Copil accidentat de un tractor

Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs la ieşirea din localitatea Sacu. Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce un bărbat din Slovacia, în vârstă de 41 ani, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, într-o curbă deosebit de periculoasă, a acroşat minorul care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii şi în fugă, nefiind supravegheat.
În urma accidentului a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 octombrie 2014, 15:00
Sursa foto: arhivă