Ascultă Radio România Reșița Live

Fonduri insuficiente pentru spitalul din Oțelu Roșu

spital otelu rosu
Spitalul din Oțelu Roșu a ajuns la fundul sacului în ceea ce privește bugetul pentru plata facturilor lunare. Potrivit directorului unității medicale, Alin Mihăescu, dacă propunerea de buget alocat de Primăria și Consiliul Local de pe Valea Bistrei este de 200 000 de lei, pentru acest an, până acum administrația publică a alocat doar un sfert din suma promisă. Și asta pentru că în lunile de vară nici vistieria orașului nu este mai plină. Pentru că sunt bani puțini, conducerea spitalului s-a gospodărit cu ce a avut, astfel că pentru plata unor facturi la gaz și curent s-a obținut o reeșalonare. Din partea conducerii primăriei orașului de pe Valea Bistrei există promisiuni ca până la sfârșitul anului să fie alocată spitalului suma de 70 000 de lei, bani care vor fi direcționați către plata facturilor restante la medicamente și utilități. Pe lângă toate acestea, nici contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate nu este unul dintre cele mai reușite. Și asta pentru că față de începutul anului, Casa de Asigurări a scăzut numărul cazurilor decontate de la 230 la 200. Pentru că este spital de categoria a IV a, unitatea medicală a pierdut și decontarea pentru pacienții internați pentru o zi. În acest sens, directorul Alin Mihăescu a înaintat o solicitare către Ministerul Sănătății, pentru aprobarea unui număr de 8 paturi pentru spitalizarea de zi.

Fonduri insuficiente pentru spitalul din Oțelu Roșu

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 septembrie 2014, 09:30

(Cornelia Vlaicu)

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:08

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10

Toți cei 48 de candidați din Caraș-Severin care au susținut marți, 20 octombrie 2026, proba scrisă de management și legislație școlară din...

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:16

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara

Polițiștii au descoperit o armă letală și muniție deținute fără drept de un bărbat de 30 de ani, în urma unor percheziții domiciliare...

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:15

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate

Peste 50 de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetație uscată izbucnite în ultimele 24 de ore în mai multe localități din...

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:00

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, calendarul final al Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei...

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă

Un transport de aproximativ 880 de kilograme de deșeuri metalice și de echipamente electrice și electronice a fost depistat de polițiști în...

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:43

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI

AJPIS Caraș-Severin a virat fondurile către bănci și Poșta Română. Cei mai mulți bani sunt alocați beneficiarilor venitului minim de...

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:37

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara continuă colectarea datelor pentru recensământul general de circulație rutieră....

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 07:15

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei

Nouă firme și asocieri de constructori au depus oferte la licitația pentru reabilitarea și modernizarea a trei clădiri ale Liceului Teoretic...

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei