[FOTO] Armata României aniversează Ziua Radiolocaţiei pe 25 iulie

Apariţia primei structuri militare înzestrată cu staţii de radiolocaţie marchează începutul radiolocaţiei în Armata Română. Potrivit Legii nr. 938 / 3 martie 1939 pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă a teritoriului, a luat fiinţă Serviciul general de pândă şi alarmă , care era prima componentă a apărării active urmată de Aviaţie şi Mijloace de apărare contra aeronavelor. Acest serviciu a fost organizat pe 28 zone de apărare antiaeriană şi iniţial a avut în înzestrare 6 staţii de radiolocaţie de producţie germană (3 Freya şi 3 Wurtzburg) şi aparatură de ascultare şi localizare aeriană. Legea nr. 938 / 03.03.1939 este adevăratul certificat de naştere a armei radiolocaţie în armată.
Serviciul general de pândă şi alarmă cu structurile teritoriale din cele 28 de zone de apărare antiaeriană au funcţionat până la sfârşitul celui de al 2-lea război mondial, 1945.

La 10.04.1949 a luat fiinţă Secţia Pândă Antiaeriană, denumită ulterior Secţia Observare şi Înştiinţare Localizare Aeriană (O.I.L.A.), în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, înfiinţat în anul 1931, care avea în subordine compania de radiolocaţie Bucureşti, Băneasa, înzestrată cu staţii de radiolocaţie AN/TPS-53 (de producţie englezească), SCR-512D (americană) şi Wutzburg (germană), apoi alte companii şi batalioane înzestrate cu staţii, de producţie sovietică, P-3A, P-8 şi P-20.

La 14 mai 1955 România a semnat Tratatul de la Varşovia şi prin ordinul ministrului Forţelor Armate, generalul de armată Emil Bodnăraş, nr. CL – 0074 / 25 iulie 1955, au luat fiinţă, în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, Trupele Radiotehnice (Rd.Th.) formate din 3 regimente şi 2 batalioane radiotehnice cu 12 noduri şi 14 posturi, în total 26 de subunităţi.

În anul 1965 a luat fiinţă Brigada 46 Radiotehnică la Ploieşti şi în 1966 Brigada 41 Radiotehnică la Timişoara. Până în anul 1978 se continuă înzestrarea cu staţii de radiolocaţie de producţie sovietică P-10, P-14, P-18, P-30, P-35, P-37, PRV-11, PRV-13 şi aparatură sovietică de automatizare VP-01, VP-02, VP-04 şi VP-11.

La sfârşitul anului 1966 existau 56 de subunităţi radiotehnice înzestrate cu 236 staţii de radiolocaţii. Ulterior, a continuat înzestrarea şi cu staţii de radiolocaţie de producţie poloneză ST-68, apoi cu staţii de producţie românească START-1M, precum şi cu complete de automatizare româneşti C-751 şi C-801 pentru batalioane, şi C-752 şi C-802 pentru companiile radiotehnice.

Arma radiolocaţie a avut propriile instituţii de învăţământ militar pentru formarea ofiţerilor de radiolocaţie.

În anul1960 Şcoala Militară de Ofiţeri Tehnici de Radiolocaţie, înfiinţată la 01.12.1952, la Sibiu, a fost mutată din Bucureşti la Braşov, unindu-se cu Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie Antiaeriană. Prin Hotărârea Guvernului nr.190 / 22.03. 1991 a luat fiinţă Institutul Militar de Radiolocaţie ,,Avram Iancu’’ Braşov. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 61 /11.08 1995 a luat fiinţă Academia Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene Braşov, care a înglobat institutele militare de aviaţie, radiolocaţie şi de artilerie şi rachete antiaeriene. Din anul 1996 această academie se numeşte Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă’’ din Braşov. În anul 1960 a luat fiinţă, la Braşov, Şcoala de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie. În prezent, aceasta funcţionează în cadrul Şcolii Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene Boboc. La Ploieşti a funcţionat Centrul de Instrucţie al Trupelor Radiotehnice (în prezent Şcoala de Aplicaţie pentru Radiolocaţie) pentru specializarea ofiţerilor de radiolocaţie. În învăţământul militar politehnic, Academia Tehnică Militară, s-au specializat ofiţerii ingineri de radiolocaţie (timp de 5 – 5,5 ani), în prezent prin studii de licenţă (de 4 ani) şi perfecţionare prin studii de masterat (1,5 ani) şi studii doctorale în ştiinţe inginereşti (3 ani). La Facultatea de Arme din Academia de Înalte Studii Militare, în prezent din Universitatea de Apărare ,,Carol I’’ s-au specializat şi se specializează la nivel superior (timp de 2 ani) ofiţerii de radiolocaţie şi s-au perfecţionat şi se perfecţionează prin studii doctorale în ştiinţe militare.

În vederea aderării României la NATO, în perioada 1998 – 2003, a avut loc un profund proces de reformă şi restructurare a supravegherii de radiolocaţie a spaţiului aerian al ţării. În 1998 au fost desfiinţate brigăzile radiotehnice şi s-a implementat o nouă structură Centrul de Radiolocaţie (similar regimentului organizat pe batalioane şi companii de radiolocaţie) fapt ce a condus la creşterea operativităţii, supleţei şi eficienţei actului de decizie, la optimizarea fluxului informaţional despre situaţia aeriană şi la crearea condiţiilor pentru realizarea sistemului integrat militar şi civil de gestionare a spaţiului aerian.

Introducerea în dotarea subunităţilor de radiolocaţie a sistemelor radar modulare trididimensionale (3D) cu rază lungă de acţiune FPS/117E(T) şi cu rază mică şi de acţiune Gap Feller şi operaţionalizarea Centrului de Operaţii pentru Suveranitate Aeriană ( ASOC ) au creat bazele modernizării şi trecerii de la radiolocaţia analogică la cea digitală cu protecţie la toate categoriile de bruiaj, precum şi la posibilitatea lucrului compatibil cu sistemele militare şi civile existente în prezent. Radarele FPS-117 execută cercetarea spaţiului aerian, descoperirea, urmărirea şi identificarea mijloacele aeriene până la 450 Km transmiţând automat date radar în reţeaua de comandă şi control a Forţelor Aeriene. Radarele Gap Feller execută supravegherea, controlul traficului aerian şi transmiterea automată a datelor radar la utilizatori pentru dirijarea avioanelor proprii la interceptare şi indicarea ţintelor sistemelor de rachete sol-aer. Au mai rămas în înzestrare câteva tipuri din vechile radare analogice bidimensionale P-18, P-37 şi PRV-13.

Aderarea României la NATO, în 29 martie 2004, a impus ca procesul de înzestrare cu mijloace radar moderne şi informatizarea conducerii activităţilor specifice să determine adoptarea unor noi structuri coerente şi ierarhizate astfel încât să pună în valoare performanţele tehnicii în cadrul unui sistem de supraveghere a spaţiului aerian integrabil în NATO Integrated Extended Air Defense System – NATINEADS.

Denumirea de trupe radiotehnice a fost folosită în perioada când România a fost, în cea mai mare parte, în Tratatul de la Varşovia ( începând din 25 iulie 1955 până în 1998 ) şi nu justifică ca ziua radiolocaţiei să fie 25 iulie, deoarece aceasta reprezintă doar ziua de naştere a denumirii ,,Trupe Radiotehnice” şi începutul uneia din restructurările acestei arme. Denumirea a fost pasageră ca şi altele în radiolocaţie, fiind folosită o perioadă limitată de timp.

În prezent, Radiolocaţia este integrată în Sistemul de Supraveghere Aeriană al României care cuprinde ansamblul structurilor specializate pentru misiuni de apărare aeriană din Forţele Aeriene, Terestre şi Navale, destinate pentru localizarea, urmărirea şi identificarea mijloacelor aeriene, precum şi pentru interceptarea şi combaterea mijloacelor aeriene ostile. Atât în timp de pace cât şi în situaţii de criză şi de război, radiolocaţia participă la îndeplinirea misiunilor prin realizarea în principal a funcţiei de supraveghere aeriană.

 La Mulţi Ani Radiolocatoriştilor României!

Sursa-ziarul Observatorul militar