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, urmată de sfinţirea mică a apei. Sărbătoarea este închinată Maicii Domnului şi este una din cele şapte sărbători mai mici dedicate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care amintesc de momente importante din viaţa Sa.
Maica Domnului este cel mai important sfânt din întreaga Ortodoxie, fiindu-i închinate, alături de cele şapte sărbători mai mici menţionate şi patru mari praznice împărăteşti: Naşterea Maicii Domnului – la 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – la 21 noiembrie, Bunavestire – la 25 martie şi Adormirea Maicii Domnului – la 15 august.
Praznicul Izvorului Tămăduirii şi-a luat numele de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu puteri tămăduitoare, petrecută în apropierea Constantinopolului.
Astfel, conform tradiţiei, un înţelept orb rătăcind prin această parte de lume se întâlneşte cu viitorul împărat Leon cel Mare, om de rând la vremea aceea, bun, blând şi pios, care văzând deficienţa omului l-a călăuzit prin acest ţinut.
La un moment dat, omului fără vedere i s-a făcut sete, iar Leon a pătruns într-un desiş plin de arbori şi verdeaţă. Iniţial Leon nu a găsit nicio sursă de apă, însă se spune că la întoarcere, a auzit o voce spunându-i: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, caci apa este aproape !”, astfel că se reîntoarce la căutări, şi aude acelaşi glas: „Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi şi vei cunoaşte de îndată cine sunt Eu, Care sălăşluiesc aici de multă vreme”. Leon a urmat îndemnul acelei voci iar de îndată orbul a început să vadă.
După înfăptuirea minunii, omul care tocmai îşi recăpătase vederea spune: „Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit !”, iar Leon a îngenuncheat şi a rostit cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduirilor, fântâna dătătoare de sănătate !”. Tot atunci înţeleptul i-a prezis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat.
În anul 475 Leon, împlineşte profeţia şi devine împărat, în acelaşi an începând, în apropierea locului în care s-a produs minunea, cu multe eforturi financiare, construcţia Bisericii Izvorul Tămăduirii, care se regăseşte şi astăzi la Istanbul, în forma ei restaurată, împreună cu izvorul aducător de minuni.
Astfel Biserica „Izvorul tămăduirii” a devenit loc de manifestare a milostivirii Maicii Domnului faţă de cei aflaţi în suferinţă.
Tot tradiţia arată că mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor, iar în semn de mulţumire, acesta a construit o biserică şi mai mare, care în anul în anul 1435 a fost distrusă de turci.
Se spune că acest izvor a înviat un corăbier din Tesalia care şi-a dat obştescul sfârşit pe mare. Acesta apucase să-i roage pe colegii lui să-l îngroape la biserica Izvorului, iar aceştia conformându-se acestei dorinţe, au turnat peste corpul fără viaţă trei ciuturi de apa, aducând învierea lui.
Într-un alt moment se spune că biserica de la Izvor, fiind afectată de cutremure, era în pericol de prăbuşire, dar o minune a Maicii Domnului a făcut ca biserica să fie sprijinită, până ce toţi credicioşii aflaţi aici s-au pus la adăpost.
Există mărturii privind nenumărate alte minuni înfăptuite aici: vindecarea împăratului Leon Inţeleptul de pietre la rinichi, vindecarea de friguri a soţiei acestuia, Teofana, vindecarea de surzenie a patriarhului Ioan al Ierusalimului.
Este interesant că în iconografie, în ilustrarea praznicului Izvorului Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos sunt prezentaţi într-o cristelniţă, Fecioara Maria fiind reprezentată cu mâinile înălţate în semn de rugăciune, iar Iisus este imaginat binecuvântand ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale, în timp ce din vasul Tainei Botezului este figurat izvorul care are menirea de tămaduire a trupului şi sufletului.
* * * * *
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care mai este numită şi Vinerea Luminată, iar popular – Fântâniţa sau Vinerea Scumpă – este însoţită la români de nenumărate tradiţii şi obiceiuri.
Una din tradiţii arată că în această zi, după sfinţirea la biserică a Aghiazmei mici, preoţii îi stropesc cu apa sfinţită pe credincioşi cântând troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”, ceea ce în credinţa populară înseamnă purificare şi alungarea energiilor negative.
În unele regiuni, preotul merge pe la gospodăriile credincioşilor pentru a le sfinţi cu această apă.
Agheazma sfinţită de Izvorul Tămăduirii se păstrează peste an, existând credinţa că în caz de boli sau necazuri, aceasta poate fi băută, spre a aduce alinare şi noroc.
În unele zone, încă din dimineaţa acestei zile, credincioşii se spală cu rouă și beau Aghiasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.
În orice caz, în această zi nu se lucrează, nu se spală, nu se calcă şi nu se coase.
Se spune că cine respectă acest obicei, are un loc asigurat în Rai, iar cine îl încalcă este lovit de o boală din care nu își mai revine.
În Crişana, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, preoţii obişnuiesc să sfinţească toate izvoarele din regiune, existând credinţa că astfel alungă spiritele rele şi păstrează apele pure şi tămăduitoare.
În alte zone din ţară, există obiceiul să se cureţe fântânile, aceasta însemnând că apa se va găsi din belşug în tot timpul anului.
În zonele rurale, oamenii obişnuiesc în această zi să îşi ude vitele cu apă sfințită pentru a fi sănătoase şi de asemenea, să stropească viile şi recoltele, pentru a fi roditoare peste an.
De asemenea, se spune că în această zi „se dă cep tuturor apelor”, astfel încât să îşi astâmpere setea toţi cei care nu au avut parte de apă, pe pământ sau în ceruri.
În unele zone din Moldova, credincioşii merg la mormintele celor dragi trecuţi în ceruri, cu ouă şi cozonaci, unde se săvârşeşte o mică slujbă în amintirea acestora.
Sursa: rador.ro
