Începem săptămâna şi totodată, păstrăm tradiţia şi în ultima seară de luni a lui martie, cu invitaţia la teatru radiofonic între orele 22:00-24:00 pentru a asculta piesele  „Michael şi Ann” de Eugene O’Neill şi  „Încercarea” de Marivaux.

Aşadar de la ora 22:00 vom asculta „Michael şi Ann” de Eugene O’Neill. Adaptarea: Gelu Netea. Regia artistică: Corneliu Dalu.

În rolurile principale Valeria Seciu si Ovidiu Iuliu Moldovan. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Emil Nedelescu.  Regia tehnică: ing. George Buican.

 Înregistrare din anul 1978.

Eugene Gladstone O’Neill s-a născut la New York, într-unul din hotelurile de pe Broadway, fiu al actorului James O’Neill, al cărui rol în Contele de Monte Cristo îl făcuse celebru în întreaga țară. Copil fiind, Eugene și-a însoțit tatăl în turnee, apoi a frecventat variate școli și în 1906 a intrat la universitatea din Princeton, unde nu a rămas decât un an.

O experiență de viață deosebit de diversă – a încercat tot felul de meserii de la căutător de aur până la reporter de ziar – s-a reflectat în fondul dramatic din care au izvorât operele lui O’Neill. În peregrinările care l-au dus în multe părți ale lumii, o atracție constantă a constituit-o marea și viața chinuită a oamenilor ei.

Între anii 1912 – 1913, O’Neill a fost spitalizat într-un sanatoriu de tuberculoși, unde a făcut ample lecturi din literatura dramatică, cu deosebire din Ibsen și Strindberg. Momentul acesta a fost decisiv pentru orientarea sa ulterioară. În 1914 s-a înscris la cursurile de dramă ale profesorului George Pierce Baker de la Harvard, predate în cadrul așa-numitului „47 Workshop”. După un an le-a părăsit pentru a se asocia trupei de artiști amatori „Provincetown Players”. Această trupă îi va juca prima piesă într-un act Bound East for Cardiff (Îmbarcat pentru Cardiff), și apoi mutându-și sediul la New York, în Greenwich Village, va prezenta în continuare noile piese într-un act ale tânărului dramaturg.

O’Neill câștigă atenția criticii și a publicului abia în 1920 cu piesa Dincolo de orizont, care a marcat începutul unei noi ere în teatrul american contemporan.

De la ora 23:00 vom asculta  „Încercarea” de Marivaux. Adaptarea: B. Melvin. Regia artistică: Olimpia Arghir. În distribuţie: Valeria Seciu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Ion Lucian, Dumitru Furdui, Victoria Mierlescu.

Regia de studio: Constantin Botez. Regia muzicală: Marga Capitanovici. Regia tehnică: Ion Mihăilescu.

 Înregistrare din anul 1973

Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux s-a născut la Paris la 4 februarie 1688 în familia unui magistrat de origine normandă numit Nicolas Carlet, care a îndeplinit funcții de administrație în marină, și a lui Marie-Anne născută Bullet , sora arhitectului parizian Pierre Bullet (1639-1716). După numele proprietăților pe care le va achiziționa la Riom capitala de atunci a Auvergnei, Nicolas Carlet va folosi mai târziu și supranumele de Chamblain, iar mai apoi și pe cel de Marivaux.

În 1712 abandonează studiile de drept după numai doi ani și se dedică activității literare și jurnalistice. În 1717 se căsătorește cu Colombe Bollogne, fiica unui avocat bogat, cu care are o fiică, Colombe-Prospere (născută în 1719), dar devine văduv după 6 ani în 1723. Încearcă să-i succeadă tatălui său (decedat în 1719) în funcția de director al monetăriei din Riom, dar respins, se resemnează să rămână ca om de litere la Paris.

După ce în 1720 este ruinat în urma falimentului lui John Law, în ale cărui bilete investise toată zestrea soției, își ia în cele din urmă licența în drept în 1721, este recunoscut ca avocat și primit în parlamentul Parisului, dar nu va practica niciodată. Devine un frecventator entuziast al trupei Comediei italiene revenită la Paris după lungul exil impus în 1697 de Ludovic al XIV-lea și scrie pentru aceasta un mare număr de piese, influențate între altele de tradiția Commediei dell’arte.

Unica tragedie pe care o scrie, „Moartea lui Hannibal”, jucată pe scena Comediei franceze, nu are succes. În 1721 înființează revista „Le spectateur francais „, pe care o scrie și redactează singur ( 25 numere pana in 1734) după modelul lui „The Spectator” din Anglia.

Începând cu anul 1730, frecventează asiduu saloanele literare, mai ales cel al Doamnei de Lambert, al doamnei de Tencin, al doamnei de Teffand și al doamnei Geoffrin.

După două încercări nereușite în 1732 și 1736 , este ales 10 decembrie 1742, cu sprijinul Doamnei de Tencin la Academia franceză , în defavoarea faimosului său rival, Voltaire. Discursul ținut la primirea sa , la 4 februarie 1743, de către confratele Languet de Gergy nu este pentru Marivaux cu totul măgulitor, deși e comparat de acesta cu Teofrast. În schimb, cuvântarea ținută de el însuși cu acest prilej este un elogiu fără precedent adus aportului limbii și spiritului francez la cultura și progresul Europei.

A mai scris și în ultimii ani câteva comedii într-un act ,ca „Felicie” și „Actorii de bună credință”. În 1745 fiica sa se călugărește. În ciuda renumelui și a primirii la Academie , situația materială a lui Marivaux, care se întreține numai din scris, rămâne mereu precară.

Este nevoit să accepte un ajutor financiar periodic din partea lui Helvetius, dar, înglodat fiind în datorii ,în cele din urmă nu găsește altă soluție decât să -și vândă drepturile de autor și bunurile în schimbul a 232 livre.

Are la bătrânețe un suport moral în prietenia cu domnișoara de Saint-Jean. Bolnav fiind din 1758 , moare la Paris, se pare, de o pleurezie la 12 februarie 1763 la vârsta de 75 ani.Fiicei sale îi poate lăsa prin testament doar puține resurse de venit.

Audiţie plăcută!

Anca Bica Bălălău