[AUDIO-FOTO] Deportarea în trei ipostaze – eveniment comemorativ marcat la nivel central în Reşiţa

Trei evenimente marcante pentru istoria Banatului în perioada anilor de dinaintea şi de imediat după cel de-al Doilea Război Mondial au fost marcate la nivel central joi, 26 ianuarie la Centrul German „Alexander Tietz” din Reşiţa în prezenţa unor personalităţi de seamă ai judeţului Caraş-Severin şi ai României.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 ianuarie 2023, 07:52 / actualizat: 28 ianuarie 2023, 11:07

Manifestările dedicate celor 78 de ani de la deportarea a peste 10 mii de etnici germani din Banat pentru lucrări de reconstrucţie în fosta Uniune Sovietică au atras la Reşiţa şi evenimentele consumate în aceeaşi perioadă a secolului trecut, aici fiind vorba de deportarea populaţiei din sud-vestul României în Câmpia Bărăganului, dar şi cea a evreilor din Caraş-Severin la Oraviţa, a precizat pentru Radio Reşiţa organizatorul principal al ciclului de manifestări comemorative, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul de Munte, Erwin Josef Ţigla:

„Și anul acesta organizăm mai multe manifestări dedicate deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică. Anul acesta se împlinesc 78 de ani de la începutul acestei deportări și ne-am gândit ca într-o după-amiază la Biblioteca Germană, să vorbim despre toate deportările. Mă refer aici, pe lângă deportarea etnicilor germani și la deportarea în Bărăgan și la deportarea evreilor. Iată un moment în care putem împreună, să ne aducem aminte de ororile celui de-al Doilea Război Mondial și urmările sale”.

La invitaţia reşiţenilor, evenimentului i s-au alăturat şi foştii strămutaţi în Bărăgan şi urmaşii acestora care alături de etnicii germani deportaţi în îndepărtatele ţinuturi ale actualei Ucraine şi Rusii au fost vitregiţi de aceleaşi condiţii extreme de trai, cu toate că nu au trecut niciodată hotarele ţării, a subliniat Leonard Câmpeanu – vicepreședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România:

„Sunt onorat că am fost invitat la această comemorare a deportaților germani în Uniunea Sovietică și alături de ei și noi, deportații din Bărăgan, am fost victimele aceluiași regim totalitar din Uniunea Sovietică. Suferințele noastre s-au împletit, mai ales că o mare parte din deportații din Siberia sau din Donbas ulterior au fost deportați încă o dată în Bărăgan. În calitate de vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, vă pot confirma că avem foarte mulți copii ai foștilor deportați în Donbas, în URSS, pe care îi sprijinim, pentru că e foarte greu pentru ei. Nu mai sunt documente, nu mai sunt acte cu care să poată să justifice suferința pe care au pătimit-o părinții lor. Suntem aproape de ei și ei sunt aproape de noi. Eu am și calitatea de etnic german și cu atât mai mult mă simt aproape de suferința celor de aicea, pentru că și eu, la rândul meu, am avut rude îndepărtate în Donbas„.

În ajunul Zilei Internaţionale a Holocaustului, alături de deportaţii şi urmaşii acestora în fosta Uniune Sovietică şi Bărăgan, prezenţi la eveniment, a fost şi Ivan Schnabel – preşedintele Comunităţii evreieşti din Reşiţa, care a vorbit auditoriului despre deportarea evreilor din Caraş-Severin la Oraviţa în primii ani ai celei de-a doua conflagraţii mondiale:

„La noi, persecuțiile, de fapt, au început mai devreme de 1941 şi de ce? Înainte de a fi deportate evreilor li s-au confiscat toate averile, s-au românizat. Spun asta pentru că ne-au românizat și sinagoga a fost confiscată și trecută în proprietatea statului român. După asta, în 1941 au fost deportați toți evreii la Oravița, oarecum în regim de ghetou. Adică aveau domiciliu obligatoriu, nu aveau dreptul să muncească și practic nu prea aveau cum să-și câștige existența. Pe lângă asta, copiii toți au fost dați afară din școli și s-au dus acolo. Au încercat să se organizeze și la Oraviț unde Liceul Israilii din Timișoara și-a deschis o secție și au făcut totuși ore. Cei deportați au avut o soartă foarte grea. Bărbații au fost obligați să presteze munci la drumuri, la obiective strategice militare, cazemate și așa mai departe. Femeile au fost obligate să presteze muncă obligatorie la Comisariatul militar din Oravița, le spălau rufele și așa mai departe. Nici copiii n-au fost exceptați, în sensul că cei peste 14 ani au fost scoși să ajute la curățarea străzilor, la deszăpezire și așa mai departe. Vreau să spun că această deportare nu o fost ca urmare a atmosferei din zonă, ci ca urmare a ordinelor politice venite de la București. Populația din Oravița, unii chiar au ajutat, dar un lucru e clar, nu au fost mulți cei care au manifestat ură față de ei. Un exemplu, un măcelar îl înjura pe taică-meu, care avea atunci 14 ani şi care furios foc arunca cu o bucată de carne după el. El se ducea lua carnea şi o ducea acasă. Era fericit pentru că la nivelul la care-și asigura alimentația asta însemna o săptămână în care toţi mâncau câte o bucățică de carne. Viața a fost foarte grea, mai ales că nu aveau acces la îngrijire medicală. Toți au avut tifos exantematic și alte boli caracteristice vremii. În 1944 la 23 august domiciliu a fost desființat. Dar nu toți s-au mișcat atât de repede încât să plece. N-aveau condiții și la începutul lui septembrie armata germană de data asta a ocupat Oraviţa. Evreii, având experiența anilor trecuți s-au refugiat în păduri, dar un binevoitor, cu ghilimelele de rigoare, i-a avertizat pe germani că vezi că acolo în pădure sunt grupuri de evrei și au hotărât să organizeze o expediție de pedepsire. Noroc că peste noapte armata sovietică a înaintat și armata germană a fost obligată să se retragă. Și atunci, pentru că pentru ei a fost un eveniment fantastic la vremea aia au scăpat cu viață, şi au hotărât în familii ca primului născut să-i dea numele de Ivan. Așa am pățit eu că mă cheamă Ivan şi numele acesta înseamnă un fel de sărbătoare a supraviețuiri„.

Deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlamentul ţării, Victor Ovidiu Ganţ, a conchis în expunerea sa, susţinută la Reşiţa că, astfel de atrocităţi exercitate asupra omenirii de pretutindeni nu au voie să se mai întâmple niciodată:

„Mă bucur să fiu din nou la Reșița, chiar dacă nu e un motiv de bucurie, e un eveniment de comemorare a victimelor regimurilor dictatoriale, și fascist și comunist. Pe de o parte, mâine este Ziua Internațională de comemorare a Holocaustului. Victimele nazismului 6 milioane de evrei omorâți în timpul regimului nazist și a celui de-al Doilea Război Mondial. Dar astăzi comemorăm și victimele deportărilor din fosta Uniune Sovietică și din Bărăgan, dar și din închisorile comuniste din România, care au căzut victima unui regim criminal și pe care n-avem voie să le uităm. Este sarcina noastră, a generației actuale, să amintim permanent acest lucru. E vorba de cunoașterea și de asumarea istoriei tocmai din perspectiva realizării unei societăți mult mai bune decât ceea ce am avut în secolul al XX-lea inclusiv în România. Vreau să mulțumesc domnului președinte Erwin Țigla pentru invitație și am convingerea că o să avem o discuție foarte interesantă de-alungul manifestărilor care vor mai avea loc în această perioadă„.

Evenimentul a fost înrămat muzical de corul „Franz Stuermer” al Forumului Democrat al Germanilor din Caraş-Severin care a încheiat întâlnirea cu imnul deportaţilor: