Exercițiu de simulare pe râul Bega: autoritățile testează intervenția în cazul unei poluări care ar putea afecta alimentarea cu apă a Timișoarei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat organizează miercuri, 21 octombrie 2026, un amplu exercițiu de simulare pe râul Bega. Exerciţiul este pentru testarea capacității de intervenție în cazul unei poluări accidentale majore. Scenariul presupune prăbușirea unei cisterne cu produse petroliere în apă, în urma unui accident rutier pe podul de pe varianta Timișoara Sud.
Articol editat de Casandra Silitra, 19 octombrie 2026, 13:48
Exercițiul urmărește:
- verificarea timpilor de reacție,
- a fluxului de comunicare
- a cooperării dintre instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.
O astfel de poluare ar putea pune în pericol alimentarea cu apă a municipiului Timișoara.
Scenariu de poluare cu produse petroliere pe râul Bega
Potrivit ABA Banat, exercițiul pornește de la ipoteza unui accident rutier. În urma acestuia o cisternă încărcată cu produse petroliere cade în râul Bega. Accidentul provoacă o scurgere masivă de substanțe poluante.
Scenariul este complicat de condițiile meteorologice nefavorabile, generate de precipitațiile abundente din ultimele 48 de ore. Debitele mari și viteza crescută de curgere a apei ar putea accelera propagarea poluanților și ar îngreuna intervenția echipelor de specialitate.
Prin simulare, autoritățile vor verifica:
- modul în care sunt transmise alertele,
- cât de repede pot fi mobilizate echipele și echipamentele necesare
- cum sunt coordonate acțiunile pentru limitarea și neutralizarea poluării.
Cum vor interveni ISU Timiș, ABA Banat și Aquatim
Gestionarea situației simulate presupune colaborarea mai multor instituții, fiecare având atribuții specifice.
ISU Timiș va primi alerta inițială și o va transmite către ABA Banat, Aquatim, Garda de Mediu și primăriile din aval. Echipele de intervenție vor acționa pentru limitarea și neutralizarea poluanților, cu personal specializat și bărci de intervenție.
ABA Banat va coordona exercițiul, va activa Comitetul Operativ pentru Situații de Urgență și va transmite documentele oficiale de comunicare și avertizare. Specialiștii vor preleva și analiza probe de apă și vor furniza date hidrologice privind viteza de curgere și timpul estimat de propagare a undei de poluare.
Aquatim va monitoriza calitatea apei prin analize de laborator și va participa la acțiunile de intervenție. Totodată, operatorul va simula luarea deciziilor privind sistarea sau adaptarea procesului de alimentare cu apă, în funcție de riscul identificat.
La exercițiu vor participa și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Garda de Mediu, Primăria Municipiului Timișoara și Primăria Ghiroda, care vor contribui la gestionarea administrativă și logistică a situației.
Alimentarea cu apă a Timișoarei nu va fi afectată
ABA Banat precizează că toate activitățile desfășurate în teren miercuri, 21 octombrie, fac parte exclusiv din exercițiul de simulare. Alimentarea cu apă a populației nu va fi afectată.
Pentru a evita confuziile, toate mesajele și datele transmise în cadrul exercițiului vor purta mențiunea explicită: „Atenție, acesta este un exercițiu de simulare. Datele nu corespund realității!”.
ABA Banat testează capacitatea de reacție în condiții dificile
Directorul ABA Banat, Viorel Avram, a subliniat că exercițiul este conceput pentru a verifica funcționarea mecanismelor de intervenție inclusiv în condiții hidrologice dificile.
„Acest exercițiu conceput de specialiștii ABA Banat pune la încercare reacția echipelor noastre în condiții extreme. Este un scenariu complex, agravat de debite mari ale râului, pentru că în realitate crizele nu apar în momente ideale”, a declarat Viorel Avram.
Potrivit acestuia, obiectivul este ca schimbul de informații și cooperarea dintre ABA Banat, ISU Timiș, Aquatim și celelalte autorități să funcționeze eficient, astfel încât resursele de apă și siguranța alimentării populației să fie protejate.
Exercițiul din 21 octombrie face parte din măsurile de pregătire a instituțiilor responsabile pentru gestionarea unor eventuale situații de urgență care pot afecta calitatea apei și siguranța comunităților din bazinul râului Bega.
Urmărește-ne și pe Google News