Ascultă Radio România Reșița Live

Elevii de clasa a IV-a s-au întors la școală cu emoții. Astăzi au susținut prima probă a Evaluării Naționale

Elevii de clasa a IV-a s-au întors la școală cu emoții. Astăzi au susținut prima probă a Evaluării Naționale

Articol editat de Gerhard Chwoika, 3 mai 2017, 14:02

Conform Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, aproximativ 1.800 de elevi de clasa a IV-a au dat astăzi examen la limba și literatura română.
Cu toate că au avut emoții, școlarii de la Colegiul Național ,,Traian Lalescu” din Reșița s-au descurcat bine.

,, M-am descurcat bine, dacă ar fi să iau o notă, aș lua sigur nota 9. Am avut emoții dar m-am liniștit, mi-am zis că totul va fi bine, și… a fost’’

,,Eu am avut emoții dar m-am descurcat. Subiectele au fost foarte simple’’

De asemenea, profesorul Delia Brisc a precizat că elevii își evaluează mereu cunoștințele iar proba nu le-a pus probleme.

,,Astăzi elevii noștri au susținut proba scrisă la limba română, o probă care a fost conform așteptărilor. Esența acestei probe a fost munca pe text. Am încercat să gestionăm bine emoțiile și spunem noi, că am reușit. Încă de ieri le-am spus atât elevilor cât și părinților că nu trebuie să fie stresați sau emoționați, este o probă curentă din viață de școlar’’

Notele obținute de elevi nu vor fi trecute în catalog

Rezultatele obținute la Evaluarea Națională nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea părinților asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor.

Elevii nu au scăpat de emoții. Mâine vor susține proba la matematică iar vineri examenul la limba maternă.

Andreea Lupșa

ITM Caraș-Severin: peste 180 de controale în ianuarie 2026. Amenzi de 158.500 lei și nereguli grave privind munca nedeclarată și securitatea la locul de muncă
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 09:29

ITM Caraș-Severin: peste 180 de controale în ianuarie 2026. Amenzi de 158.500 lei și nereguli grave privind munca nedeclarată și securitatea la locul de muncă

În luna ianuarie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin au desfășurat 183 de controale la...

ITM Caraș-Severin: peste 180 de controale în ianuarie 2026. Amenzi de 158.500 lei și nereguli grave privind munca nedeclarată și securitatea la locul de muncă
Proteste în administrația locală. Grevă de avertisment și în Caraș-Severin
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:57

Proteste în administrația locală. Grevă de avertisment și în Caraș-Severin

Angajații din administrația publică locală declanșează marți, 10 februarie, o grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, în semn de...

Proteste în administrația locală. Grevă de avertisment și în Caraș-Severin
Medicul neurolog Alexandrina Terfăloagă:”Epilepsia nu înseamnă excludere. Diagnostic, tratament și dreptul de a conduce”
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:42

Medicul neurolog Alexandrina Terfăloagă:”Epilepsia nu înseamnă excludere. Diagnostic, tratament și dreptul de a conduce”

Ziua Internațională a Epilepsiei este marcată anual în a doua zi de luni din luna februarie și atrage atenția asupra unei afecțiuni...

Medicul neurolog Alexandrina Terfăloagă:”Epilepsia nu înseamnă excludere. Diagnostic, tratament și dreptul de a conduce”
Lucrările la promenada și pasarelele de pe râul Bârzava avansează
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:38

Lucrările la promenada și pasarelele de pe râul Bârzava avansează

Lucrările la promenada și pasarelele de pe râul Bârzava avansează. Au loc relocări de rețele și consolidări în mai multe zone din Reșița....

Lucrările la promenada și pasarelele de pe râul Bârzava avansează
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:20

Atenție la actele plastifiate: recomandările DJEP Caraș-Severin

Atenție la actele plastifiate. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite plastifierea documentelor oficiale și să își actualizeze...

Atenție la actele plastifiate: recomandările DJEP Caraș-Severin
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:19

Un nou compartiment de Recuperare Neurologică, funcțional la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a deschis, începând de astăzi, un nou compartiment de Recuperare Neurologică, aflat în structura...

Un nou compartiment de Recuperare Neurologică, funcțional la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:02

Birocrație, costuri uriașe și pacienți tot mai puțini. Radiografia stomatologiei românești explicată de președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Caraș-Severin, Raluca Soran

De Ziua Mondială a Stomatologului, sărbătorită anual pe 9 februarie, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Caraș-Severin, Raluca...

Birocrație, costuri uriașe și pacienți tot mai puțini. Radiografia stomatologiei românești explicată de președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Caraș-Severin, Raluca Soran
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:41

Investiţie de aproape 14 milioane de lei la Reşiţa: blocurile turn din Govândari intră în reabilitare

Autorităţile locale din Reşiţa anunţă o investiție de aproape 14 milioane de lei pentru eficientizare energetică. Blocurile turn din...

Investiţie de aproape 14 milioane de lei la Reşiţa: blocurile turn din Govândari intră în reabilitare