Filmul cu masacrul din Israel a fost proiectat la Reșița

Sediul Consiliului Județean Caraș-Severin a fost gazda prezentării documentarului despre masacrul din octombrie 2023, din Israel, în prezența Excelenței sale, Ramy Teplitskiy, viceambasadorul Statului Israel în România, a președintelui forului județean, Romeo Dunca, a edilului Reșiței Ioan Popa, Erwin Josef Țigla, președintele FDG, Christian Chioncel, Mădălina Chiosa, viceprimar, părintele profesor, Nicu Chiosa și a altor personalități locale, și oameni de presă.

Articol editat de Anca Bălălău, 7 martie 2024, 07:45 / actualizat: 7 martie 2024, 17:08

Greu de descris, greu de îmbrăcat în cuvinte atrocitățile comise din ură și în numele ei de niște tineri Hamas.
Tragedia a avut loc la 50 de ani de la Războiul de Iom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispășirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv, de pe platoul Golan,teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile din 1967.
La acea vreme, prim-ministru al statului Israel era Golda Meir cea care a condus Israelul în ultimii ani ai Războiului de uzură și în zilele Războiului de Iom Kipur. Golda Mabovici (Mabovitz) (mai târziu Golda Meir) s-a născut la Kiev în Ucraina,

În cartea sa autobiografia intulată: My Life, Golda Meir preciza:

‘’ V-am fi iertat cândva că ne-aţi omorât femeile şi copiii, dar nu vă vom ierta niciodată că ne-aţi adus în starea de a vă ucide noi femeile şi copiii. Poţi să ierţi un asasin, dar nu-l vei ierta niciodată pe cel care te transformă fără voia ta în asasin.’’

Vorbesc despre toate acestea pentru că nu știu nici măcar dacă am puterea să dau valoare de sentiment unor stări ,pe care sper să nu le mai trăiesc niciodată, urmărind acest documentar în mare parte realizat cu filmele de pe mobilele atacatorilor.

‘’Mamă, 10 , 10 evrei am ucis, sunt erou ‘’, era mândria unui terorist, prea puțin spus, către părinți…

Carnagiu, de la animale de companie -evreiești, nu- la copii, tineri, familii, decapitări, violuri, totul în numele unui Șef al lor din ceruri…Totul, dar absolut totul într-o mare veselie, o demență pe care n-o puteți nici măcar bănui, dacă nu vedeți documentarul… și parcă am impresia că pentru cei care l-au văzut, de acum nimic nu va mai fi la fel.Absolut nimic.
Singura dorință a organizatorilor este aceea de a le spune celor care contestă tragedia acestui documentar, doar atât.Am văzut documentarul, realizat 90% cu filmările asasinilor. Atât.

Voi încheia, invitându-vă să reflectați la ce scria Amos Oz: ’

’Marele pericol care amenință societatea noastră, poate chiar întreaga omenire, dar eu mă refer la societatea noastră, este pericolul sfințirii scopului prin orice mijloace. (…) Linia pe care trebuie s-o trasăm nu este linia între laici și religioși, ci linia între fanatici și restul (…). Dumnezeul fanaticului nu are Cele Zece Porunci. Dumnezeul fanaticului are o singură poruncă: Ucide! (…) Nu există nici o diferență între fanaticul care l-a ucis pe Yitzhak Rabin și fanaticul din Hamas sau Hizballah. (…) Cine face statuie unui asasin crește asasinul următor”.