[FOTO][AUDIO] Ce a fost şi ce a ajuns siderurgia cărăşană… ?

… în anii 1871 – 1873 s-a construit prima cale ferată industrială care a legat Reșița cu Bocșa și Ocna de Fier, a căror bogăție în minereu de fier este cunoscută și utilizată încă de pe timpul romanilor. În 1872 a fost terminată prima locomotivă fabricată la Reșita. De atunci oraşul de pe Bârzava superioară s-a dezvoltat continuu, devenind unul din cele mai importante centre industriale ale țării.

În anul 2000, s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în combinat și nu au îndeplinit nici o obligație dintre cele preluate prin contract. Noble Ventures a plătit doar 515.000 de dolari pentru acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (FPS), cu bani împrumutați de la Levy (o altă companie americană). Drept urmare, în data de 15 ianuarie 2003, contractul privind Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), încheiat între FPS și Noble Ventures, s-a desființat de drept, datorită faptului că firma americană nu a plătit două rate consecutive din prețul de cumpărare a acțiunilor CSR, care erau scadente la 31 decembrie 2001 și 31 decembrie 2002.

Combinatul a fost vândut firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari și promisiunea unei investiții de 85 de milioane de dolari, în trei ani. Noble Ventures nu și-a respectat angajamentele, așa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul. Americanii au reacționat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câștigat litigiul, după șase ani de procese și cu prețul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea.

Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială.

În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale Combinatului Siderurgic Reşiţa pe un euro către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor. În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita (CSR) au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine coxochimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor.

Industria cărăşană nu mai e ce a fost, însă focul uzinelor de aici arde continuu de aproape 250 de ani. La un moment dat, lucrau doar în Reşiţa peste 22.000 de oameni în CSR şi UCMR, două entităţi indisolubil legate.

Articol editat de Mirabela Afronie, 5 mai 2015, 12:57 / actualizat: 5 mai 2015, 14:34

Industria siderurgică românească se află pe o pantă descendentă încă din anul 2008, când a fost estimată declanşarea crizei economico-financiare mondiale. Statele lumii, mult prea preocupate de salvarea prezentului, au uitat că omenirea mai are şi viitor. Investiţiile în modernizarea infrastructurilor şi construirea altora noi au fost privite, cel puţin de către statele europene, ca un mod ineficient de cheltuire a resurselor financiare în continuă diminuare. Combinatul Siderurgic din Reşiţa, una dintre primele vetre siderurgice din ţară şi combinatul de la Oţelu Roşu, ce a dat şi numele aşezării din Valea Bistrei, sunt doar două exemple.

Combinatul Siderurgic TMK Reşiţa are o istorie bogată. A produs piese unicat ce au ajuns în toată lumea. Foştii ceserişti erau pricepuţi. Dacă pe vremuri combinatul avea peste 20 de mii de angajaţi în prezent au mai rămas aproape 800. Combinatul reşiţean, una dintre primele vetre siderurgice din ţară nu mai e ce a fost cândva, spune Iancu Muhu – liderul Sindicatului „Vatra”:

… în anii 1871 – 1873 s-a construit prima cale ferată industrială care a legat Reșița cu Bocșa și Ocna de Fier, a căror bogăție în minereu de fier este cunoscută și utilizată încă de pe timpul romanilor. În 1872 a fost terminată prima locomotivă fabricată la Reșita. De atunci oraşul de pe Bârzava superioară s-a dezvoltat continuu, devenind unul din cele mai importante centre industriale ale țării.

În anul 2000, s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în combinat și nu au îndeplinit nici o obligație dintre cele preluate prin contract. Noble Ventures a plătit doar 515.000 de dolari pentru acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (FPS), cu bani împrumutați de la Levy (o altă companie americană). Drept urmare, în data de 15 ianuarie 2003, contractul privind Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), încheiat între FPS și Noble Ventures, s-a desființat de drept, datorită faptului că firma americană nu a plătit două rate consecutive din prețul de cumpărare a acțiunilor CSR, care erau scadente la 31 decembrie 2001 și 31 decembrie 2002.

Combinatul a fost vândut firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari și promisiunea unei investiții de 85 de milioane de dolari, în trei ani. Noble Ventures nu și-a respectat angajamentele, așa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul. Americanii au reacționat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câștigat litigiul, după șase ani de procese și cu prețul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea.

Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială.

În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale Combinatului Siderurgic Reşiţa pe un euro către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor. În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita (CSR) au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine coxochimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor.

Industria cărăşană nu mai e ce a fost, însă focul uzinelor de aici arde continuu de aproape 250 de ani. La un moment dat, lucrau doar în Reşiţa peste 22.000 de oameni în CSR şi UCMR, două entităţi indisolubil legate.

Citește aici mai multe despre acest subiect:

https://radioresita.ro/siderurgia-incotro/

https://radioresita.ro/fotocladirile-dezafectate-ale-csr-ului-in-pericol-de-prabusire/

https://radioresita.ro/cand-nepasarea-si-dezinteresul-sunt-la-ordinea-zilei-si-doar-goana-dupa-profit-troneaza/

(Hardy Cvoica)