Motto: „Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să audă ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite că aud”.Iuliu Hossu

În Anul Centenarului Marii Uniri se cuvine a face reverența de onoare celor care au luptat și înfăptuit România noastră frumoasă, carte de identitate a ADN-ului nostru peste veacuri.
Astăzi, la împlinirea celor 48 de la plecarea la cele sfinte a unui Stâlp al societății românești al anului 1918, denumit și Episcopul Unirii, Iuliu Hossu, se cuvine a tălmăcii Moștenitorilor României un moment de reculegere și recunoștință în memoria sa.
Iuliu Hossu  a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deținut politic, cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

Iuliu Hossu s-a născut pe 30 ianuarie 1885, în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot-paroh greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu. A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milașul Mare, apoi la gimnaziul lutheran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureș, iar clasele V-VIII, la Liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei. Acesta era văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu.
Începând cu anul 1910 a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu, pe care îl numea „unchiul Viluc”. Acesta se afla în relații de prietenie cu primul ministru István Tisza.În anul 1914, anul începutului Primului Război Mondial, episcopilor greco-catolici și greco-orientali li s-au cerut de către autoritățile de atunci să-și exprime fidelitatea față de Austro-Ungaria, cerând astfel românilor să nu cadă victime ale influenței panslaviste.
Iuliu Hossu a participat în luna august 1914 la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Frații lui Iuliu Hossu, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari. Al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate în stația Oradea. Acesta a pus ulterior la dispoziție locomotiva care a transportat delegația unirii de la Alba Iulia la București.âVărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc și apoi a murit moarte de erou pe frontul rusesc. După aflarea veștii morții vărului său, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara.

La începutul lunii decembrie 1914 sublocotenentul Iuliu Hossu a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Infanterieregiment 64, detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și internaților din infirmeriile pentru răniții aduși de pe fronturi.

Iuliu Hossu: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”

La 3 martie 1917, pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Numirea a fost confirmată de papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.

Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, în fața a 100.000 de români, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Avea numai 32 de ani. Un moment simbolic, care marca dorința tuturor românilor de a trăi uniți, indiferent de confesiune.
Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor. În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, s-a pronunțat împotriva revizuirii frontierelor de stat. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române.

Între anii 1940-1944,în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, episcopul Iuliu Hossu a rămas la Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist (1945-1948).
La 28 octombrie 1948 a fost arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ținut închis, sub pază, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați, precum Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu în foame și frig. Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal. Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955 a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla.
În anul 1955, Petru Groza se vede cu Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu. Cere să fie scoşi din închisoare şi se poartă cu ei ca şi când nu ar fi fost închişi. Văzând însă că aceştia nu cedează, Groza dă ordin ca Iuliu Hossu să fie mutat la mănăstirea Căldăruşani, unde i se impune un regim de izolare. Acolo şi rămâne până la sfârşitul vieţii, în 1970.

Cu un an înainte de a se stinge, Papa îl invită la Roma ca să îi confere titlul de cardinal. Iuliu Hossu refuză fiindcă se temea că nu s-ar mai fi putut întoarce în ţară. Ca să-l protejeze, Papa l-a numit cardinal în secret, „in pectore”, distincţie despre care s-a aflat la trei ani de la moartea lui Hossu, în 1973. Abia atunci s-a aflat că Iuliu Hossu a fost numit cardinal, primul cardinal al românilor. Pelerinaj în urmă cu 65 de ani

Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din București, atunci a rostit: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.

La căpătâiul său s-a alfat episcopul Alexandru Todea. Mormântul lui Iuliu Hossu se află în Cimitirul Bellu catolic.

Banca Națională a României a pus în circulație, la 2 martie 2015, în atenția numismaților, o monedă de argint, având valoarea nominală de 10 lei, la împlinirea „a 130 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu”. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, iar cantul este zimțat. Întregul tiraj de 250 de exemplare a fost emis de calitate proof.Titlul aliajului monedei este de 999‰ argint.
Fiecare exemplar, ambalat în câte o capsulă de metacrilat transparent, este însoțit de un certificat de autenticitate și de o prezentare succintă în limbile română, engleză și franceză a vieții și activității cardinalului.

Epilog:” „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.Iuliu Hossu

Anca Bica Bălălău

Sursa-wikipedia

Nota redacţiei:

Cuvântarea lui Iuliu Hossu, Episcopul Unit al Gherlei, înaintea poporului adunat pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia, în 1 decembrie 1918

Fraților!

Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernic rostește, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri.
Astăzi prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți Românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara mamă, România.
Vă reamintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întunerec, povesteam: “Va învinge dreptatea” (întreruperi entuziaste: Te cunoaștem pe Sfinția Ta); vă arătăm că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge, lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre.
A biruit dreptatea!
Aceasta e ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii Lui, aceast-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferințele veacurilor, purtată de un neam, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea lui.
Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare.
Cuvintele Domnului se împlinesc și aici, întru plinirea dreptății: “Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să aude ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite ca aud”.
Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea unirii noastre pe veci cu Țara-mamă: România.
La lumina celor expuse până aici, din încredințarea și numele Marelui Sfat al națiunii române din Ungaria, Banat și Transilvania, rog mărita Adunare națională să binevoiască a primi și a anunța, ca ale sale, următoarele hotărâri…
Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi, cari ați pecetluit pe veci, Unirea cu Țara-mamă.
O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: “Și eu am fost la Alba-Iulia”!
Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți, rostind: “Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia!” Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului vostru.
De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului Său.
Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor: “Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul”.
Dreptate și adevăr, la temelia României întregite.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu.
Pe pământ pace.Ziua învierii, să ne luminăm, popoare.
Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită, Amin.(Urmează îmbrățișarea cu Prea Sfinția Sa Dr. Miron Cristea, atunci episcop ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziaste, cari reclamau și plângeau de bucurie).

Prea Sfinția Sa a adăugat cuvintele: “Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României”.