A plecat un Boem, un Boier al cântecului lăutăresc AUTENTIC, un om care şi-a dedicat cu mult bun simţ şi modestie viaţa celor care l-au apreciat şi iubit… a plecat şi Nelu Ploişteanu…  a pierdut luptacu boala, cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) astăzi, la Spitalul Floreasca din București.

Artistul, în vârstă de 70 de ani, era internat de două săptămâni la secția ATI a Spitalului Floreasca din Bucureşti, fiind diagnosticat cu Covid-19.

Născut pe 16 decembrie 1950, pe numele real Ion Dumitrache, a început să cânte la vârsta de 18 ani în satul natal din Prahova, moment în care şi-a luat şi numele de scenă Nelu Ploieşteanu.

În 1970, s-a mutat la Bucureşti şi a început să colaboreze cu Teatrul de revistă „Ion Vasilescu”, apoi cu mai multe localuri din oraş. Nouă ani mai târziu, a întreprins, cu ansamblul Mugurelul, primul său turneu în străinătate.

După 1990, a lansat peste 15 albume. Cele mai importante colaborări muzicale ale lui au fost cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache pe care îi admira şi îi iubea cu delicateţe, cu firescu omului simplu care se simţea atins de Dumnezeu în preajma lor… A plâns şi suferit după fiecare, la plecarea lor, dar de astăzi cântă în taraful Veşniciei pentru ei…

„Nu eram cunoscut. Mi-a zis cineva „Băi, ia adu-mi şi mie o bere!”. Pe urmă au venit Ştefan Bănică ăl bătrân, cu Stelian Nistor, Ştefan Iordache, cu Dinică, mai venea şi Titi Rucăreanu şi locul a prins viaţă. La miezul nopţii deja nu mai aveai loc acolo. Acolo a fost centrul de cultură, veneau ziarişti, epigramişti. După un an de zile, s-au ţinut piese de teatru. Păi, a venit Emir Kusturica în România cu un spectacol al lui şi, de la aeroport, a venit direct la noi. Erau tot felul de actori şi oameni de valoare, petreceau până dimineaţa, dar pe niciunul n-am văzut să se împiedice, să cadă pe mese”, spunea Nelu Ploieșteanu, conform adevarul.ro.

Potrivit spuselor lui Nelu Ploieșteanu, Ştefan Iordache era mare fan al melodiei „La Chilia-n port”. Acesta menţiona că iubea această piesă ca pe viața lui și l-a rugat să i-o cânte la mormânt, în testament, însă după o strofă nu a mai putut, lacrimile începând să-i curgă șiroaie pe față.

Nu ştiu de ce, tot ceea ce îmi vine în gând este poezia lui Octavian Goga „La groapa lui Laie”… nimic nu este poate întâmplător, poetul, membru al Academiei Române din anul 1920, Octavian Goga a venit pe lume pe întâi aprilie…Boierul cântecului lautaresc, Nelu Ploieşteanu, a plecat la graniţa dintre întâi şi doi aprilie…

Am venit să-ţi spun o vorbă

Azi, când pleci în ţări mai bune,

Niculaie, Laie Chioru,

Cântăreţ din patru strune;

Du-l cu tine meşteşugul

Care ne-ntărea soboru:

Meştere a nouă sate,

Lăutare, Laie Chioru!

Unde norii-şi ţin popasul

În lăcaş de mărgărint,

Şede Domnul cu Sânpetru

La o masă de argint.

Tu să-ţi pleci uşor genunchii

Şi uşor să-ţi pleci grumazul,

Şi pe umerii vioarei

Să-ţi apeşi domol obrazul.

Şi să cânţi un cântec, Laie,

Cum se cântă-n sat la noi,

Când se tânguie ciobanul

După turma lui de oi.

Povesti-va atunci struna

Înălţimilor albastre

Vremea lungă câtă jale

Scris-a-n sufletele noastre.

Blând zâmbire-ar Milostivul…

Iar din geana lui de-argint

Lacrimi-ar cădea-n adâncul

Norilor de mărgărint.

Ni s-ar stinge-atunci necazul

Ce de mult ne petrecea:

Între stelele de pază

Am avea şi noi o stea.

A plecat Omul, dar ne-a rămas muzica lui pe care o vom purta în suflet mult timp după ce nu se va mai auzi…

Dumnezeu săl odihnească în lumină! Condoleanţe celor dragi!

Anca Bica Bălălău