Maşinile sunt ca oamenii: se trezesc dimineaţa, se duc la serviciu, se întorc acasă, se hrănesc, se ajută una pe alta, îmbătrânesc şi în cele din urmă mor. Ei bine, există oameni cu pasiune de a îngrijii astfel de maşini. Spre deosebire de actorii de pe Discovery, care în loc să restaureze autovehiculele, le schimbă cu totul părţile mecanice şi motorizarea, în Reşiţa există un adevărat “medic” ce dă o nouă viaţă maşinilor româneşti de altădată.
Prăfuite de vreme, autoturismele produse acum 50-60 de ani ajung de cele mai multe ori să îngenuncheze, ca valoare, bolizii scoşi astăzi pe bandă rulantă. Fără ABS, sisteme de climatizare, computer de bord sau senzori de parcare, maşinile clasice, cuceresc inimile celor ce ştiu să aprecieze liniile elegante ale unei caroserii şi puterea pură, necenzurată, a motoarelor acestora. Pentru a ajunge să strălucească iarăşi pe şosele, bătrânele „doamne” au nevoie, din când în când, de o “internare” în service. Nu orice mecanic este însă în stare să readucă la viaţă caii -putere ascunşi sub capotele acestor maşini. A recondiţiona un autoturism vechi de câteva decenii se dovedeşte a fi o adevărată artă. Este nevoie de pricepere, de abilitatea de a procura piese originale, de inventivitate şi, nu în ultimul rând, de a avea pasiunea nebună pentru “rable”.
Cunoscut de majoritatea deţinătorilor de bijuterii vechi pe patru roţi, Silviu Lăzărescu se ocupă de câteva decenii de restaurarea şi recondiâionarea retromobilelor. În garajul său din Reşiţa a refăcut deja o serie de maşini româneşti vechi. A fost vorba mai mult de pasiune decât de câştigul financiar, pentru că nu se poate spune că s-a îmbogăţit de pe urma muncii de restaurare sau recondiţionare. În această activitate a avut avantajul că familia i-a înţeles şi respectat pasiunea, iar noi i-am făcut cunoscută povestea de viaţă pentru că, modest din fire, nu şi-ar fi povestit-o nimănui deoarece pasiunea lui pentru maşinile româneşti vechi i se pare o normalitate firească, cum ne-a mărturisit el insuşi:
“Pasiunea mea a început de mic copil, plăcându-mi sculele și să fac tot felul de reparații și așa am început să repar mașini mai vechi. Am căutat modele românești pe care să le recondiționez, să le restaurez și am început cu un ARO IMS, model M461, care este de față și aici. Am mers prin țară, l-am căutat, am mers acasă și m-am apucat așa încet, l-am demontat bucată cu bucată și am început să recondiționez toate elementele care erau într-o stare mai degradată. După aceea l-am terminat și după o pauză de vreo câțiva ani am găsit o Dacie 1310 model pentru Cipru și el de față aici, un model care a fost din fabricație produs cu volanul pe dreapta, fiind refuzat la export, a fost retras și readus în fabrică unde i s-a montat volanul pe partea stângă. Conține niște elemente specifice pentru zona pentru care a fost produs, are o termocuplă mai mare pentru asigurarea răcirii, kilometrajul este în mile pentru că în Cipru așa se măsoară distanțele și o cutie de viteze în 4 trepte lungă care este echivalentul cutiei cu 5 trepte.
Există diferențe în a restaura o mașină sau în a recondiționa o maşină. Restaurarea trebuie făcută în anumite condiții de calitate și de materialele care se folosesc, ținând cont de o mașină fabricată în 1950; atunci se foloseau alt tip de suduri, alt tip de îmbinări ale tablei, erau cositorite, plumbuite sau unde erau deformări ale caroseriei se umpleau cu plumb, se foloseau altfel de grunduri pe bază de diluanți sau alte materiale. Cauciucul folosit era mai special pentru vremea respectivă. Restaurarea trebuie făcută exact în condițiile în care s-a produs mașina. Același tip de materiale, aceeași procedură de finisare a materialelor. La recondiționare este puțin mai simplu că, mașina se ia, se demontează și se curăță toate elementele, pentru că unele au o anumită uzură. În mare se pot folosi și materiale moderne care sunt acuma pe piață. Dar sunt două lucruri distincte: una este restaurarea care implică foarte mult timp şi multă migală în a le lucra, la recondiționare este puțin mai simplu că, mașinile care vin sunt într-o stare cât de cât bună, dar au o vechime în ani: 20,30, 40,50 de ani. La restaurare trebuie folosite și alte procedee şi procese tehnologice. Exact cum se restaurează şi la clădiri, trebuie folosit acelaşi tip de mortar sau acelaşi tip de materiale, aşa este şi la maşini; ceea ce duce ca o maşină restaurată în condiţii foarte foarte bune să aibă şi o valoarea foarte ridicată, vorbim de ordinul zecilor de mii de euro.
Cea mai veche maşină pe care o deţin este un Mercedes E-Class din 1963, care este într-un proces de recondiţionare; mai avem aproximativ o lună-două de lucrat la ea pe partea de garnituri pentru că acestea sunt comandate din Germania de la un depozit pentru maşini retro, a doua este un ARO M461 din 1964 care, şi ea aici de faţă, Dacia din 1989 şi mai am trei ARO: unul camionetă, un ARO 243 şi unul 324, acesta din urmă fiind cu o specificaţie mai aparte pentru că a fost făcut pentru a transporta dinamită. Are nişte elemente de siguranţă mai speciale, maşina este antiscânteie şi ignifugă, deci nu arde, orice material din ea, chiar şi instalaţia electrică, tapiţeria şi celelalte componente sunt antiscânteie, tocmai pentru a elimina apariţia vreunei scântei sau flame şi să explodeze.
În total în parcul auto personal deţin 6 maşini vechi pe lângă celelalte pe care le folosim, împreună cu familia, zilnic. Aş mai putea adăuga una la cele vechi, care ar fi a şaptea, este vorba despre un Mercedes, adus recent, dar care nu cred că îl voi recondiţiona pentru că m-am înşelat la achiziţie; este într-o stare deplorabilă, caroseria şi nu ştiu dacă se merită să mă apuc să investesc.
Hobby-ul meu este costisitor, ţinând cont de faptul că dacă facem restaurare, atunci este chiar foarte costisitor, iar dacă facem recondiţionare este relativ ok din punctul de vedere al costurilor materialelor şi manoperei. Pe de-oparte sunt materialele care sunt destul de scumpe, mai ales manopera pentru că greu găseşti meseriaşi care să aibă răbdarea să facă restaurarea. Eu am mai urmărit reportaje şi am văzut emisiuni pe această temă şi restaurarea necesită foarte multă răbdare şi implicare ca să aduci materialul sau o aripă sau capotă, spre exemplu, exact în starea ei iniţială aşa cum a fpst făcută din fabrică. Dacă o aduci cu modificări sau alte aspecte, nu mai este ceea ce a fost odată şi exemplarul îşi şi pierde din valoare pentru că nu poţi să pui alte elemente sau alte materiale care nu corespund. În proporţie de 90 la sută maşina trebuie să aibă componentele originale sau aproape de original pentru că sunt cazuri în care, de exemplu, cauciucurile nu le mai poţi procura cu acelaşi profil, dar se acceptă alte cauciucuri. Dacă am fi în Statele Unite sau în Germania, acolo putem găsi, dar totuşi, suntem în România şi sunt condiţiile mai grele. Pot să spun că piaţa maşinilor restaurate şi recondiţionate, abia începe să înflorească, dar şi aici sunt multe discuţii pentru că unii cam sar calul la preţuri şi cer pentru o Dacie cât pentru un Mercedes şi atunci stai şi te gândeşti, totuşi ce iau, o Dacie sau un Mercedes, care are valoare şi aşa mai departe.
Eu mai am prieteni care au maşini, dar nu româneşti, ci de provenienţă germană, franceză, japoneză şi astea sunt cu o vechime mai mare de 27-30 de ani. Ne cunoaştem, dar nu ne întâlnim. Eu nu am prea fost cu maşinile mele la expoziţii prin ţară pentru că să scoţi 6 maşini îţi trebuie cel puţin 3 sau 4 remorci ca să le transporţi pentru că implică un anumit risc să pleci cu o maşină dintr-asta aşa mai veche la un drum lung. Am plecat cu Dacia după ce am scos-o din recondiţionare, a apărut o problemă la motor de care nu am ştiut că este, a trebuit să mă întorc să remediez şi să plec din nou. Păstrăm legătura pe site-uri. Uni sunt veniţi noi pe piaţă şi se cred buricul pământului. IMS-ul meu este recondiţionat acum 16-17 ani, când ei poate nici nu erau sau se gândeau laa face recondiţionare. Sunt uni cu care păstrez legătura, alţii pe care automat îi elimin din lista de colaboratori sau de oameni cu care pot discuta despre restaurare.
Tot ceea ce fac, fac pe cont propriu pentru că am foarte multe utilaje şi scule pentru aşa ceva, de la maşini de sudat în argon, în aluminiu, am o maşină de sablat profesională care a fost cumpărată ca să sablez IMS-ul. De vopsit vopsesc la un vopsitor foarte bun de aici din oraş, deci pe toate le fac la mine In Home cum s-ar spune, adică nu mă duc în altă parte să duc o maşină pentru că în primul rând îmi place mie să fac. Am o echipă de trei-patru băieţi la care le dau să facă şi ei ştiu ce fac, nu mai trebuie să verific foarte mult după ei, într-un cuvânt spus îşi fac treaba şi doar îi verific, mai spun facem aici, punem aici şi încet încet maşina iese, doar că necesită timp pentru că nu fac numai asta, nu este o afacere ci o pasiune a mea, o fac pentru mine în timpul liber şi ca să păstrez cât de cât maşinile astea româneşti pe care m-am axat. Pe Mercedes-uri merg pentru că îmi plac foarte mult şi atunci mi-am zis, haide să iau şi să recondiţionez şi această marcă şi probabil voi mai lua unele, dar în timp.
Dacă este să privim piaţa externă, Germania, Franţa, Statele Unite, se pare că este cea mai profitabilă afacere în momentul de faţă, pentru că iei maşina, o recondiţionezi sau o restaurezi, adică investeşti o sumă de bani în ea şi pe urmă o vinzi. România este încă la început din punctul de vedere al restaurării autoturismelor, dar să sperăm că vor fi mulţi interesaţi care să vrea să facă. Am fost contactat de uni care mi-au zis „domne o faci aşa”. „Da”, am răspuns, „îţi fac o evaluare şi te costă atât” şi nu au fost de-acord, dar încep să apară. În privinţa mea, având doi copii, am zis că fata o voi lăsa ginerelui, iar băiatul să preia el mai departe partea asta dacă îi place. Este vorba despre Paul Lăzărescu, un pasionat al sporturilor cu motor, face karting de performanţă de la vârsta de 4 ani, este multiplu campion naţional, anul acesta sperăm să câştigăm iarăşi titlul de campion la clasa juniori la karting, deci el este pasionat de maşini, motoare, de mic era numai cu aşa ceva, cred că m-a moştenit pe mine din punctul ăsta de vedere.
Celor care vor să continue acest hobby le recomand să aibă pasiune pentru maşinile vechi. De exemplu toţi am avut în tinereţe un vis: să îmi iau un BMW de nu ştiu care, să îmi iau o Dacie şi dacă are această pasiune a maşinilor să o cumpere, să investească în ea, să o aducă şi să o facă să fie într-o stare perfectă de funcţionare, atât tehnică, cât şi estetică şi să poată să aloce ŞI o sumă de bani pentru a o întreţine. Nu cred că trebuie foarte mulţi bani, în primul rând trebuie să existe pasiunea şi plăcerea să te plimbi cu o maşină veche. Multă lume, atunci când scot IMS-ul pe şosea, mai ales persoanele mai în vârstă care au văzut aceste maşini pe stradă le arată la nepoţi cu ce maşini s-au plimbat ei în tinereţe sau au făcut şcoala de şoferi. În primul rând să fie pasiunea şi după aceea restul.“
Cu Silviu Lăzărescu ne întâlnim sâmbătă, 26 iunie în emisiunea “Oameni şi locuri” de la 15:15 aici pe 105,6 FM.
Sursa foto: facebook Silviu Lăzărescu
