Circulația feroviară Lugoj – Timișoara Est se redeschide luni. 51 km de cale ferată modernizată și electrificată intră în exploatare
Circulația feroviară pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est se redeschide luni, 31 august 2026, de la ora 16:50, după aproape trei luni de suspendare pentru lucrări de modernizare. CFR SA anunță că aproximativ 51 de kilometri de cale ferată nou modernizată și electrificată sunt puși în exploatare pe Lotul 2 al proiectului Caransebeș – Timișoara – Arad.
Articol editat de Valentina Adam, 31 august 2026, 13:57
Tronsonul Lugoj – Timișoara Est a fost închis circulației în perioada 2 iunie – 31 august 2026, pentru executarea unor lucrări ample la infrastructura feroviară.
Odată cu reluarea traficului, CFR pune în exploatare aproximativ 51 km de fir de cale ferată nou modernizat și electrificat, precum și aproximativ 3 km de cale pe varianta veche, în zona kilometrului 524+013.
Pentru asigurarea continuității circulației sunt folosiți și aproximativ 3 kilometri aferenți Lotului 3, între capetele X și Y ale stației CF Timișoara Est.
Tronsonul Lugoj – Timișoara Est are aproximativ 54 km
Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est are o lungime de aproximativ 54 de kilometri și face parte din proiectul amplu de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor prevede atât modernizarea, cât și dublarea infrastructurii feroviare.
Valoarea contractului este de 1,916 miliarde de lei, fără TVA.
Trenurile de călători vor putea circula cu până la 160 km/h
La finalizarea întregului proiect, infrastructura va permite viteze de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și până la 120 km/h pentru trenurile de marfă, acolo unde condițiile tehnice permit.
Modernizarea include lucrări la infrastructura și suprastructura căii ferate, electrificarea și modernizarea instalațiilor de alimentare cu energie, precum și modernizarea sistemelor de semnalizare și telecomunicații.
Proiectul prevede și implementarea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS.
Stații, peroane, poduri și treceri la nivel, incluse în modernizare
Lucrările de pe Lotul 2 mai includ modernizarea podurilor și podețelor, a stațiilor, haltelor și peroanelor, precum și a trecerilor la nivel cu calea ferată și a instalațiilor de siguranță.
Sunt prevăzute și intervenții la drumurile tehnologice, pasaje și instalațiile conexe.
Potrivit CFR SA, prin redeschiderea circulației între Lugoj și Timișoara Est, o parte semnificativă a infrastructurii modernizate pe Lotul 2 intră în exploatare, în timp ce lucrările pentru finalizarea integrală a proiectului continuă.
Modernizarea liniei Caransebeș – Timișoara – Arad urmărește creșterea vitezei și capacității de circulație, îmbunătățirea siguranței feroviare și conectarea infrastructurii din vestul României la standardele rețelei feroviare europene.
Foto: CFR Infrastructura Timisoara
Urmărește-ne și pe Google News