Burse elevi 2026-2027: prima plată, pe 20 noiembrie. Școlile trimit listele beneficiarilor până pe 20 octombrie
Calendarul pentru plata burselor elevilor în anul școlar 2026-2027 prevede că școlile trebuie să transmită până la 20 octombrie inspectoratelor școlare județene listele cu beneficiarii burselor de merit, sociale și tehnologice, precum și sumele estimate pentru lunile septembrie și octombrie. Prima plată este programată pentru vineri, 20 noiembrie 2026.
Articol editat de Adam Valentina, 23 septembrie 2026, 11:21
În anul școlar 2026-2027, bursele elevilor se acordă după aceeași metodologie ca în anul precedent. Cuantumul minim este de 450 de lei pe lună pentru bursa de merit și de 300 de lei pe lună pentru bursele sociale și tehnologice.
Bursele sociale se acordă inclusiv în perioada vacanțelor, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
Prima plată a burselor: 20 noiembrie 2026
Pentru primele două luni ale anului școlar, calendarul este următorul:
- până la 20 octombrie – unitățile de învățământ transmit către ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunilor septembrie și octombrie și numărul beneficiarilor, pe categorii;
- până la 25 octombrie – inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației și Cercetării sumele estimate și numărul beneficiarilor;
- după primirea solicitărilor, Ministerul Educației efectuează deschiderile de credite bugetare, în limitele bugetului aprobat;
- vineri, 20 noiembrie 2026 – școlile plătesc bursele aferente lunilor septembrie și octombrie.
Bursele se plătesc lunar, pe data de 20
Potrivit metodologiei, bursele sunt plătite lunar de unitățile de învățământ, în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
Dacă data de 20 este zi nelucrătoare, sărbătoare legală sau zi de repaus săptămânal, plata se face în ziua lucrătoare anterioară.
Plata poate fi realizată prin transfer bancar sau în numerar. Școlile nu pot obliga elevii sau părinții să deschidă conturi la o anumită bancă pentru încasarea burselor.
Responsabilitatea pentru plata burselor la termen revine ordonatorilor de credite ai unităților de învățământ.
Cât sunt bursele elevilor în anul școlar 2026-2027
Cuantumurile minime stabilite pentru acest an școlar sunt:
- bursa de merit – 450 de lei/lună;
- bursa socială – 300 de lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 de lei/lună.
Valorile pot fi suplimentate prin hotărârea consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în funcție de fondurile alocate de autoritățile locale sau de alte venituri care pot fi folosite în acest scop.
Cine primește bursa de merit
În anul școlar 2026-2027, primii 15% dintre elevii unei clase pot beneficia de bursă de merit, în condițiile prevăzute de metodologia de acordare a burselor.
Valoarea acesteia este de 450 de lei lunar.
Calendarul lunar pentru școli și inspectorate
După prima plată, procedura se repetă lunar.
Până în data de 20 a fiecărei luni, școlile transmit inspectoratelor sumele estimate pentru plata burselor și numărul beneficiarilor, defalcat pe categorii.
Până pe 25 ale fiecărei luni, inspectoratele transmit aceste informații către Ministerul Educației și Cercetării, pentru efectuarea deschiderilor de credite bugetare.
Bursele sunt apoi plătite de școli în data de 20 a lunii următoare, pentru luna precedentă.
Termenul de 20 octombrie se aplică și școlilor particulare și confesionale
Unitățile de învățământ particular și confesional trebuie să transmită până la 20 octombrie inspectoratelor școlare sumele estimate pentru plata burselor și numărul beneficiarilor, pe categorii.
În același termen, datele trebuie transmise și autorităților administrației publice locale în raza cărora funcționează aceste unități de învățământ.