Ascultă Radio România Reșița Live

Comuna Cornereva – la 500 de ani de atestare documentară!

Comuna Cornereva este cuprinsă deja de atmosfera de sărbătoare care va avea loc sâmbătă, când va fi marcată aniversarea celor 500 de ani de atestare documentară a comunei din Munții Cernei, prin dezvelirea unui monument dedicat eroilor locali căzuți în cele două războaie mondiale.

Articol editat de Smadu Paul-Sever, 2 noiembrie 2018, 21:48 / actualizat: 3 noiembrie 2018, 19:06

Programul manifestărilor va începe la ora 11.00 cu ceremonia dezvelirii monumentului eroilor, amplasat în fața sediului administrativ al comunei, urmată de slujba de pomenire săvârșită de Prea Sfințitul Lucian – Episcopul Caransebeșului. După ceremonie, pe muzică de fanfară, va avea loc o paradă a portului popular până la Căminul Cultural unde, pe scena de pe terasa acoperită din fața Căminului Cultural va avea loc un spectacol folcloric, tot aici fiind amenajat și un târg cu produse tradiționale.

Monumentul a fost o gândire de mai mulți ani și am gândit că este cel mai nimerit să-l dezvelim în acest an pentru că aniversăm 500 de ani de la atestarea documentară a comunei! Aici avem eroii din primul război mondial și cel de-al doilea război mondial, aproximativ 170 de eroi! Am discutat cu cetățenii comunei noastre și este o bucurie pentru ei că am ajuns la acest ceas aniversar și să-l și marcăm, pentru că este mare lucru să marcăm așa ceva și ne mânrim cu asta! Vor fi și istorici, care vor descrie exact de când s-a atestat comuna noastră și până în zilele noastre!, ne-a declarat Nicolae Novăvescu – primarul comunei Cornereva.

Paul-Sever SMADU

Fostul viceprimar Lorena Ion, noul manager al Spitalului Orășenesc Oravița
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 13:45

Fostul viceprimar Lorena Ion, noul manager al Spitalului Orășenesc Oravița

Spitalul Orășenesc Oravița are un nou manager. Lorena Ion, fost viceprimar și city manager al municipiului Oravița, a fost numită în funcția...

Fostul viceprimar Lorena Ion, noul manager al Spitalului Orășenesc Oravița
Terenul de sport „Ioan Marconi” din Arad se redeschide după lucrări de mentenanță
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 13:44

Terenul de sport „Ioan Marconi” din Arad se redeschide după lucrări de mentenanță

Iubitorii sportului din Arad vor putea reveni pe terenul de sport „Ioan Marconi” începând de miercuri, 15 iulie. Au fost finalizate lucrările...

Terenul de sport „Ioan Marconi” din Arad se redeschide după lucrări de mentenanță
Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 12:05

Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început

Emoții și speranțe pentru absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat. Săptămâna aceasta a debutat oficial sesiunea de...

Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început
Intrările în județul Timiș vor avea o nouă identitate vizuală. Totemuri moderne cu simbolurile reprezentative ale zonei
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 11:04

Intrările în județul Timiș vor avea o nouă identitate vizuală. Totemuri moderne cu simbolurile reprezentative ale zonei

Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect menit să schimbe imaginea intrărilor în județ. Pe principalele drumuri naționale și...

Intrările în județul Timiș vor avea o nouă identitate vizuală. Totemuri moderne cu simbolurile reprezentative ale zonei
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 10:42

Dosar penal pentru exploatare ilegală de balast în Caraș-Severin. Extrageri fără autorizație descoperite la Liubcova

Un operator economic este cercetat penal după ce a fost surprins extrăgând ilegal agregate minerale din albia unui curs de apă din județul...

Dosar penal pentru exploatare ilegală de balast în Caraș-Severin. Extrageri fără autorizație descoperite la Liubcova
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 09:13

Patru accidente rutiere în 24 de ore în Caraș-Severin. Mai multe persoane au ajuns la spital

Pompierii militari din Caraș-Severin au intervenit în ultimele 24 de ore pentru gestionarea a patru accidente rutiere. Acestea s-au produs în...

Patru accidente rutiere în 24 de ore în Caraș-Severin. Mai multe persoane au ajuns la spital
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 09:11

Lucrările de regenerare urbană avansează în zona Traian. Piața Corneliu Mikloși va fi transformată într-un spațiu verde și conectat

Lucrările de regenerare urbană din cartierul Fabric continuă. Un nou front de lucru a fost deschis în Piața Academician Corneliu Mikloși, unde...

Lucrările de regenerare urbană avansează în zona Traian. Piața Corneliu Mikloși va fi transformată într-un spațiu verde și conectat
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 07:49

Anina inaugurează Muzeul Mineritului. Un nou obiectiv dedicat patrimoniului industrial și identității Banatului Montan

Orașul Anina marchează un moment important în conservarea patrimoniului industrial al Banatului Montan. Marți, 14 iulie 2026, de la ora 11:00, va...

Anina inaugurează Muzeul Mineritului. Un nou obiectiv dedicat patrimoniului industrial și identității Banatului Montan