[AUDIO] Ne-a părăsit profesor doctor „Ică”, Vasile C. Ioniţă

Orice poveste are un final. Mai mult sau mai puţin fericit. La fel şi cum povestea în sine poate fi frumoasă sau foarte frumoasă. Mulţumim Domnului Profesor, colaborator al Radio România Reşiţa din 1996. La Radio Reşiţa a realizat rubricile: „Aşa… vă place istoria”, „Să vorbim româneşte”, „Cuvinte bătrâneşti sau din istoria graiurilor bănăţene”. Vasile C. Ioniţă, un îndrumător pe calea corectă a limbii române.

Articol editat de Radio Resita, 12 noiembrie 2020, 16:46 / actualizat: 13 noiembrie 2020, 19:12

Ascultaţi aici un fragment din rubrica intitulată „Cuvine bătrâneşti sau din istoria graiurilor bănăţene„:

Semnatar al sute de articole de specialitate în lingvistică şi nu numai, autor a peste zeci de volume, Vasile C. Ioniţă, sau Doctor-ICĂ aşa cum se autodenumea şugubăţ, ne-a lăsat amintiri frumoase. Domnia-sa a este şi autorul volumului „Lecturi interzise”, apărut în 2009, la Editura Banatul Montan Reşiţa. Autorul acestui volum, prof. dr. Vasile C. Ioniţă, colaborator al Studioului Radio Reşiţa, deşi a debutat timpuriu într-o publicaţie provincială, a încredinţat primul său volum târziu, în 1972, volum modest ca întindere, insolit însă în privinţa conţinutului, acesta cuprinzând datele unei ample anchete întreprinse în judeţul Caraş-Severin (Glosar toponimic. Caraş-Severin). Şi-a declarat astfel interesul, devenit treptat pasiune, pentru cercetarea lingvistică (onomastică, pentru graiurile subdialectului bănăţean şi implicit pentru etimologie, folosindu-se de discipline conexe fără de care cele dintâi nu pot fi studiate). Glosarul, prefaţat de învăţatul Ioan Pătruţ şi bucurându-se de o bună primire în rândul cercetătorilor, i-a facilitat susţinerea tezei de doctorat cu o temă despre toponimia cursului superior al văii Timişului bănăţean, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.

Au urmat celelalte lucrări, cărora li s-au adăugat articole în presa de specialitate, limitându-se strict la filologie. Invitat în anul 1991 la Colocviul Romanitate-Românitate organizat de Sorbona 4, a surprins pe cei care îi cunoşteau preocupările că a prezentat o comunicare la secţiunea de politologie: „Consecinţele ofensivei totalitarismului împotriva literaturii”, scrie Doru Dinu Glăvan pe coperta 4.

Regretatul profesor Vasile C. Ioniţă va fi condus pe ultimul drum de pe acest pământ, sâmbătă, 14 noiembrie, în cartierul reşiţean Câlnic.

Prieten drag, drum lin de aici şi până acolo…

Plecarea se va face de la 12:30 din cimitirul nr. 8 din Reşiţa…

MAI  MULT CA LINGVISTUL – articol semnat de publicistul Nicolae Sârbu

             Scriind, zilele trecute, la un reportaj despre Anina, simțeam nevoia să cunosc etimologia unui nume de personaj, despre care bănuiam că are o semnificație ascunsă. Și la cine era să apelez, dacă nu la un specialist recunoscut, cu care mă pot lăuda că am relații de amiciție? Luat așa pe nepregătite, Moș Ioniță de pe Nergăniță,  cum se alintă,   promițându-mi să mai caute, să aprofundeze problema.

            Poate că aș fi trecut în rezervă, ca atâtea altele, bucuroasa noastră convorbire telefonică, dacă nu mi-ar fi ieșit în cale o altă fericită întâmplare.  În deschiderea revistei „Bocșa culturală”, pe care o fac profesionist, de niște ani buni, Gabriela Șerban și Gheorghe Jurma, foarte vizibil, un titlu: „Prof. dr. Vasile C. Ioniță, la ceas aniversar”. Prin care revista consemna o manifestare omagială , pe care Biblioteca „Tata Oancea” din Bocșa îl aniversa pe unul din principalii săi donatori de carte. O personalitate proteică, trecută din păcate în uitare de cei din jur și de instituții culturale. Ni se reamintea, prin revista bocșeană, că lingvistul și condeierul , profesorul și memorialistul reșițeanVasile C. Ioniță a împlinit de curând venerabila vârstă de 85 de ani. Iar cărțile sale, dar și întreaga lui personalitate, spiritul tânăr și stilul direct de a spune unele adevăruri, uneori incomode, deranjante, merită un popas aniversar și urările noastre de bine. Iar din partea mea, în plus, o duioasă recunoștință. Pentru câteva colaborări, amintite în treacăt aici.

          Mai mult decât anii de gazetărie la „Flamura”, cred că  ne-au apropiat mai întâi numele profesorilor Ioan Pătruț și Romulus Todoran, lingviști de marcă din Cluj, unde Vasile C. Ioniță și-a luat doctoratul. Recunosc, i-am citit mai ales cărțile de proză și amintiri. Mai puțin pe cale de specialitate, toponimia și onomastica nefiind între pasiunile mele de forță. Și totuși, când am avut  îndelungatul și stupidul proces cu o judecătoare din Reșița, pentru că m-am adresat ei, într-un titlu de ziar, cu „Fă”, am apelat la autoritatea lingvistică a domnului Ioniță.  Îmi amintesc cum mi-a înmânat atunci o expertiză de patru pagini dactilografiate, pe care am depus-o  fără succes la dosarul cauzei.

         Și cum aș putea trece vreodată cu vederea faptul că „De o sută de ori Banat”, una din cărțile mele de suflet, este „blindată” cu o caldă și competentă Prefață semnată de dr. Vasile C. Ioniță. Sau cronica de întâmpinare , publicată în revista „Reflex”, la o altă carte a mea: „La Paradisul mineral Gruescu”. Multă receptivitate, un stil direct și sincer.

         Avem și o neîmplinire a colaborării noastre. Dar au existat explicații, dialog de bunăcredință, astfel că nu s-a ajuns la ruptură. Așa cum a pățit-o cu alți foști prieteni. Dl Ioniță a donat Bibliotecii județene „Paul Iorgovici”, pe vremea când eram directorul  instituției, un număr mare de scrisori, din valoroasa lui corespondență cu mari personalități ale lingvisticii românești. Am dat dispoziție ca ele să fie luate în inventar și fișate corespunzător, într-o mapă specială.  Ulterior, donatorul a constatat că unele scrisori au dispărut.  Ba i s-a insinuat cu perfidie că eu aș fi avut, Doamne ferește, asemenea slăbiciuni de prestidigitator. Evident, nu acesta era adevărul și dl Ioniță nu a crezut infamia și sentimentele reciproc amicale, iată, dăinuie și azi. 

        Îmi amintesc cât îl afecta faptul că, la 8o de ani, era ignorat în Caraș-Severin, dar continua să fie apreciat la Suceava, în bucovineanul său loc de baștină. A trăit și activat o viață în Banat, unde nu merită să fie tratat ca o nevrednică „vinitură”. Cartea sa de debut, din anul 1972, se intitulează „Glosar toponimic Caraș-Severin”.  În l976, sub egida Bibliotecii Județene Caraș-Severin, scoate o plachetă numită explicit „Banatul, parte intergrantă și individualitate distinctă în contextul istorico-geografic și al spiritualității românești. Contribuții bibliografice. 1 Graiul bănățean”.  Tot cât se poate de explicit este titlul cărții din 1982, de la Editura „Facla”: „Nume de locuri din Banat”.  Pentru ca la aceeași editură să apară, în 1985, volumul „Metafore ale graiurilor bănățene”.  În anul l997 tipărește, la editura „Timpul” din Reșița, „Monografia localității Câlnic” și eseul monografic „Sabin Păutza”, dedicat marelui muzician româno-american , care trăieşte azi în cartierul vecin, Moniom. Fără să-mi propun a face acum o bibliografie exhaustivă a lucrărilor sale dedicate lingvisticii, unele rod al colaborării cu Radio Reșița, pe vremea când director era acolo Doru Dinu Glăvan, trebuie amintite , la același capitol, „Contribuții lingvistice. Onomastică. Lexicologie”, din anul 2002, sau, cu un conținut  mai larg cultural, „Dicționar de evenimente și personalități din Banatul istoric”, vol 1, 2007, „Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric”,  vol 2,  2008,  „Memoria cuvintelor”, editura „Banatul Montan”, 2010.

        Un loc aparte în bibliografia lui Vasile C. Ioniță, unde regăsim omul, cu biografia, întâmplările , obsesiile și visele sale, îl ocupă  amintirile ( „Capricii”, editura „Timpul”, 1999),  proza și memorialistica:

„Aripi frânte”( 2oo4), „Oglinzi infidele” și „Meandre”(editura „Intergraf”, 2005).  Descoperim aici, pe lângă talentul de povestitor, spiritul polemic și dorința de a restabili adevărul ale „împuternicitului”(în care unii vedeau nedrept un cenzor fără scrupule), insinuări și înscenări care l-au scos de la catedră, pentru a se pensiona în 1990, ca traducător la dispărutul Institut de cercetări. Unele adversităţi urmărindu-l până îm ziua de azi.

         În același număr al  revistei „Bocșa culturală”, putem citi un articol „Cangurul și pațachina”, semnat de Vasile Ioniță. Așa cum el însuși declară, autorul preferă să spună lucruri serioase într-o manieră anecdotică, în care etimologia devine o știință interesantă, accesibilă și plăcută la citit. Informație științifică, cu asocieri neașteptate, povestire, umor. Calități nealterate nici azi, la 85 de ani, când folosește  mai des cuvinte din sfera medicală, dar scrie la mașină și se bucură de succesele nepoților. (2017) N..Sârbu

VASILE C. IONIŢĂ este un cunoscut cercetător reşiţean în lingvistică, autor a numeroase cărţi, studii şi articole în revistele de specialitate şi în presa locală. S-a născut în 24 martie 1932, în satul Poiana. comuna Dolhasca, judeţul Suceava. A urmat cursurile şcolii primare în satul natal şi în oraşul Călăraşi-Târg din Basarabia, apoi Şcoala Normală din Chişinău şi Şcoala Normală „Spiru Haret” din Buzău. A fost învăţător, după care a urmat Şcoala de Ofiţeri Artilerie AA din Braşov. Din anul 1953 până în 1959 a fost ofiţer la regimentul de artilerie AA din Reşiţa, după care s-a retras pe motive de boală şi a revenit în învăţământ, ca învăţător, director de cămin cultural, în comuna Jebel, judeţul Timiş. După trei ani de stagiu în mediul rural, se înscrie la Institutul Pedagogic din Timişoara, iar după absolvirea acestuia se înscrie la Facultatea de Filologie de la Universitatea din Timişoara. În 1980 obţine titlul de doctor în filologie, avându-l ca îndrumător pe prof. dr. doc. Romulus Todoran de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În paralel cu studiile, a funcţionat ca profesor de limba română şi limba franceză la mai multe şcoli din Reşiţa, a fost inspector şi preşedinte al Comitetului pentru Artă şi Cultură din Caraş-Severin, lector (cenzor) al Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, redactor la ziarul „Flamura” din Reşiţa, traducător principal de franceză şi rusă la fostul CCSITEH Reşiţa. A publicat consecvent, din 1969, articole de lingvistică (onomastică, dialectologie, istorie a limbii, etimologie).

Am mai pierdut un OM.