Ascultă Radio România Reșița Live

CORUL DE COPII RADIO cântă în FINALA de la MUNCHEN a Concursului „LET THE PEOPLES SING”

CORUL DE COPII RADIO cântă în FINALA de la MUNCHEN a Concursului „LET THE PEOPLES SING”

Articol editat de Radio Resita, 11 octombrie 2015, 19:50

CORUL DE COPII RADIO, dirijat de VOICU POPESCU, s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la MUNCHEN a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union). Participarea Corului de Copii Radio la competiţia internaţională este posibilă cu sprijinul sponsorilor: BRD – Groupe Société Générale, Eurolines România, Fundaţia Vodafone România, Carrefour România.

Duminică, 11 Octombrie 2015, Corul de Copii Radio dirijat de VOICU POPESCU va evolua în finala de la München în cadrul categoriei „Coruri de copii şi tineret”, într-un concert public în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze, eveniment difuzat live de postul BR-KLASSIK şi înscris în Stagiunea Euroradio 2015-2016. Pentru prima oară în istoria competiţiei, finala concursului va fi difuzată live video pe site-ul posturilor de radio ce fac parte din Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune. Aşadar, veţi putea fi alături de Corul de Copii Radio urmărind în direct video finala pe site-urile Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

În programul Corului de Copii Radio pentru finala competiţiei se regăsesc două piese: Salve Regina – Javier Busto şi Ofranda copiilor lumii – Sabin Păutza, moment îmbogăţit cu o regie de mişcare, concepută chiar de membrii ansamblului.

Cu o seară înaintea finalei, sâmbătă, pe 10 octombrie, Corul de Copii Radio este invitat în festivalul dedicat muzicii corale de la Munchen, de asemenea organizat de Radiodifuziunea Bavareză, în cadrul căruia vor evolua o parte dintre corurile ce intră în finala concursului în ziua următoare, Corul Radiodifuziunii Bavareze (Chor des Bayerischen Rundfunks) şi doi câştigători ai competiţiei din 2013 (organizate la Luxemburg): Voices In Time şi corul de copii Amics de la Unió. În cadrul festivalului, ansamblul Radio România va prezenta 4 titluri: Mihai Moldovan – Oşeneasca, Gabriel Fauré – Cantique, Dragoş Alexantrescu – Tatăl nostru şi Anton Zeman – Joc din Oaş.

În 2015, Corul de Copii Radio împlineşte 70 de ani de existenţă, moment deja marcat prin participarea în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar “70 DE PRIMĂVERI” susţinut pe 25 aprilie 2015, la Sala Radio şi prin participarea la Festivalul “George Enescu” 2015. În prezent, Corul de Copii Radio este condus de dirijorul Voicu Popescu. Începând din anul 2014, la pregătirea Corului de Copii Radio lucrează şi pianista Magdalena Faur, care acompaniază repetiţiile şi concertele ansamblului. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE.

Organizată la interval de doi ani, competiţia LET THE PEOPLES SING a fost iniţiată în 1961 de către BBC (British Broadcasting Corporation – Londra) şi a fost la început derulată doar la nivel naţional, până în anul 1966 când a devenit o manifestare internaţională, competitorii fiind propuşi de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune.

Semifinala concursului s-a desfăşurat la München în datele de 22 şi 23 ianuarie 2015. Dintre cele 19 ansambluri corale propuse de 13 organizaţii afiliate Uniunii Europene de Radio care au participat la această etapă, juriul internaţional a selectat – în urma audierii înregistrărilor radio – 9 ansambluri din Danemarca, România, Statele Unite ale Americii, Austria, Germania, Letonia, Suedia, Bulgaria şi Marea Britanie. Radiodifuziunea Bavareză din München, Germania (BR) organizează şi coordonează ediţia 2015 a acestei competiţii deschise corurilor de amatori.

„Cercul Siguranței”, sprijin pentru părinții copiilor cu dizabilități. Curs gratuit organizat la Timișoara
Actualitate sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 08:33

„Cercul Siguranței”, sprijin pentru părinții copiilor cu dizabilități. Curs gratuit organizat la Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara oferă un sprijin suplimentar asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități,...

„Cercul Siguranței”, sprijin pentru părinții copiilor cu dizabilități. Curs gratuit organizat la Timișoara
170 de locuri de muncă disponibile în Caraș-Severin. Ce posturi caută angajatorii din Reșița, Caransebeș și Băile Herculane
Actualitate sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 06:30

170 de locuri de muncă disponibile în Caraș-Severin. Ce posturi caută angajatorii din Reșița, Caransebeș și Băile Herculane

Angajatorii din județul Caraș-Severin pun la dispoziție 170 de locuri de muncă, potrivit situației publicate de Agenția Județeană pentru...

170 de locuri de muncă disponibile în Caraș-Severin. Ce posturi caută angajatorii din Reșița, Caransebeș și Băile Herculane
Cancerul ORL și tumorile cerebrale, în centrul dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Peste 150 de specialiști participă la eveniment
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 19:00

Cancerul ORL și tumorile cerebrale, în centrul dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Peste 150 de specialiști participă la eveniment

Cele mai noi metode de diagnostic și tratament pentru cancerul ORL și tumorile cerebrale sunt principalele teme ale celei de-a XVI-a ediții a...

Cancerul ORL și tumorile cerebrale, în centrul dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Peste 150 de specialiști participă la eveniment
Ocolul Silvic Reșița a finalizat însămânțările de toamnă în pepiniere: 800 de metri pătrați plantați cu paltin de munte
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 19:00

Ocolul Silvic Reșița a finalizat însămânțările de toamnă în pepiniere: 800 de metri pătrați plantați cu paltin de munte

Acțiunea s-a desfășurat pe o suprafață totală de 800 de metri pătrați și face parte din activitățile de producere a materialului forestier...

Ocolul Silvic Reșița a finalizat însămânțările de toamnă în pepiniere: 800 de metri pătrați plantați cu paltin de munte
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 18:00

România și Serbia colaborează pentru monitorizarea calității aerului și reducerea poluării. 20 de stații fixe funcționează în Timiș

Monitorizarea calității aerului și identificarea unor soluții eficiente pentru reducerea poluării în regiunea transfrontalieră...

România și Serbia colaborează pentru monitorizarea calității aerului și reducerea poluării. 20 de stații fixe funcționează în Timiș
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:04

UPDATE: Persoana căutată de IPJ Timiș în cazul furtului unui autoturism Hyundai Kona s-a prezentat la Poliție

UPDATE – 14 noiembrie 2026: Persoana vizată de anchetă s-a prezentat la Poliție Persoana vizată de cercetările privind furtul unui autoturism...

UPDATE: Persoana căutată de IPJ Timiș în cazul furtului unui autoturism Hyundai Kona s-a prezentat la Poliție
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:00

În Dognecea au început lucrările pentru o grădiniță nou-nouță

Comuna Dognecea marchează un pas decisiv în modernizarea infrastructurii educaționale. Au început lucrările la o grădiniță construită de la...

În Dognecea au început lucrările pentru o grădiniță nou-nouță
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 16:00

Bani găsiți pe stradă în Caransebeș. Poliția caută proprietarul sumei pierdute

O sumă de bani găsită abandonată pe raza municipiului Caransebeș se află în atenția polițiștilor. Autorităţile încearcă să identifice...

Bani găsiți pe stradă în Caransebeș. Poliția caută proprietarul sumei pierdute