Ascultă Radio România Reșița Live

Deva – polul finanţelor publice din regiunea Vest

finante-publice

Articol editat de Gerhard Chwoika, 20 iulie 2013, 21:00

Sediul viitoarei Direcţii Regionale Financiare, pentru zona de vest, a fost stabilit să fie la Deva, potrivit unui proiect ce va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare. Reacţiile nu au întâziat să apară, la Timişoara, care, după toate probabilitaţile, va fi capitala regiunii. Astfel, liderul sindicatului “FinTim Sed Lex Timio”, Adrian Gavruţa, a declarat că subiectul va fi dezbătut în cadrul forului, care va stabili ce măsuri urmează a fi luate. Finanţiştii apreciază că intenţia celor de la Bucureşti este nelegală, inoportună şi nejustificată. La rândul său, primarul Nicolae Robu spune că, în regiune, Timişul reprezintă, în plan economic, polul de forţă. Acesta a subliniat că aproape jumătate din contribuabilii din regiune – 46,44 la sută, sunt din Timiş. În Arad sunt 22,71 la sută, în Hunedoara – 17,59 la sută şi în Caraş-Severin – 13,26. La acestea se adaugă poziţionarea geografică a Timişoarei şi dotarea necesară pentru buna funcţionare a viitoarei Direcţii Financiare. Nicolae Robu mai spune că, după orice criteriu raţional, Timişoara nu poate fi devansată de nici un municipiu din regiune.

Bărbat prins în flagrant în Timiș după ce ar fi oferit 500 de euro unui polițist. Este cercetat pentru dare de mită
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 12:32

Bărbat prins în flagrant în Timiș după ce ar fi oferit 500 de euro unui polițist. Este cercetat pentru dare de mită

Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiștii din Timiș, după ce ar fi oferit suma de 500 de euro unui polițist care efectua cercetări...

Bărbat prins în flagrant în Timiș după ce ar fi oferit 500 de euro unui polițist. Este cercetat pentru dare de mită
Reguli noi pentru trotinetele electrice din Reșița
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 11:25

Reguli noi pentru trotinetele electrice din Reșița

În primele opt luni ale acestui an, în Caraș-Severin s-au înregistrat 16 accidente rutiere cu victime în care au fost implicate trotinete...

Reguli noi pentru trotinetele electrice din Reșița
Ambulanțe de ultimă generație în dotarea ISU „Semenic”
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 10:53

Ambulanțe de ultimă generație în dotarea ISU „Semenic”

Flota Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” a fost completată cu cinci ambulanțe de tip B2. Acestea au fost achiziționate...

Ambulanțe de ultimă generație în dotarea ISU „Semenic”
PISA 2025, rezultate alarmante pentru România: 52% dintre elevi sunt sub nivelul de bază la Matematică și 48% la Citire
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 16:43

PISA 2025, rezultate alarmante pentru România: 52% dintre elevi sunt sub nivelul de bază la Matematică și 48% la Citire

Rezultatele PISA 2025 indică o deteriorare a competențelor de bază ale elevilor români de 15 ani. La Matematică, 52% dintre elevi nu ating...

PISA 2025, rezultate alarmante pentru România: 52% dintre elevi sunt sub nivelul de bază la Matematică și 48% la Citire
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 16:31

Parcul din zona Intim Reșița ar putea fi modernizat cu 13,25 milioane de lei

Primăria Reșița a depus spre finanțare un proiect în valoare de 13,25 milioane de lei pentru reabilitarea și extinderea spațiilor verzi și a...

Parcul din zona Intim Reșița ar putea fi modernizat cu 13,25 milioane de lei
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 14:33

Circulația închisă pe Platforma Câlnicel din Reșița. Traficul va fi deviat, iar transportul public va avea stație relocată

Circulația rutieră pe Platforma Câlnicel din Reșița va fi închisă începând de miercuri, 9 septembrie 2026, pentru pregătirile necesare...

Circulația închisă pe Platforma Câlnicel din Reșița. Traficul va fi deviat, iar transportul public va avea stație relocată
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 13:34

Asfalt în premieră pe o stradă din cartierul reșițean Cuptoare

Echipele Direcției de Întreținere și Reparații din cadrul Primăriei Reșița au început în această săptămână lucrările de modernizare...

Asfalt în premieră pe o stradă din cartierul reșițean Cuptoare
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 13:16

Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă cer mai multă responsabilitate: 26 de accidente cu trotinete electrice la Reșița

Un drum cu trotineta electrică se poate transforma rapid într-o vizită la Urgenţe. 26 de persoane au ajuns la Spitalul Judeţean din Reşiţa...

Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă cer mai multă responsabilitate: 26 de accidente cu trotinete electrice la Reșița